Seria cu Pancinello de Max Lucado

Am descoperit seria de cărţi cu Pancinello de Max Lucado la Coca pe blog. De multe ori aleg cărţi cu tentă religioasă pentru Eliza pentru că sunt mai delicate, subiectele abordate sunt mai frumoase şi limbajul este unul mai plăcut (indiferent de cult).

Chiar dacă nu obişnuiţi să cumpăraţi cărţi religioase, în mod obişnuit, vă recomand din toată inima seria cu Pancinello. Mesajul religios este atât de discret şi de frumos transmis încât dacă nu rezonaţi cu el, îl puteţi lăsa la o parte momentan. Găsiţi cărţile atât în librăriile creştine cât şi în librăriile obişnuite (pe trei din ele le-am luat de la Cărtureşti şi pe una dintre ele de pe elefant).

Seria cuprinde şase cărţi: Darul tău preţios, Cel mai bun dintre toţi, Cel mai minunat dar, De-aş avea un nas verde, Eşti al meu, Eşti preţios. Noi avem doar patru momentan, dar le voi achiziţiona şi pe restul. Elizei îi plac foarte mult. Iniţial am avut doar una (Darul tău preţios), o citeam, dar Eliza nu era atentă, se uita pe pereţi, se foia.

Cu toate astea, cerea mereu cartea cu Pancinello şi nu pricepeam de ce, dacă tot nu e atentă. Mi-am dat seama că probabil acesta e modul ei de a asculta pentru că într-o seară, când eram foarte obosită, am ajuns pe la jumătatea cărţii Eşti al meu şi am renunţat să-i mai citesc. Mi se părea că nu ascultă şi nu înţelege ce îi citesc şi am lăsat-o baltă. După vreo câteva zile a cerut insistent cartea cu Pancinello şi cutiile.

Am reluat cartea, de data asta cu mai multă răbdare, m-am oprit la fiecare paragraf s-o întreb dacă înţelege ce îi citesc, să o întreb ce ar fi făcut ea în situaţia respectivă, ce concluzie a tras şi aşa mai departe. A fost o lectură mult mai antrenantă şi mai plăcută. Cred că dacă aveam un Pancinello din Fimo ca cel făcut de Coca, ar fi fost şi mai frumos.

Cărţile transmit, sub diverse forme, un mesaj extrem de important pentru toţi copiii: eşti valoros pentru că eşti şi nu pentru lucrurile pe care le deţii, pentru aspectul fizic, pentru hainele pe care le îmbraci, pentru faimă, pentru oamenii care stau pe lângă tine.

Poveştile abordează teme precum prietenia, spiritul de turmă (care apare mai ales la copii care vor toţi să fie la fel, să aibă aceleaşi lucruri, ba chiar mai multe, să facă aceleaşi lucruri ca prietenii şi colegii lor), frumuseţea fizică şi psihică, talentul înnăscut al fiecăruia, uniformitatea, bunătatea, iertarea, toleranţa. Un aspect pe care am început să-l remarc abia recent la cărţi e că au fontul destul de mare şi vor fi printre primele pe care i le voi pune Elizei în braţe să le citească atunci când va învăţa şi literele mici de tipar.

Azi am descoperit că există şi diverse animaţii cu Pancinello, am găsit doar una în engleză, restul sunt în rusă.

Mai ştiţi cărţi religioase cu mesaj discret şi poveste frumoasă? Ne faceţi câteva recomandări?

În altă ordine de idei, am şi cărţi pentru copii de care am fost dezamăgită, în special de limbaj dar şi de alte aspecte. Aţi vrea să scriu şi despre ele ca să ştiţi să le evitaţi sau să scriu doar despre cele care ne-au plăcut şi pe care le apreciem tare mult?

