Ştiţi vorba aia cu “ştie ţăranul ce-i şofranul?” Cam aşa am păţit eu cu periuţa de dinţi cu vibraţii sonice de la Panasonic. Am primit-o, am pus cutia pe masă şi vreo câteva zile a stat acolo. Apoi, într-o seară, când eram singură acasă, mi s-a năzărit să o folosesc. Am scos-o şi am apăsat pe buton şi nu s-a întâmplat nimic 😀 M-am apucat de răsfoit broşura, ocazie cu care am aflat că periuţa trebuie pusă la încărcat, exact ca un telefon.
Evident, eu eram obişnuită cu periuţa mea electrică veche de exact 16 ani (cumpărată din Germania, când am fost plecată la lucru acolo între anul 3 şi anul 4 de facultate), şi căreia i-am mai schimbat doar bateriile (pentru că nu e cu cap interschimbabil) pentru că oricum o foloseam extrem de rar, după diverse intervenţii stomatologice, când nu puteam folosi periuţa normală. Iar la periuţa aia era suficient să apeşi pe buton, chiar dacă o folosisem cu 5 luni în urmă, şi începea să bâzâie.
Am pus periuţa la încărcat şi am folosit-o abia în seara următoare. Pentru a se încărca complet, periuţa Panasonic are nevoie de 17 ore, dar după aceea are o autonomie de 60 de minute, ceea ce înseamnă că nu trebuie s-o încărcaţi zilnic. După ce am folosit-o o perioadă, iată impresiile mele:
Avantaje:
- este ovală! detest periuţele electrice rotunde, chiar nu pricep cum trebuie să te speli cu ele: stai să-ţi perie singură fiecare dinte în parte? Cu periuţa Panasonic mă spăl ca şi cu o periuţă normală, dar vibraţiile sonice suplimentează enorm acţiunea de curăţare.
- are perii foarte fini. Eu folosesc doar periuţe cu peri extrem de fini, deoarece am gingiile predispuse la sângerare, aşa că nu pot folosi chiar orice. Schimb periuţa des şi folosesc doar o singură marcă de periuţă obişnuită care îmi oferă acel confort de care am nevoie. Mă bucur să raportez că periuţa Panasonic are aceleaşi proprietăţi delicate.
- este suficient de compactă ca s-o pot lua cu mine în vacanţă fără probleme. Capul se scoate, iar unitatea de încărcare este foarte mică. Am reuşit s-o pun într-un necessaire micuţ pe care îl primisem într-un goody bag şi pe care mă pregăteam să-l “mărit” pentru că eu folosesc doar necessaire-uri de dimensiunea unui rucsac şcolar 😀
- este ideală pentru problemele mele cu parodontoza şi depunerile de tartru, pentru că perii de 0.02 mm pătrund în pungile parodontale şi le curăţă cu precizie.
- are două trepte de periaj (obişnuit şi moderat, eu folosesc pe moderat).
- este foarte uşoară şi elegantă (90 grame), mult mai uşoară decât periuţa mea electrică veche.
- este rezistentă la apă, nu se strică dacă o scăpaţi în chiuvetă, de exemplu.
- are două tipuri de capete interschimbabile, ceea de e de mare ajutor când copilul îşi uită rucsacul cu obiectele de toaletă la ţară şi nu are cu ce se spăla pe dinţi 😀
- se găsesc capete de schimb pe site-ul MyPanasonic şi au preţuri foarte decente.
Dezavantaje
- băile comuniste nu au prize! Prin urmare, trebuie să-i găsesc un loc sigur în casă, unde să poată sta la încărcat. De altfel, asta mă împiedică şi să folosesc în mod regulat duşul bucal: nu am priză decat la uşa băii, iar cablul irigatorului nu ajunge la chiuvetă. Evident, nu pot pune periuţa la încărcat în priza de la uşa băii, pentru că este sus şi nu am pe ce o aşeza. Deocamdată o încarc pe noptieră, lângă pat, dar nu este în siguranţă din cauza lui Vlad.
- zgomotul este prea puternic pentru mine. E cam complicat să te speli cu ea după ce s-a culcat toată lumea din casă, mai ales că zgomotul este intens şi ascuţit iar baia noastră e lipită de dormitor. Din acest motiv, i-am dat-o definitiv Elizei, care a fost atât de încântată de zici că i-am dăruit cine ştie ce chestie miraculoasă. Nu subestimaţi niciodată capacitatea copiilor voştri de a se bucura de cele mai noi gadgeturi!
Vă recomand să mergeţi în magazin s-o testaţi înainte de a o cumpăra. Pe site-ul MyPanasonic găsiţi detalii despre showroomul din Bucureşti, unde poate fi testată.
Notă:
Am primit această periuţă pentru testare de la Panasonic. Impresiile din articol sunt cele reale, în urma folosirii personale a produsului.
Eu am una cu cap rotund si e enervant sa cureti fiecare dinte in parte. Zgomotul e si mai si.
Pe cele cu cap rotund le-am apreciat doar când am avut extracţii din alea nasoale de nu puteam să deschid nici gura după aia. O foloseam ca s-o strecor uşor în jurul locurilor dureroase. Dar pentru uz zilnic n-aş fi folosit-o. N-am atâta timp la dispoziţie :))))
Mie imi place tocmai ca e capul rotund si pot sa spal individual fiecare dinte. Nu am avut in viata mea dinti mai curati. Cum am trait atatia ani fara periuta electrica, nu stiu….
Tu eşti ca în reclama aia cu “nu mă mai întorc niciodată la o periuţă obişnuită” :)) De fapt, majoritatea medicilor dentişti recomandă alternarea periuţei electrice cu cea obişnuită, pentru că cea electrică afectează smalţul pe termen lung.
Cam asa, da 😀 Alternez si eu. In general dimineata o folosesc pe cea clasica 😀