Petrecere tematică de ziua Elizei
| | | | |

Petrecere tematică de ziua Elizei

A venit şi a trecut ziua Elizei, am făcut şi petrecere şi ne-am simţit minunat. A fost multă, multă muncă dar a meritat fiecare oră din noapte pe care nu am dormit-o şi fiecare alergătură şi stresul aferent. Eliza s-a simţit nemaipomenit şi la fel şi invitaţii (cel puţin aşa au spus). Am pornit de…

|

La Baciu

În ultima vreme s-a tot vorbit şi se tot vorbeşte de alimentaţia bio sau eco sau tradiţională sau sănătoasă sau cum vreţi voi să-i mai spuneţi. Subiectul nu e epuizat încă aşa că îmi permit să mă bag şi eu în seamă pe tema asta, din nou. În materie de alimente sau alimentaţie, nu am…

Cartea de miercuri – Ghici cât de mult te iubesc!

Pentru că astăzi e ziua Elizei recomandarea mea se referă la o carte pe care o puteţi dărui copiilor de ziua lor ca să le subliniaţi şi mai mult ideea că îi iubiţi enorm. Eliza a făcut abia doi ani dar când va mai creşte şi va aprecia aceste cuvinte pentru însemnătatea lor, îi voi…

|

Ciocănele de pui cu legume şi cuş-cuş

Iniţial am vrut să îi spun reţetei ăsteia gulaş dar m-am gândit că risc să fiu asasinată de apărătorii gulaşului tradiţional de pretutindeni 😀 Aşa că i-am dat un titlul mai lung. Zic “i-am dat” pentru că oarecum am inventat-o eu. Acuma “inventat” e un cuvânt mare, pentru că am gătit din ce aveam prin…

|

Cu lumea (mare) în cap

Azi am fost plecată pe aripi de muson prin Asia, am gustat frigărui satay și am ascultat povești frumoase. Totul în doar câteva ore și într-un singur loc. Cei care citesc blogul știu deja că am fost la evenimentul Pe aripi de muson organizat de Lumea mare, găzduit de Green Tea, premiat de Books Express…

Cartea de miercuri – Gătitul pentru cei mici cu Luis

Ieri dimineaţă treceam prin faţa unui chioşc de ziare şi mi-a atras atenţia în vitrină o copertă ochioasă şi colorată pe care scria Gătitul pentru cei mici cu Luis. M-am apropiat de chioşcul de ziare şi am rugat-o pe vânzătoare să mi-o dea puţin să mă uit prin ea. M-am cam codit să dau 15…

|

Pui cu smântână

Când eram copil la mama (vorba cântecului), nu-mi plăceau mâncărurile “albe”, gen pui cu smântână, ciulama, ciorbă de burtă, ciorbă rădăuţeană şi altele. Când m-am mutat la casa mea şi am devenit mai deschisă la gusturi noi, am descoperit că îmi place ciorba de pui a la grec dreasă cu smântână şi ciulamaua de ciuperci….

Poveşti din lumea mare pe aripi de muson cu Adi Hădean şi Răzvan Marc

Oricât de ciudat ar suna, l-am visat ast-noapte pe Adi Hădean că gătea ceva bun pentru mine şi fetele de la birou. Numai că biroul era undeva la ţară, într-o atmosferă de vis… Ei, vise, numai că atunci când m-am trezit şi am ajuns la muncă, am deschis frumos calculatorul (în atmosfera de ne-vis a…

Poze de studio pentru copii

Am o nelămurire şi sper să mă ajutaţi să mă luminez şi eu. De ceva vreme vreau să îi fac Elizei nişte fotografii frumoase, de studio, să le avem amintire. În albumul cu primul an de viaţă au rămas câteva pagini în care vreau să pun câte o poză de la fiecare aniversare până la…

Face-a-book 2 – Concursul de recenzii

Când am primit newsletterul referitor la acest concurs am ştiu imediat că vreau să particip. Când e vorba de premii constând în cărţi, nu mă pot abţine, pentru că iubesc enorm cărţile şi bugetul pentru a le achiziţiona este extrem de mic şi deseori se duce pe cărţi pentru Eliza.  Şi când e vorba şi…