Moşii de iarnă

Ziua dinaintea lăsatului secului de carne pentru Postul Paştelui este ziua în care se face pomenirea morţilor, zi care se numeşte şi Moşii de iarnă. În această zi se face Sfânta Liturghie la Biserică urmată apoi de slujba parastasului pentru cei adormiţi.

Atât la ţară cât şi la oraş, gospodinele (în general femeile, dar asta nu înseamnă că bărbaţii nu pot face asta) pregătesc colivă, colaci şi bucate şi merg la Biserică pentru a fi sfinţite şi apoi date de pomană de sufletul celor adormiţi. Anul acesta este primul an în care voi merge şi eu la Biserică să fac asta şi o să vă povestesc cum m-a învăţat mătuşa mea să fac.

O să fac colivă (şi o să scriu o postare separată despre cum se face) precum şi un colac (îl fac repede la maşina de pâine, apoi îi dau formă şi îl bag la cuptor). Pentru pomană, o să pregătesc pârjoale moldoveneşti cu pilaf şi o să împart porţiile în veselă de unică folosinţă, alături de chifle şi furculiţe de plastic – asta de sufletul bunicului meu. Separat o să pregătesc câteva punguţe cu ceva dulce (cutii de orez cu lapte şi nişte prăjiturele Măgura sau cornuri cu gem sau ciocolată) de sufletul copiilor din familie care nu mai sunt printre noi. În fiecare pungă o să pun şi câte o lumânare. Coliva şi colacul le voi împărţi la Biserică după ce sunt sfinţite, în pahare de plastic şi cu linguriţe. De băut voi avea vin fiert, pe care îl iau în termos. Mătuşa mea mi-a spus că trebuie să fie şi “abur” şi pentru că nu pot oferi castroane cu ciorbă, o să apelez la soluţia asta. Împreună cu pomenile, se scrie şi un pomelnic, unde se trec numele celor adormiţi din familie.

Pentru apropiaţi, am luat nişte farfurii, castronele şi linguri din inox, pe care le voi da pline cu mâncare. Pe vremuri, la ţară se dădeau străchini frumoase de lut, acoperite de prosoape ţesute în casă de mâna gospodinei, dar acum eu voi folosi nişte şervete de pânză cumpărate, măcar de dragul tradiţiei. Toate tradiţiile româneşti au şi părţi frumoase, artistice, care denotă spiritul gospodăresc dar şi iubirea de frumos a românilor.

Dacă aveţi naşi şi fini, nu uitaţi să mergeţi şi la ei cu pomană, apoi la părinţi, fraţi, surori şi alte rude, şi chiar vecini şi prieteni dacă sunt de aceeaşi religie şi înţeleg gestul. Când daţi pomana, spuneţi “de sufletul lui cutare!” şi ei vor spune “bodaproste, să fie primit!” Cuvântul bodaproste provine din limba bulgară şi înseamnă “Dumnezeu să îi ierte (pe morţii tăi)” Nu daţi castroane cu mâncare fără linguri sau furculiţe, căci se spune că morţii nu vor avea cu ce mânca bucatele. Toate alimentele oferite de pomană se spune că se dau de fapt celor adormiţi, de aceea se dă de pomană de obicei ceea ce le plăcea să mănânce.

Sper că nu v-am întristat cu această postare. Moşii de iarnă nu sunt o zi în care să ne plângem morţii, ci o zi în care îi pomenim şi le arătăm că nu i-am uitat. Pe site-ul www.crestinortodox.ro scrie că “Aceasta este în esenţă pomenirea morţilor […] constiinţa că pe de-o parte avem obligaţia să nu-i uitam, să-i amintim sau să-i pomenim, iar pe altă parte conştiinţa că ei de acolo de sus de unde sunt veghează asupra noastră. Că rugându-ne noi pentru noi şi ei se roagă pentru noi.”