31 Replies to “Seria cu Pancinello de Max Lucado”

  1. referitor la figurine fimo, Coca ne-a facut si noua doua pentru aceasta serie: Pancinello si Lucia
    sunt in continuare foarte apreciate de copiii mei

    din cate stiu (tot de la Coca), exista inca o serie de carti cu omida Hermie
    ea poate sa iti spuna mai multe lucruri despre aceasta lectura

    referitor la intrebarea ta: pe mine ma intereseaza sa scrii si despre cartile care nu ti-au placut
    poate avem aceeasi parere despre subiect, exprimare etc si mai bine nu cheltui banii inutil pe acele carti

    1. Ştiu şi de cărţile cu Hermie, sunt la mine pe listă de când am citit la Coca despre ele 🙂

  2. Si eu am achizitionat cartile scrise de Max Lucado, imi plac foarte mult si Mihai are rabdare sa i le citesc. Din pacate nu stiu sa iti recomand alte carti religioase, insa as vrea sa te rog tare mult sa scrii un articol despre cartile care te-au dezamagit si pe care sa le evitam. Din pacate am avut si eu parte de cateva dezamagiri si regret ca am dat banii pe asemenea carti – pe care totusi nu-mi vine sa le arunc dar ma enerveaza rau ca sunt acolo si le-am cumparat 🙂

    1. Da, şi eu am avut dezamăgiri şi una se referă la o serie foarte frumoasă de cărţi pe care am insistat mult să o cumpăr.

  3. Si noi avem cateva din cartile cu Pancinello si ne plac mult, chiar daca la inceput a trebuit sa ii explic mesajul cartii pe masura ce citeam.

    De Craciun fetele au primit 2 carti cu Hermie. Aceastea sunt mai usoare, cu text mai putin si la fel, scris mare, ca sa isi citeasca singura, iar mesajul este mai usor de inteles.

    Am mai cumparat “Pollyanna, secretul multumirii”, dar nu i-am dat-o inca. Astept sa stapaneasca bine cititul, ca sa o citeasca singura (e un format mic, cu scris mic si dens pe pagina).
    Mi-a placut mult mesajul cartii: o fetita ramasa orfana pastreaza in memorie (si aplica) un joc pe care il juca mereu cu tatal ei: in orice situatie, oricat ar fi de rea, sa gaseasca ceva bun. Este o carte educativa pt fiecare din noi. SI sunt 3 volume (Pollyana fetita, domnisoara si sotie).

    Carmen En.

    PS: da, vreau sa scrii si despre carti carti “nerecomandate”. Sa stii ca, cel putin pentru mine, recomandarile tale (mai ales in materie de carti) sunt de referinta pt mine :).

    1. Când eram mică era şi un desen animat cu Pollyanna 🙂 O să trec şi eu cărţile cu ea pe listă pentru când va mai creşte.

  4. Ce bine ca ai scris de cartile astea, Laura! Noi suntem in faza lui Habarnam, am avut o perioada cu Bobita cu Buburuza, perioada care s-a prelungit mai mult decat as fi vrut eu, iar acum chiar cautam ceva nou si fain. Ma gandeam la Povestile din Padurea muzicala dar cred ca le mai aman.

    1. Noi pe Habarnam nu-l avem, e pe lista mea de ceva vreme. L-am avut la un moment dat dar l-am dăruit şi nu am reuşit să îl cumpăr din nou. Noi am ieşit din etapa Bobiţa şi Buburuză care, da, s-a prelungit foarte mult 🙂 Dar păstrăm cu mare drag cărţile ei de suflet pentru că, din când în când, le mai ia şi le răsfoieşte. În plus, textul aerisit va fi numai bun pentru lecturat când va învăţa să citească.

  5. violeta argatu says: Reply

    ai atins un subiect sensibil :). si noua ne plac cartile cu motive religioase. Eu am mers insa mai direct asa, pt ca “m-a tinut plapuma” -ioan a fost f deschis vis-a-vis de acest domeniu, deci nu prea am avut nevoie de povesti cu mesaj discret :). Nu prea am o explicatie pentr acest lucru…decat faptul ca el a crescut cu astfel de povesti si ca pentru el e ceva normal sa auda vorbind despre Dumnezeu,Rai,Iad,Biserica,Sarbatori,Post,etc.

