Deși am mai rărit-o cu excursiile în ultima vreme și cred că așa va fi de acum încolo, uneori tot ne mai vine să punem în portbagaj hainele de ploaie și pătura de picnic și benzină în rezervor (mai cu măsură așa, pe potriva prețurilor 😀 ) și să plecăm la drum. De data asta, am ales direcția Târgoviște, unde am vizitat Curtea Domnească și apoi am fost la cules de mere în apropiere, la Crăița Merelor în Aninoșani, județul Dâmbovița.
Am plecat la drum pe la vreo 10 dimineața, într-o duminică de toamnă care se anunța însorită și frumoasă. Am pus o grămadă de haine groase în mașină pe care, însă, nu am mai apucat să le folosim. După vreo două ore și ceva am ajuns în Târgoviște, la Curtea Domnească.
Curtea Domnească este un complex muzeal cu ruinele palatului domnesc, două Biserici, un parc foarte vast, un Muzeu al Tiparniței și, cele mai reprezentativ dintre toate, Turnul Chindiei, un turn înalt de 27 de metri, în care vă puteți urca și ieși pe balcon să admirați priveliștea.
Eu sus în turn:
Muzeul Tiparniței e foarte interesant, veți vedea multe cărți și documente legate de apariția scrisului și a tiparului în România – reproduceri după tăblițele de la Tărtăria, de exemplu, considerate a fi cea mai veche scriere din lume sau un exemplar din Descriptio Moldaviae de Dimitrie Cantemir (iarăși, presupun că reproducere, deși nu scria pe etichetă).
Orașul Târgoviște a fost prima capitală a Țării Românești, astfel că la Curtea Domnească au locuit domnitori importanți, precum Mircea cel Bătrân, Vlad Țepeș, Neagoe Basarab, Radu de la Afumați, Petru Cercel.
În cartea Vlad Țepeș și Ordinul Dragonului, Simona Antonescu plasează acțiunea la Curtea Domnească, astfel că cei mici vor putea afla mai multe despre Turnul Chindiei, dacă sunt interesați (ori înainte, ori după vizită).
După Turnul Chindiei, am plecat spre Aninoșani, la livada Crăița Merelor, unde am petrecut o după-amiază superbă printre meri și decoruri frumoase. Este prima dată când Crăița Merelor organizează un eveniment de cules și sper să nu fie și ultima. Știam că primăvara mai fac evenimente de pozat printre merii înfloriți, dar mi-a plăcut mai mult să văd pomii încărcați de roade.
La Crăița Merelor este și o pensiune care poate fi închiriată integral pentru evenimente, team building-uri sau retreat-uri. De altfel, toți cei care merg la cules în perioada 5 septembrie – 20 octombrie 2022 intră într-o tombolă pentru a câștiga un week-end cu prietenii la pensiunea de cinci stele.
Evenimentul de cules este public, accesul se face contra cost: 100 lei un bilet de familie (2 adulți și copii). În acest bilet intră o lădiță destul de mare în care intră până la 12 kg de mere, o sticlă de suc de mere de 1 litru și distracție și relaxare în livadă, unde puteți face picnic, fie pe pătura adusă de acasă, fie pe pernele sau băncile puse la dispoziție de livadă.
Noi, pentru că am mers într-o duminică, am găsit-o în livadă și pe Crăița Merelor în persoană – Corina Oprea – care ne-a făcut un tur, ne-a spus povești și ne-a arătat fiecare soi de mere, detaliind despre trăsăturile și istoricul fiecăruia. M-am simțit exact ca într-un film Hallmark, în care Corina era personajul principal: tânăra care ajută afacerea familiei să se modernizeze, atrăgând un alt tip de public spre livadă și roadele ei.
Soiurile de mere din poză (de la stânga la dreapta): Arian, Florina, Golden (merele Golden sunt verzi când sunt culese din copac, se îngălbenesc după aceea), Bot de iepure, Idared, Dacian, Rennet (sau Reinette în franceză, un soi de mere potrivit pentru diabetici), Muțu. Lipsește din poză Ionatanul, pe care nu l-am adăugat atunci pe moment.
Evident, nu puteau să lipsească locurile de pozat: câteva colțuri instagramabile, în care veți obține cele mai frumoase fotografii, pentru că lumina acolo în livadă este splendidă!
Normal că s-au cățărat și pe scară:
Eliza chiar mi-a zis: ”ar fi mers o ședință foto de ziua mea aici!” Dar noi ne-am dus îmbrăcați de cules și de activitate în aer liber, nu aveam rochițe și pălării la noi 😀
Pe drumul de întoarcere, ca să fie tacâmul toamnei complet, am oprit în localitatea Tărtășești, unde sunt cele mai frumoase grămezi de dovleci și tărtăcuțe decorative și ne-am făcut de cap cumpărând de toate 😀
Voi pe unde vă mai plimbați în excursii de-o zi?