Vorbeam zilele trecute cu mama la telefon şi îi povesteam că week-end-ul acesta vreau să fac brânzică de vaci, drept pentru care am pus la prins nişte lapte proaspăt. Şi pentru că îmi mai rămăsese încă un litru de lapte, l-am pus la fiert dar nu ştiam ce să fac cu el. Din păcate, laptele nepasteurizat îmi dă dureri de stomac, aşa că eram în căutarea unei reţete care să conţină lapte. Mama mi-a zis să îl răcesc până rămâne călduţ şi să pun câteva linguri de smântână în el. După ce amestec bine, să se dizolve smântâna, să îl pun la prins şi în două zile o să am un lapte bătut (sau chişleag, cum îi zice la noi în Moldova) absolut delicios, la fel ca cel pe care îl mâncam la ţară la bunici. Este nemaipomenit la micul dejun, cu pâine prăjită cu gem sau cu nişte sărăţele.
Ce inseamna sa pui la prins? Sa il pui la foc? Si unde se tine pina a doua zi: in frigider sau afara?
Astept raspunsul tau ca sa il fac. Abia astept.
Nu la foc, se pune la temperatura camerei, teoretic, dar acum, cand sunt caldurile astea mari, ar fi indicata o pivnita racoroasa. Nu frigider.