Slavă Domnului, nu sunt atât de multe ocazii într-un an să organizez mese festive că altfel aş cădea lată de oboseală. E mult de lucru, chiar şi dacă serveşti cartofi prăjiţi, tot trebuie să-i cureţi, să-i tai, să-i prăjeşti, să pui masa, să strângi masa, să speli vasele. În ciuda oboselii, îmi face mereu plăcere să am invitaţi, aşa că sâmbătă am sărbătorit ziua soţului meu în cerc restrâns la mine acasă. Am vrut să gătesc ceva deosebit, măcar la aperitiv, iar la felul principal, ceva simplu de preparat şi care să poată fi mâncat şi de Eliza. Am ales pui la cuptor cu piure şi salată verde cu ceapă verde şi ridichi şi separat două sosuri, de verdeaţă şi de usturoi. La aperitive, am dorit ceva mai elegant, care să compenseze puiul la cuptor de la felul doi, aşa că am ales:
Ouă umplute cu anşoa şi capere, după reţeta lui Teo şi aranjate după ideea Laurei. Sunt nemaipomenit de bune, trebuie să le încercaţi. Nu vă speriaţi de ideea de a folosi anşoa, dau o aromă grozavă şi nici pe departe nu e gustul acela de peşte atât de pregnant pe care unele persoane îl urăsc în mâncare. În urma executării acestui fel, am rămas cu un borcan întreg de capere. Poate ne dă cineva o idee ce să facem cu ele. Ştiu că merg bine la peşte, aţi încercat vreo reţetă şi ştiţi sigur că iese?
Mozzarella marinată în creme fraiche după o reţetă de-a lui Jamie Oliver. Creme fraiche e denumirea unei smântâni cu 28% grăsime, dar nu am găsit aşa ceva, aşa că am folosit smântână pentru gătit de la Dorna cu 32% grăsime şi a ieşit ceva de vis. Vă dau reţeta pe scurt: feliile de mozzarella sau mini-mozzarellele cum am folosit eu se pun într-un vas şi se acoperă cu smântână pentru gătit (nu smântână obişnuită, care e mai acră, ci specială pentru gătit, care e dulce şi fluidă). Se condimentează cu sare şi piper. Se mai adaugă coajă de lămâie tocată mărunt, fâşiuţe de ardei iute roşu (fără seminţe), frunze proaspete de măghiran (eu am pus uscate, de unde proaspete la noi?), zeama de la jumătate de lămâie şi o lingură-două de ulei de măsline. Eu nu am avut ulei de măsline, aşa că nu am mai pus deloc şi totul a fost absolut delicios, atât de delicios, că mă duc mâine să mai cumpăr mozzarella să mai fac, smântânâ mai am (era cutie de 1 litru şi n-am folosit-o pe toată).
O felie de brânză brie, cu câteva nuci, mai mult pentru a deschide apetitul:
Pastă de măsline negre (tapenade), se găseşte la borcănele:
Compoziţie de bruschette (cubuleţe de roşii proaspete, usturoi tocat, oregano), servită în castronele, ca să evit înmuierea pâinii. Aşa fiecare şi-a pus cât a vrut.
Alături un coş plin de felii de baghetă prăjite pe care le-am cumpărat gata făcute, la pungă. Dacă mai stăteam să prăjesc individual pâinea, îmi mai trebuia o viaţă. Aşa, am putut să mă ocup de altceva şi nici n-am stat cu stres că nu-mi ajunge sau că mai trebuie să fac. Cum se golea coşuleţul, cum mai aduceam.
Dacă sunteţi în pană de idei şi se apropie vreo sărbătoare mai aruncaţi un ochi aici, aici şi aici.
Intr-adevar super idei de aperitive si ma bucur ca ai postat reteta de “Ouă umplute cu anşoa şi capere”, pentru ca oricum aveam de gand sa ti-o cer. E o alternativa delicioasa si inedita la ouale umplute clasice. Echt klasse! 😉
Carmen, daca vrei capere, sa-mi spui ca am ramas cu o multime 😉
Totul arata minunat si cu siguranta este si gustos! Mi-ai oferit sursa de inspiratie (nu ar fi prima oara) pentru aniversarile care urmeaza in familia mea. Multumesc. 🙂
Buna, Laura,
Delicioase retetele, o sa o incerc pe cea cu mozza.
