Fetiţa care a salvat Crăciunul – Matt Haig, ed Nemira

De când a apărut Fetiţa care a salvat Crăciunul, mi-am dorit foarte mult s-o citesc. M-am întors cu ea acasă de la Gaudeamus, dar n-am putut să mă ating de ea, pentru că ştiam că Eliza o va primi cadou de la Moşul de la şcoală şi nu voiam să vadă că o am, ca să nu stric surpriza. Tot vedeam la alţi bloggeri că o citesc şi muream de invidie 😀

Când am pus, în sfârşit, mâna pe ea, am dat-o gata în două zile (mă rog, seri târzii). Mi-a fost teamă că va fi mai slabă decât Un băiat numit Crăciun – ştiţi cum e cu setarea aşteptărilor, dar m-am înşelat. Este la fel de frumoasă şi de captivantă, o să vă ţină în priză la fel de tare.

Acţiunea are loc, alternativ, în Anglia victoriană şi în Elfhelm, tărâmul elfilor şi al lui Moş Crăciun. Amelia Wishart este prima fetiţă din lume care a crezut în Moş Crăciun şi, datorită ei, a apărut magia care face renii să zboare, timpul să se oprească şi sacul moşului să fie fără fund.

Vezi tu, ai fost primul copil pe care l-am vizitat vreodată. Pentru că tu ai avut cea mai multă speranță. Ai crezut în orice posibilitate. Și asta e foarte rar, chiar și la un copil. Iar acum crezi din nou. Vezi tu, uneori, dacă un singur copil crede în magie – și crede cu destulă tărie – e de ajuns ca să restabilească ordinea în univers

Numai că, iată, Amelia i-a cerut şi ea un lucru Moşului în anul următor, ceva care era de o importanţă crucială pentru ea, şi Moşul nu a putut s-o ajute, pentru că era prea ocupat cu un atac al trolilor. Dar Amelia nu are de unde să ştie asta, aşa că este cuprinsă de o neagră disperare, ceea ce duce la stingerea barometrului speranţei şi la o mulţime de consecinţe ulterioare.

Nu vreau să vă dezvălui prea multe din conţinutul cărţii, însă o să vă spun că Charles Dickens îşi face o apariţie specială, la fel şi Regina Victoria şi soţul ei, Albert, iar Moş Crăciun îşi găseşte chiar şi o consoartă 😀

Deşi are multe tablouri sumbre (descrierea atacului trolilor, a azilului pentru săraci şi a străzilor mizere din Londra), cartea este, în acelaşi timp, amuzantă şi optimistă. Autorul nu se fereşte să ne arate că se întâmplă lucruri rele în lume, dar că există şi oameni buni, gesturi frumoase, un pic de zahăr într-o supă oribilă sau nişte pipi de ren care stinge un foc exact la momentul potrivit.

La fel ca Un băiat numit Crăciun, cartea este cartonată şi cu câteva ilustraţii alb-negru simpatice. Recomand oricărui copil de la 8 ani în sus, deşi ştiu părinţi care au citit-o şi copiilor mai mici. Se poate citi ca o continuare a primei cărţi, dar şi de sine stătătoare, are multe referinţe la prima carte, dar majoritatea sunt explicate la un moment sau altul în desfăşurarea acţiunii. Câteva fotografii din interiorul cărţii puteţi vedea aici.