    Mai in tinerete am citit carti cu tematica religioasa fara sa tin cont de cult.Nici nu constientizam pe atunci ca exista mai multe religii de altfel. De cativa ani insa am preferat sa merg intr-o singura directie: ortodoxie- si sper ca si copiii mei sa mearga pe acelasi drum.
    Avand in vedere acest lucru, o sa las un link cu cateva carticele pe care noi le citim/recitim cu mult drag…
    http://www.librariaortodoxia.ro/edituri/mateias_512

    🙂

    1. Sunt foarte drăguţe cărţile de la editura Mateiaş, şi foarte ieftine!

    2. violeta argatu says: Reply

      Sunt, da :). Si ieftine,si f frumoase si au si scris mare. Hartia este de calitate f buna, ilustratiile la fel..o sa-i placa Elizei sigur. Si tie cred. Fac parte cumva din categoria “discret” :).

      1. violeta argatu says: Reply

        daca vrei sa-ti faci o idee mai exacta despre aceste carticele, urmeaza link-ul de mai jos:
        http://www.magdan.ro/index.php/editura-magdan
        poti rasfoi orice carte prezentata pe site 😉

      2. Mă bucur că Leon Magdan și-a actualizat site-ul. Într-adevăr, cărțile lui sunt foarte frumoase,și educative. La cărțile color, ilustrațiile sunt deosebite. Băiețelului meu îi place cel mai mult Pvestea celor 3 cuvinte. Da, și eu aș vrea să faci un articol despre cărțile care nu ți-au plăcut și nu le recomanzi. Și fiecare să completeze lista. Să nu ne păcălim și noi cu ele.

  6. Noi avem tot de la Max Lucado una cu Hermie. Dar să știi că are și pentru adulți foarte fain scrise. De curând am citit de el „Vindecat de o viață banală”. Ți-o recomand cu drag!

    1. Multumesc, o să caut să văd ce cărţi are şi pentru adulţi.

      1. Vreau să-mi comand cărțile și să-ti spun după. Am o problemă personală cu dogmele bisericii. Restul, după ce citesc. M-ai făcut curioasă. Iartă-mă că îmi permit să te tutuiesc. Nu e o formă de lipsă de respect. Promit să revin.

        1. Cartile astea nu sunt dogmatice. Sunt cele mai ne-dogmatice carti cu substrat religios pe care le-am vazut vreodata. Mi-au placut mult si n-am nicio strangere de inima sa i le citesc fetei mele chiar daca noi nu abordam subiecte explicit religioase decat la cererea ei (cum a fost anul trecut cu rastignirea lui Hristos cand a insistat sa ii povestesc cu detalii si a trebuit sa cumpar o carte pe tema asta). Eu nu ma simt suficient de stapana pe subiect ca sa abordez cu ea chestiuni religioase, asa ca discutam doar in anumite contexte despre asta. Ma puteti tutui fara nicio problema, chiar va rog.

          1. Abia aștept să citesc cărțile.
            Voi continua să te tutuiesc, lucru pe care l-am învățat doar după ieșirea la pensie. Și reciproc. Am undeva o confesiune pe site. Mă cheamă Ruxandra.

  7. Laura, iti multumesc in primul rand pentru recomandarea facuta catre blogul nostru :). Cu mare drag am povestit despre aceste carti. Pentru noi, este foarte importanta modelarea sufetului inca din frageda copilarie.
    Voi aveti in Bucuresti o librarie crestina Stephanus ( pe langa magazinul Unirea). Acolo, ai avea posibilitatea sa studiezi cartile ce te-ar interesa.
    Stiu carti minunate cu tematica crestina, dar nu sunt insotite de poze. Eu le-am citit inca de prin clasa a III-a de vreo 6-7 ori. Erau scrie de Patricia St John: “Urme in zapada”, “Hamid si Kinza”…si mai sutn cateva in limba romana . De asemenea, imi placeau mult cartile scrise de Cristina Roy.

    Carti superb ilustrate, vei gasi la editura NOua Speranta: am scris despre doua dintre ele pe blog:
    Pomul comorii (http://ursuletinazdravani.wordpress.com/2012/05/14/carte-pomul-comorii/
    Curcubeul in alb si negru
    ( http://ursuletinazdravani.wordpress.com/2012/05/11/carte-curcubeul-alb-si-negru/ ). Pretul este incredibil de mic. Astfel de carti le-ai gasi la peste 30 de ron. este o carte de format mare si cu multe pagini.
    Sunt minunate! Din nefericire, Pomul comorii nu se mai tipareste ( dar sigur o vei gasi intr-o biblioteca).

