Interviul de luni – Laura Laurenţiu

Pe Laura am cunoscut-o (virtual, bineînţeles) când am început să frecventez forumul culinar.ro. E o persoană care se implică mult, pune suflet în tot ce face şi m-a convins să particip la concursul Sezonul abundenţei organizat de ea (cu reţeta Fantezie cu dovleac cu care am luat locul 10). Apoi i-am descoperit blogul culinar Cuina bănăţeană şi apoi pe cel personal, lauralaurenţiu.ro. Aşa am descoperit că Laura e interpretă de muzică autentică bănăţeană, că soţul ei cântă la armonică şi fiica ei e pasionată de Stephenie Meyer şi de seria Amurg. Special pentru ea, Laura a creat tortul Twilight, o combinaţie ingenioasă de cremă de şampanie, blat de cacao, multă muncă, imaginaţie şi dragoste de mamă.

Am rugat-o pe Laura să îmi acorde un interviu şi ea a acceptat. Mi-a dat nişte răspunsuri lungi şi frumoase şi m-a rugat să tai din ele dacă mi se pare că s-a întins cu vorba. Dragă Laura, nu tai nimic, fiecare cuvânt al tău e preţios pentru că l-ai scris special pentru noi!

1. Din ce am aflat despre tine, am tras concluzia că eşti o aprigă păstrătoare a tradiţiilor: cânţi, găteşti şi respiri Banatul. Ce te animă să faci asta?

Chiar dacă răspunsul meu va conţine o stereotipie arhicunoscută, la adresa bănăţenilor, iată: pentru că sunt mândră că sunt bănăţeancă. Şi mă simt norocoasă să îmi fi fost datul să mă nasc şi să trăiesc aici, având convingerea că în altă parte nu aş fi putut creşte în omul care sunt azi. Civilizaţia bănăţenilor s-a format în veacuri de convieţuire multietnică, prin influenţe ale mai multor culturi ce au coexistat  în acest spaţiu. Cred că de aceea bănăţeanul este tolerant, cumpătat şi întreprinzător, şi dacă ochiul lui este aţintit vreodată în ograda vecinului, este pentru a prelua ceea ce e valoros.

Această mentalitate a preluării bunelor exemple a făcut din Banat  „Fruncea ţării” – şi nu este o metaforă, căci, iată: Timişoara a fost primul oraş european ale cărui străzi au fost iluminate electric (1884), primul oraş al Europei cu tramvai, Bega a fost primul canal navigabil de pe teritoriul de azi al României (1732), prima linie ferată de pe teritoriul României s-a dat în folosinţă tot in Banat, în 1827 (Oraviţa-Baziaş), în fine, un loc încărcat de istorie, dar de o istorie ce atestă dorinţa permanentă de progres şi bunăstare care a existat în acest loc. În alte părţi, oamenii s-au bătut şi zbătut pentru alte lucruri, dar aici zbaterea a fost pentru trai bun şi progres. Adică, bănăţanului i-a plăcut şi  îi plac viaţa îmbelşugată, casele frumoase, binefacerile civilizaţiei etc.

Cu mândrie, dar şi cu conştiinţa de a îndeplini o îndatorire, încerc să trăiesc, alături de familia mea, aşa cum au trăit şi strămoşii noştri, în aceste locuri: respectându-ne vecinii, preluând, dacă este cazul, modele valoroase de la ei, dar în acelaşi timp oferind propriile noastre exemple, străduindu-ne să oferim copiilor noştri bunăstare şi nu în ultimul rând, păstrând atât cât e omeneşte posibil din farmecul de nedescris al vieţii din Banatul de  odinioară.

2. De ceva vreme încoace simt că tradiţiile s-au pierdut: copiii nu mai merg cu colindul, tinerii nu mai vopsesc ouă roşii, acestea fiind doar două exemple. Crezi că trebuie să ne creştem copiii în spiritul tradiţiilor?

Evident, cred că trebuie să ne creştem copiii în spiritul tradiţiilor! Tradiţiile „de import”, la mare modă în România zilelor noastre, nu sunt nimic altceva decât ofensive comerciale – o perioadă a anului când se vor vinde în neştire mărfuri de un anumit gen. Nu consider că e corect şi nici benefic să înlocuim ceea ce e moştenit şi ţine de spiritualitatea noastră, cu genul de tradiţii colorate, accesorizate bogat cu nimicuri costisitoare, dar obligatoriu de achiziţionat în ziua cu pricina (…’s Day).

