Review: Nono, Renata Carageani, editura All

Am primit această carte de la editura All anul trecut dar am luat-o cu mine la Iaşi şi am uitat-o acolo, aşa că abia acum am apucat s-o citesc. Dacă n-aş fi citit Adăpostul de Kathi Appelt (din care mi se pare uşor inspirată dar cine ştie, poate că autoarea nici n-a citit cartea câştigătoare […]

A fost şi Bookfest

Am avut un week-end foarte obositor, sâmbătă am picat aşa lată că am dormit neîntoarsă şi m-am trezit azi dimineaţă amorţită şi cu o durere de cap. Ieri a fost atelierul cu Pixi unde ne-am distrat foarte mult în compania copiilor care au colorat la Clubul şoriceilor şi cărora le-am citit din noile cărticele apărute […]

Dorinţa lui Oaky – editura All

Dorinţa lui Oaky este o nouă carte superbă din categoria “cărţi care ne învaţă că nu aspectul fizic e cel mai important” la fel ca şi Tina vrea să fie cea mai frumoasă fetiţă sau Tobias, elefănţelul colorat,  fiind, la fel ca şi celelalte, scrisă de un autor român, pe numele ei Undina Bubur. Oaky […]

Colecţia Pixi creşte (şi un atelier)

Colecţia Pixi de la editura All s-a mai îmbogăţit cu şapte exemplare şi nu numai cu spiriduşul care a dat numele seriei, ci şi cu alte teme, unele mai pentru fetiţe, altele mai pentru băieţi şi unele pentru toată lumea. Dar să le luăm pe rând: La drum cu Pixi – Pixi şi prietenii pleacă […]

Iubiri de altădată – Ethan Frome

Of, ce m-a întristat cartea asta… Mi-a atins un punct sensibil pentru că eu am o slăbiciune pentru personajele prinse într-un destin crud de care nu pot scăpa şi nimic nu îmi stârneşte mai tare mila decât o viaţă irosită din cauza unor împrejurări pe care omul nu le poate controla. Ethan Frome de Edith […]

Iubiri de altădată – O mică glumă

Cred că această cărţulie scrisă de Cehov tocmai a devenit preferata mea din colecţia Iubiri de altădată. Nu e un roman, ca celelalte, ci o colecţie de povestioare pe care eu le găsesc realiste tocmai pentru că amorurile din ea sunt “mici glume” care se termină cu un “ha-ha” din partea destinului. Ha-ha, nu eşti […]

Iubire şi gimnastică – Edmondo de Amicis

 Iubire şi gimnastică este al treilea volum din colecţia Iubiri de altădată pe care îl citesc, într-un timp la fel de scurt, deoarece cartea nu abundă în pagini şi se citeşte şi uşor, mai ales din dorinţa de a afla dacă perseverenţa în iubire dă roade sau dacă, din contră, face mai mult rău. Am […]

Femeia de ciocolată – Gib Mihăescu

M-am apucat de citit colecţia Iubiri de altădată şi mi-am pus în plan să le citesc pe toate anul acesta. Prima a fost Ali şi Nino şi a doua, Femeia de ciocolată de Gib Mihăescu. Am vrut musai să fie asta a doua pentru că e singura carte din colecţie scrisă de un autor român […]

Viaţa mea – fragmente de jurnal, Sofia Tolstaia

Cartea asta a fost o lectură mai grea decât mă aşteptam eu. Mie îmi plac mult biografiile şi, deşi acesta este un jurnal, nu o biografie, eu am încadrat-o tot acolo. Cu toate astea… mi-a fost dificil să-i urmăresc parcursul. Am simţit foarte multe sentimente contradictorii, citind-o. Mai întâi au fost mila faţă de Sofia […]

Ali şi Nino

De când editura All a inaugurat colecţia Iubiri de altădată m-am ambiţionat să-mi cumpăr şi să (re) citesc toată colecţia. Cărţi clasice, de autori consacraţi, ce poate fi mai frumos de atât? Între timp nu am reuşit să îmi întregesc colecţia dar sunt pe drumul cel bun. Ultima intrată în bibliotecă este Ali şi Nino […]