Prima zi de şcoală

A fost bine. Neaşteptat de bine. Da, careu obositor, discursuri sforăitoare, momente artistice inutile, înghesuială. N-am reuşit s-o văd trecând pe sub podul de flori, doar mi-a lăcrimat inima auzind imnul şcolii. “Hai la şcoală, hai la şcoală” şi Eliza desprinzându-se de lângă mine, cu ghiozdanul cu Barbie în spate, superbă în sarafanul bleumarin şi cămaşa albă, păşind cu încredere în urma doamnei. Sper ca doamna să merite încrederea ei. Deocamdată pare ok, vorbeşte pe un ton calm, mi-a spus că toţi copiii i-au fost prieteni până acum. O fetiţă de-a cincea venise s-o îmbrăţişeze, îi spunea că vrea la pregătitoare doar ca să fie cu ea. Eu zic că acel copil e, cu adevărat, oglinda doamnei. Pretenţiile sunt decente, auxiliarele alese nu-s nici cele mai scumpe, rechizitele sunt la latitudinea noastră. Sunt şi lucruri de care sunt nemulţumită dar nu vreau să vorbesc despre ele în prima zi de şcoală a Elizei. Spun şi eu, ca tot omul, dă-mi, Doamne, răbdare să accept lucrurile pe care nu le pot schimba. Mult succes tuturor prichindeilor care au păşit azi pragul clasei pregătitoare! Fie ca ei, alături de cei dinaintea lor şi de cei de după ei, să fie generaţia ACEEA care va schimba ţara noastră în bine!

photo

5 Replies to “Prima zi de şcoală”

  1. Mult succes tuturor elevilor si mici si mari!! Noi am pasit in clasa I, doamna noastra e tanara si plina de entuziasm !!

  2. Laura,si pentru noi a fost prima zi la pregatitoare. Suntem tot buburuze,adica B.
    Doamna e minunata,Irina o place foarte mult,la fel si eu. La noi rechizitele vor fi comandate de pe un site si sunt foarte multumita. Suma care ne-a revenit rezonalbila. Cartile au fost pe bancute,iar copiii au fost foarte nerabdatori sa le frunzareasca.
    Si eu va doresc o acomodare cat mai rapida!

  3. Mother of loud visigoths says: Reply

    ma bucur, Laura, ca a fost bine!!
    si la noi pare tot asa, emotii multe la mijloc, dar nah, e firesc. eu deocamdata n-am de ce ma plange.

    mult succes tuturor!

  4. A mea e la extraterestri (clasa E) 🙂 Sper ca Doamna sa ne confirme impresia buna pe care ne-am facut-o, azi e Sedinta 🙂
    Succes mult Elizei, la acest inceput, intr-un subiect atat de dezbatut! Dar ce nu mai este dezbatut, cu sabii si cutite, in ziua de azi?! 🙂

    Treaba cu imbratisatul Doamne ma impresioneaza si pe mine, si mi se pare o evaluare corecta.
    M-am bucurat cand fetita mea a insistat sa pregatim doua buchete de flori, unul pentru doamna profesor pentru invatamant primar (nu se mai spune “invatatoare”!) si unul pentru fosta educatoare (pe la care treceam cand il duceam pe fratior, inca la gradinita).
    Si ce bucirie sa imbrace uniforma, asteapta momentul asta cred ca de mai bine de un an, nu stiu de unde atata extaz! :))

  5. Si fetita mea e clasa pregatitoare B!
    An frumos la scoala sa aveti!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.