Brioşe din albuşuri cu aromă de portocale

Aveam nişte albuşuri în congelator şi nu ştiam ce să fac cu ele (da, albuşurile se pot congela, dar pot fi folosite numai la reţete la care nu e nevoie să se umfle, aşa cum am descoperit aseară când mixam de zor la ele) şi am căutat reţeta lui Teo de chec din albuşuri pe…

10 Do’s and dont’s în ţinuta unei doamne

De când Coco Chanel a inventat little black dress care s-a “aşezat” în modă ca un must have al oricărei doamne, au mai apărut şi alte reguli pe care eu consider că orice femeie cu bun simţ trebuie să le respecte, indiferent de statutul ei social. M-am contrazis de multe ori pe tema lor, dar…

Jilţul sirenei de Sue Monkk Kid

Jilţul sirenei de Sue Monkk Kid

Vă povesteam acum scurt timp de Viaţa Secretă a Albinelor, carte de care am fost profund impresionată (şi nu numai eu) şi nu se poate să nu scriu şi de a doua carte de această autoare, citită de mine, Jilţul Sirenei. Este o carte despre alegeri, greşite sau nu, şi despre cum să ne confruntăm…

Tradiții creștine: Sfinţitul casei

M-am mutat anul trecut în casă nouă, dar nu am apucat până acum să sfinţesc casa, aşa cum se cuvine oricărui creştin. Dacă sunteți ortodocși practicanți, este bine să sfinţiţi casa şi după ce faceţi o operaţiune mai amplă de renovare sau oricând simţiţi nevoia să îl aduceţi pe Dumnezeu mai aproape de casa voastră….

Sarea la bebeluşi

Când am început diversificarea pentru Eliza am citit o groază de cărţi, articole şi studii referitoare la diversificare, m-am uitat la diverse emisiuni tv şi am participat la tot felul de conferinţe şi workshopuri.  Vroiam să mă asigur că fac tot ce e mai bine pentru ea şi pentru sănătatea ei şi evident am presupus…

Tăierea moţului/ruptul turtei

Sâmbătă i-am tăiat Elizei moţul şi i-am rupt şi turta din motive de naşi care au plecat peste mări şi ţări şi care nu vor fi aici exact când împlineşte ea un an. Pentru că eu sunt moldoveancă am respectat obiceiul tăiatului moţului şi pentru că locuiesc în Bucureşti am respectat şi obiceiul ruptului turtei….

Diversificarea bebeluşului – tocăniţă de ardei

Diversificarea bebeluşului – tocăniţă de ardei

Azi am încercat o reţetă nouă pentru Eliza, mai de vară: tocăniţă de ardei. Am copt pe tablă trei ardei (doi capia roşii şi unul verde) şi o ceapă curăţată de coajă (cât să se înmoaie şi să capete puţin gust de copt, ca să evit prăjirea din reţeta originală pentru adulţi). După copt, am…

Prăjitură cu cremă de gălbenuşuri şi blat de cacao

Prăjitură cu cremă de gălbenuşuri şi blat de cacao

V-am povestit că am fost acum două săptămâni la Piatra Neamţ şi am mâncat acolo o prăjitură absolut delicioasă care mi-a furat inima (şi papilele gustative): o prăjitură cu cremă de gălbenușuri și blat de cacao. Am cerut reţeta de la Gabi (gazda, căreia îi mulţumesc pe această cale) şi am încercat-o şi eu. E…

Viaţa secretă a albinelor

Tocmai am terminat astăzi de citit o carte absolut deosebită, Viaţa secretă a albinelor de Sue Monk Kidd (Editura RAO, 2006), o carte extraordinară despre relaţiile dintre părinţi şi copii, dintre albi şi negri, dintre bărbaţi şi femei, dintre oameni şi Dumnezeu. Este povestea unei fetiţe albe de paisprezece ani care ajunge să trăiască într-o…

Comisioane bănci – atenţie la BCR

Sunt foarte revoltată de comisioanele care au început să apară la bănci ca ciupercile după ploaie. Între 2 şi 5 lei la depunere, nu ştiu cât la sută la retragere, în funcţie de bancă, şi, mai nou, comisioane pentru tranzacţiile online, care mi se par jaf la drumul mare. Şi mă refer aici în mod…