O nouă iniţiativă Tomky, de data asta cu privire la hainele din lână pentru copii, m-a provocat să găsesc 10 avantaje ale cumpărării şi purtării acestui tip de haine. O parte le-am dedus eu, pentru o parte m-am documentat. Aşa că iată:
1. Sunt moi şi delicate. Lâna nu mai e înţepătoare şi dătătoare de mâncărimi ca în copilăria noastră când uram, pur şi simplu, pantalonii de lână tricotaţi de mama (îmi pare rău, mama, dar mă mâncau înfiorător!). Acum hainele din lână sunt cele mai moi chestii pe care poţi pune mâna şi se pot purta direct pe piele (de altfel la Tomky găsiţi numai haine de corp din lână).
2. Sunt uşoare şi extrem de călduroase. Cântăresc foarte puţin şi nu e nevoie de straturi multe de haine. Poţi pune o bluză şi o pereche de pantaloni de corp din lână pe copil şi deasupra un combinezon de iarnă şi e gata să iasă la joacă.
3. Pielea nu stă umedă. Felul în care sunt construite firele de lână permite o aerisire foarte bună a pielii, precum şi o absorbţie mare a transpiraţiei, dacă e cazul.
4. E o fibră naturală (probabil prima descoperită vreodată de om) şi e ideală pentru pielea bebeluşilor, ajutându-i să-şi regleze temperatura corpului.
5. Hainele din lână sunt multi-funcţionale – o bluză şi o pereche de pantaloni de corp pot fi folosite şi ca pijamale şi ca haine de stat prin casă şi ca haine de purtat pe dedesubt.
6. Se spune că lâna este, în mod natural, anti-bacteriană şi poţi spăla mai rar hainele copiilor, fiind suficient să le aeriseşti. Nu ştiu ce să spun la asta, n-am testat dar în cazul mamelor cu mai mulţi copii sau chiar la ţară, unde hainele se usucă greu (mai ales iarna), poate fi un avantaj.
7. Cele de la Tomky, cel putin, au culori destul de neutre şi croială clasică, aşa că merg şi la fete şi la băieţi. Asta înseamnă că puteţi să le folosiţi la doi copii de sexe diferite, fără să vă faceţi griji că vor arăta ciudat.
8. Ţesătura este destul de elastică, astfel că hainele nu vor rămâne mici repede. Eliza are o cagulă de la 3 ani, a purtat-o şi la 3 şi la 4 şi o va mai purta până la 7-8 ani. Şi încă e în stare impecabilă, ca nouă. Recomand cagulele tuturor copiilor, sunt atât de uşor de pus şi de scos, protejează şi gâtul şi urechile, nu mai stai cu griji că se desfac nodurile sau fularul şi sunt, cu adevărat, o investiţie de lungă durată. La Tomky cagulele au cel mai bun preţ de pe piaţa din România, din ce am văzut (acum doi ani, am luat din altă parte, nu ştiu dacă exista Tomky sau nu-l descoperisem eu încă, dar am dat un preţ mai mare decât cel de aici).
9. Preţul este destul de bun. Vă spun, sincer, că, până şi eu, care sunt destul de precaută cu banii daţi pe haine pentru copii, consider că 70 de lei pe o bluză de corp din lână nu este mult, având în vedere cât de utilă este. Şi dacă vă înscrieţi la newsletter, aveţi şi 15% reducere, iar după fiecare comandă primiţi iau un voucher de reducere (nu mai ştiu dacă de 10 sau 15%) pentru a le da un feedback cu privire la produse şi servicii. Asta zic şi eu metodă de fidelizare.
10. Lipsa de variaţie a hainelor o consider tot un avantaj. Poţi cumpăra câteva piese de bază (bluză, pantaloni, body, căciulă) şi le combini cum vrei tu şi cu ce vrei tu. Şi dacă tot am ajuns aici, vreau să îi rog pe cei de la Tomky să aducă musai sosete din lână! Eliza a avut anul trecut o pereche de cizme căptuşite cu lână merinos. A purtat doar şosete subţiri şi niciodată nu i-au îngheţat picioarele, eu eram bocnă, ea avea degetele calde. Din nefericire, cizmele i-au rămas mici şi anul acesta nu-mi permit să-i cumpăr unele la fel (anul trecut le-a primit cadou şi au costat vreo 300 şi ceva de lei). Deci ne dorim tare mult şosete din lână pe care să le încalţe în cizmele obişnuite pe care i le voi cumpăra, măcar să ştiu că nu transpiră rău piciorul în ele şi nu risc să-i îngheţe.
Voi aveţi haine din lână? Cum s-au comportat până acum? Eu am achiziţionat la sfârşitul verii o bluză de corp şi o pereche de pantaloni şi încă nu le-am spălat. Aş fi curioasă dacă le-a transformat cineva în haine de păpuşi în urma spălării 🙂 Cagula a fost spălată doar manual şi n-am avut probleme cu ea deloc, aşa că sunt tentată să spăl şi hainele de corp tot manual, să nu-mi asum vreun risc.
pacat ca nu prea au lucruri pe stoc; pentru 3 ani nu am gasit cagula decat culoarea maro; si nici pentru restul nu stau prea bine cu stocurile;
Stocurile sunt actualizate, atat pentru 3 ani cat si pentru alte varste 🙂
da, calitatea este superioara