Pseudo-cronică de film – Maria Mirabela

De câteva zile Eliza e foarte pasionată de filmul cu broscuţa şi se uită şi de câteva ori pe zi la el. Culmea e că nu se plictiseşte deloc şi de fiecare dată îl priveşte cu acelaşi interes. Fiind atât de frig afară şi neputând să iasă la joacă şi sătulă de toate cuburile, cărţile şi jucăriile, se uită la televizor, fie la Tom şi Jerry, la Winnie the Pooh (varianta cu elefantul), filmul cu iepuraşul (un desen absolut înfiorător cu un iepuraş de pluş care îl caută pe iepuraşul de Paşte – ne-a turbat vreo câteva săptămâni cu desenul ăla) şi mai nou, Maria Mirabela. Am convins-o cu greu să se uite la film pentru că o dată ce i se pune pata pe un dvd, nu mai vrea şi altceva, dar după ce s-a uitat prima oară şi i-am povestit ce se întâmplă şi am cântat, a rămas fermecată.

Nu ştiu câţi dintre voi nu ştiu cine sunt Maria şi Mirabela, cele două fetiţe care descoperă o broscuţă îngheţată, pe Oaki, şi se hotărăsc s-o ducă la Zâna Pădurii. Pe drum li se mai alătură Scăpărici, un licurici fără sclipici, şi Omide, un fluture căruia îi este frică să zboare. Toţi mizează pe ajutorul Zânei dar până la urmă descoperă că răspunsul era tot la ei. Seamănă un pic cu Vrăjitorul din Oz, nu? Deşi ei zic că ar fi inspirată din Fata babei şi fata moşneagului, mie mi s-a părut că seamănă mai mult cu povestea lui L. Frank Baum decât cu cea a lui Ion Creangă.

Preferata mea este Maria, evident, pentru că este mai bună şi empatizează cu suferinţa “lighioanelor”, cum le numeşte Mirabela. Partea care va scandaliza părinţii din ziua de azi este că Mirabela vorbeşte destul de urât (“dă-le naibii”, “am dat de dracu”). Pe vremea aceea bănuiesc că nu s-a scandalizat nimeni şi toată lumea a îndrăgit-o pe ştrengăriţa Mirabela (şi i-au dat numele ei multor fetiţe născute după lansarea filmului). Filmul are şi câteva neconcordanţe pe care numai un adult le va observa (de ex n-am reuşit să înţeleg ce anotimp era, Maria zice că e vară, apoi Mirabela are nişte prune, semn că e aproape toamnă, apoi Mirabela îi spune lui Moş Timp că e primavară) şi altele de gen, dar copiii vor savura filmul fără să observe aşa ceva.

Am adorat dintotdeauna filmul şi încă îl mai ador, e singurul la care nu mă plictisesc să mă uit alături de Eliza în fiecare seară. Îmi place coloana sonoră, este superbă şi cântată de interpreţi desăvârşiţi precum Anda Călugăreanu, Mihai Constantinescu şi Alexandrina Halic. Nu mă pot hotărî care este melodia mea preferată, toate îmi plac la nebunie, dar cred că pe primul loc e cea de pe generic, despre cele două fetiţe cu “ochi de poveşti”  şi despre frumuseţea vieţii simple, alături de prieteni, “sub cerul ca umbrela”.

Eu am cumpărat dvd-ul de la ultimul târg Gaudeamus, îl găsiţi acum pe filmedecolecţie.ro, costă 39,9 şi merită fiecare leuţ. Eu am comandat deja de pe acest site şi Călătoriile lui Pin-Pin şi Uimitoarele aventuri ale muşchetarilor, filme româneşti de animaţie consacrate, cu voci împrumutate magistral de la mari actori români. Încă mai aştept să apară pe dvd-uri episoade din Mihaela sau Miaunel şi Bălănel ca să i le iau Elizei. Şi desenele noastre animate sunt la fel de frumoase ca cele cu Tom şi Jerry sau Mickey Mouse, de ce nu s-or trezi unii să le scoată o dată de la naftalină şi să le promoveze, nu ştiu. Nostalgici ca mine sunt cu duiumul şi sigur s-ar vinde.

Mai avem acasă încă trei filme româneşti pentru copii, Veronica, Veronica se întoarce şi Mama, toate în regia Elisabetei Bostan  – am dvd-urile care s-au dat la un moment dat la Jurnalul Naţional dar sunt făcute prost, şi imaginea şi sunetul,  aşa că intenţionez să le cumpăr pe cele editate care se găsesc pe acest site. În prezent caut Dumbrava minunată pe dvd, ca să vadă Lizuca mea altă Lizucă pe care am iubit-o în copilărie.