    Cu siguranta, poate ar incanta-o si Fantastica corabie a lui Noe ( vei vedea tot in articolul de mai jos) , are un pret mare, dar poate fi gasita si la reducere) …si aceasta poate veni insotita de ” Scurta poveste despre arca lui Noe” ( am povestit despre ea aici : http://ursuletinazdravani.wordpress.com/2012/05/14/carte-pomul-comorii/) .

    1. “Urme pe zapada” si “Hamid si Kinza” le-am citit si eu cand eram mica 🙂 Si “Felinarul lui Trica” si “Genoveva” care cred ca inca mai sunt pe acasa pe undeva. Tare imi placeau aceste carti si le devoram cand le prindeam. Din pacate in copilarie eu aveam prea putin acces la carti si atunci cand vedeam aceste carti la prietene, le imprumutam si le citeam cu mare placere. “Felinarul lui Trica” a fost printre preferatele surorii mele 🙂

  8. violeta.argatu says: Reply

    Am uitat de “Aventurile lui Cepelica”. Am cititt-o de doua ori pana acum si Ioan tot mai vrea… cred c-o stiti…o puteti achizitiona de aici: http://www.librarie.net/carte.php?id=181896&nia=86&niaadgr=PLriRA&gclid=CP-Lr5uusr0CFZShtAod_28Aag

    sunt si desene animate…nu mai stiu pe unde le-am gasit, dar le-am gasit. am impresia ca se numesc “cipollino” sau ceva de genul. n-am timp acum sa caut, dar revin daca va intereseaza

    1. Il am pe Cepelica, cred ca e in categoria cartilor de citit mai tarziu. Ia s-o scot eu mai devreme, poate o conving sa citim si carti care nu se termina intr-o seara 🙂

  9. violeta argatu says: Reply

    Doua carticele pe care le-am citit astazi si care ne plac fff mult- discrete,discrete :

    http://www.doxologia.ro/viata-bisericii/prezentare-de-carte/povestea-celor-sapte-jucarii-Povestea celor sapte jucarii si http://www.doxologia.ro/viata-bisericii/prezentare-de-carte/poveste-de-iarna- Poveste de iarna. FFF frumoase

  10. violeta argatu says: Reply

    hai ca link-urie acestea nush ce au…le pusesem pt erau recenzii la cele doua carticele… cea de-a doua cred ca este fix pe placu tau…intra tu l doxoogia si cauta-le dc ti se par interesante… sunt tot asa.cred c-au fost 6-7 ron

  11. Sa citesti despre valori umane, ce este bine si frumos, cum sa te comporti, sa iti pese de tine si de ceilalti, nu cred ca apartine doar de religios. M-ati cam indus in eroare cu termenul asta de….substrat religios…poate sunt carti terapeutice pentru copii, cu mesaj educativ care promoveaza acceptarea de sine si a celorlalti? Eu asta caut…. asta am sa gasesc? Daca aceste carti cuprind explicatii de genul: faceti asa.. ca sa ii placeti Domunului, sau nu faceti asa… pentru ca se supara Doamne -Doamne, va rog sa imi spuneti si nu le mai cumpar.

    1. Cartea are substrat religios pentru ca omuletii din lemn sunt facut de un tamplar pe nume Eli. La el se duc omuletii atunci cand au un necaz sau se simt deznadajduiti. Nu are nici pe departe “morala” de genul se supara Doamne-Doamne, de altfel divinitatea nu este mentionata deloc in aceasta forma.

  12. Suciu Florentina says: Reply

    Am si eu o intrebare: cartile au o ordine anume? Au legatura intre ele? Daca da, care e ordinea?
    Multumesc 🙂
    P.S. Pana la urma au fost 3 intrebari 😀

    1. Nu au neapărat o legătură între ele, deși sunt cu aceleași personaje, pot fi citite și aleatoriu. Cred că au o ordine anume, dar nu știu exact care este. Una știu sigur că e despre cum a fost creat Pancinello, dar nu mai rețin care anume.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.