Crème fraîche e pur si simplu smantana, indiferent cat de grasa sau de slaba.
Mozza asta marinata sa consuma imediat sau se lasa o vreme in frigider, sa-si ia gust de la coaja de lamaie? Si cum se consuma, pe paine? Tu cum ai servit-o? Scuze pentru avalansa de intrebari, dar chiar ma tenteaza reteta 🙂
Multumim inca o data pentru idei, asteptam si altele, ca de obicei 🙂
Angi, se poate lasa si la frigider cateva ore, eu am facut fix inainte sa vina invitatii si a mai stat sa zicem un sfert de ora pana s-au asezat la masa. Fiecare si-a luat in farfurie cu lingura si au mancat-o cu furculita, cu paine prajita. Aromele se amesteca imediat, fiind arome puternice. Eu chiar am pus putin ardei iute ca sa nu iasa prea picant (in reteta scria 2 ardei iuti si m-am speriat) dar smantana a luat imediat iuteala ardeiului. Am googalit acest creme fraiche si am gasit ca ar fi smantana cu 28% grasime, asa ca am luat de buna ce am gasit. In emisiunile lui Jamie in care foloseste creme fraiche, am vazut ca e o smantana mai fluida, asa ca am asociat-o cu smantana pentru gatit, care din punctul meu de vedere i-a dat un gust mai special. O smantana banala nu ar fi avut acelasi efect.
foarte bun. confirm ca am gustat de toate 😉
Eu una am cam renuntat la smantana de orice fel, pentru ca Valentin are colesterol si nu prea are voie sa manance nimic gras. In retete o inlocuiesc cu succes cu smantana de soia, e foarte sanatoasa si ia imediat gustul celorlalte ingrediente.
Maghiran proaspat gasesti la Real (au un frigider unde gasesti salata la punga si alte cruditati plus urmatoarele, toate proaspete: menta, busuioc, maghiran, rozmarin, salvie 😉
Cu capere poti face niste retete foarte bune cu peste.
Eu le mananc direct din borcan cu bucatele de somon afumat + niste felii de mozarella si rosii cherry.
Retete la care poti folosi caperele:
1. o reteta delicioasa cu somon.
am incercat-o si abia astept sa o mai fac din nou: http://cuinabanateana.blogspot.com/2010/02/somon-in-stil-mediteranean-o-reteta.html
2. Biftec tartar (daca iti place, se face de fapt cu capere, nu cu castraveti murati cum sunt majoritatea retelor de pe net)
3. tot peste: http://www.bucataras.ro/retete/5496/pangasius-cu-lamai-si-capere.html
Dora, multumesc pentru sugestii, le salvez si trec la executat 🙂
foarte ingenios aranjamentul cu oua. : ) [stiu si de blogul Laurei Sava, este plin de idei originale]
ansoa nu am mancat niciodata, dar nici nu prea imi vine… capere – nici atat. poate… candva. : )
mozzarella arata apetisant! : D eu chiar ma gandesc serios sa cumpar cel putin o carte de-a lui Jamie Olivier. : )
chiar aseara am vazut “Cireasa de pe tort” cu Rona Hartner si am aflat ca francezii, cand servesc branza, lasa bucati mari, intregi [nu o taie felii sau bastonase]. si asta ca sa-si pastreze aroma. fiecare isi taie singur exact cat pofteste. si, la fel ca si tine, a pus printre bucatile de branza nuci si alte fructe, tot din acelasi motiv – asa servesc branza francezii.
Sa stii ca ansoa si capere simple nu as manca nici eu niciodata, sunt prea sarate si au un gust prea pregnant. Insa in combinatia asta nici nu s-au simtit ca gust individual, ci au format, alaturi de celelalte ingrediente, un gust delicios, complex.
[…] caldă cu pancetta, ou şi brânză Mozzarella marinată Tocană de iepure cu bere şi găluşte Piept de pui cu sparanghel Pappa al pomodoro Şi multe […]
[…] Alte idei de aperitive aici. […]