Ce-am mai gătit 5

Week-endul acesta am fost furnicuţă harnică şi am gătit două feluri de mâncare, plus trei tăvi de fursecuri şi o tavă de prăjitură cu cireşe. Dacă aveţi nevoie de puţină inspiraţie, iată:

Mâncărică de cartofi şi dovlecei cu coastă de porc afumată (pentru noi) şi cu pui (pentru Eliza). Nu-i aşa că are nişte culori fantastice, de-ţi vine s-o mănânci cu ochii? Am găsit nişte dovlecei mici în piaţă care şi-au păstrat verdele palid la fiert, apoi pătrunjelul proaspăt care nu se fierbe în mâncare, ci doar se înăbuşă puţin, cartofii de culoarea soarelui şi coasta roşiatică, fiartă bine de tot. La astea se adaugă sosul galben-portocaliu colorat de pasta de ardei care în ultima vreme înlocuieşte bulionul la mine în mâncare. Reţeta e improvizaţie de-a mea, pe baza unei reţete de-a mamei, doar că mama nu gătea dovlecei, eu am pus ca să mănânce Eliza cât mai multe legume şi până la urmă ne-a cucerit şi pe noi. Dau un gust foarte fin mâncării.

Ossobucco milanez după reţeta lui Florin de pe blogul Crazymothercooker. Am renunţat însă la ţelina după care nu am avut timp să umblu, în loc de bacon am pus nişte slăninuţă afumată şi am fiert-o două ore la cuptor la foc mic şi o oră jumate pe aragaz la foc mic. A ieşit o nebunie. Eu nu prea mănânc vită, dar după Boeuf Bourgoignon, reţeta asta e la loc de cinste. O recomand a se executa sâmbăta când aveţi timp, altfel vă prinde miezul nopţii cu mâncarea pe aragaz.

Trei tăvi de işlifang care au dispărut destul de repede:

Şi o prăjitură cu cireşe a cărei reţetă o să v-o dau în curând pentru că a ieşit absolut delicioasă:

Sunt la capitolul “consumat din congelator/cămară/frigider” aşa că am mai golit congelatorul de coasta de porc afumata, de pui, de slăninuţă, cămara de alunele măcinate, frigiderul de cireşele care nu se mâncau. Mai am în congelator nişte urzici pe care trebuie să le execut repede, o umplutură de tartă cu cireşe şi câteva recipiente cu mâncare de urgenţă pentru Eliza. În rest, bate vântul, dar n-o să mai bată mult pentru că o să-l dezgheţ frumos şi îl umplu cu cărniţă bună că acuşi îmi vin oaspeţii şi trebuie să pregătesc bunătăţi.

 

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.