Dar nu aş zice, neapărat, că tradiţiile româneşti sunt în declin. Ca una din interiorul fenomenului, pot spune că, după vreo 15 ani de haos,  în cultura tradiţională românească lucrurile prind să se reîndrepte pe făgaşul firesc, cel puţin aici, unde trăiesc eu. În judeţul Timiş au fost înfiinţate sau reînfiinţate în ultimii ani mai mult de 60 de ansambluri şi formaţii folclorice – şi vorbesc strict de cele de amatori, fondate la nivelul comunelor. În aceste ansambluri activează un număr foarte mare de participanţi – în unele comune trec de 100 de membri; există formaţii pe generaţii, de la cei mai mici, preşcolarii, apoi copii de şcoală generală, tineri şi în unele cazuri „seniorii” – cupluri căsătorite, oameni la casele lor, care îmbracă cu bucurie costumul popular şi dansează sau cântă la cor.  Am menţionat deja că în Banat bunul exemplu e o forţă – aşa că sunt convinsă că acest model al formaţiilor săteşti, care s-a răspândit atât de prolific în ultimii patru-cinci ani, va fi preluat de tot mai multe aşezări bănăţene.

3. Te-am ascultat cântând în dulcele grai bănăţean. Melodii ca „Ăsta-i brâu” sau „Pădurar mi-o fost băgiţa” sunt culese de tine din folclor sau compuse de tine?

Sunt melodii şi versuri compuse de mine, în spiritul celor tradiţional bănăţene. Celor care cred că un cântec „făcut” nu mai este folcloric, le voi  spune – un cântec nou creat, pentru a ramane în sufletul oamenilor, trebuie să fie abordat ca o „poezie cu formă fixă”, adică să respecte cu sfinţenie anumite rigori. Prima dintre ele este acurateţea melodiei, care trebuie să respecte caracteristicile modale, măsura, intervalele, terminaţiile specifice zonei creatorului. Apoi, la nivelul versificaţiei, bunul simţ tematic, utilizarea in limbaj a unor regionalisme specifice, chiar a celor mai vechi, dându-le astfel şansa să reintre în limbajul popular. Fiecare cântec în parte a fost creat de cineva. Românii au avut lăutari sau simpli rapsozi, oameni înzestrati cu har, dintotdeauna, şi ei au izvodit cântece care au primit, iată, girul anilor şi au devenit în momentul de faţă părţi în întregul culturii tradiţionale, fiind pe buzele tuturor celor care iubesc folclorul. Practic, acesta este genul de recunoaştere la care aspir şi eu, supunând judecăţii marelui public creaţiile mele. Dacă voi avea norocul să-mi aud cântecele cântate şi de alţii, înseamna că voi fi reuşit.

4. Am văzut pe blogul tău, Cuina bănăţeană, multe reţete tradiţionale bănăţene. Care îţi aminteşte cel mai mult de copilărie şi îţi evocă amintiri duioase?

Pe toate le iubesc fără părtinire… probabil şi pentru că sunt şi o mare gurmandă şi consider că fiecare mâncare, chiar şi cea mai simplă, dacă este gătită cu multă grija, poate fi spectaculoasă în felul ei. Vechile reţete, ca „Păturată pe crumpi” sau „Taşchele cu pegmez” îmi trezesc şi mie nostalgie, dar şi multora dintre cei care le-au redescoperit la mine pe blog. Intenţia mea este să scot la iveală „parfumul de odinioară” al satelor bănăţene.

5. Vorbeşte-ne un pic despre cuină ca vatra familiei, ce simbolizează ea pentru oamenii cu suflet mare din Banat.

Probabil ceea ce semnifică pentru oameni, la modul general: locul unde familia se strânge în jurul mesei, îşi împart de ale gurii, degustă cu bucurie un pahar de vin, îşi vorbesc de câte toate, fac planuri pentru casa şi copii lor.

Cuina este locul în care amprenta stăpânei casei este cel mai vizibilă – e decorată cu „peretare” cusute de mâna ei, în care a prins cu acul motive florale sau antropomorfe, dar şi mici poezioare naive, cu un farmec desuet, pe pereţi stau la loc de cinste farfurii pictate, vase smălţuite aburesc pe plită, mâţa, bat-o vina, se cuibăreşte în cenuşar, se frământă şi se coace pită, cei mici rup câte o crişcă aburindă şi o iau la goană. La sărbători, miroase obligatoriu a sarme (sarmale), a zupă de găină grasă, a cârnaţi şi fripturi. Dar atunci se mănâncă în soba de la drum (camera principală, frumoasă, din gospodărie), obligatoriu.

6. Eşti mamă, o bucătăreasă desăvârşită, interpretă de muzică populară, moderatoare de concursuri şi forum culinar. Ce altceva mai face Laura Laurenţiu în puţinul ei timp liber?

Întotdeauna voi găsi timp pentru o carte bună, pentru ore de tihnă alături de familia mea şi de prieteni. Şi chiar dacă nu voi avea timp, mi-l voi face pentru:

–         a construi o casă nouă

–         a posta pe Cuina bănăţeană

–         a-mi îngriji plantele

–         a începe un nou proiect ce mă va incita