Când eram mică nu-mi plăceau multe lucruri (v-am mai povestit de “mâncărurile albe“) şi printre aceste lucruri se numărau şi prăjiturile cu fructe, aşa că mama nu făcea tarte, gomboţi cu prune (pe care nu-i suport nici acum), plăcintă cu mere (foarte rar) sau prăjituri cu vişine.
Când creşti, gusturile se mai schimbă, aşa că au început treptat să-mi placă tartele cu căpşuni şi cu piersici, apoi plăcinta cu mere şi în cele din urmă a venit rândul prăjiturii cu vişine. Dar nu oricum, ci cu o poveste: am fost în vizită la o doamnă mai în vârstă care ne-a servit cu prăjitură cu vişine; evident că de ruşine (căci deh, ca musafir, mai înghiţi şi chestii care nu-ţi plac) am gustat.
Şi nu numai că am gustat, dar am mâncat mai multe, aşa de tare mi-au plăcut. Şi am bătut-o la cap că vreau reţeta. Şi mi-a dictat-o prin telefon din caietul vechi de reţete al mamei ei care fusese bucătăreasă (pe vremea lui Ferdinand se petrecea asta, să ne înţelegem).
N-am putut s-o pun în practică imediat pentru că vremea vişinelor trecuse dar am ajuns s-o pun în practică acum două săptămâni cu nişte vişine din compot. Folosisem siropul de la compot pentru cheesecake şi rămăsesem cu vişinele, aşa că le-am golit repede de sâmburi şi am căutat reţeta.
Ingrediente: 200 grame unt la temperatura camerei (să fie moale, dar nu topit), 300 de grame de zahăr pudră, 300 de grame de făină, 5 ouă (folosiţi de ţară dacă aveţi, prăjitura va avea o culoare mult mai frumoasă), un praf de sare, 1 kg de vişine vara sau un borcan de compot iarna. Astea sunt ingredientele iniţiale la care eu am mai adăugat 1 lingură cu vârf de amidon alimentar, 1 pliculeţ de zahăr vanilat şi jumătate de pliculeţ de praf de copt (cred că mi-a fost teamă că nu creşte fără praf de copt).
Untul cu zahărul pudră şi cel vanilat se bat spumă. Se separă ouăle. Gălbenuşurile se adaugă unul câte unul la crema de unt, amestecând după fiecare, până se încorporează. Albuşurile se bat cu un praf de sare până se întăresc. Spuma de albuşuri se adaugă în crema de unt. Bănuiesc că ar trebui adăugată cu spatula, de sus în jos, să nu iasă aerul din ea, dar eu am pus-o pur şi simplu peste unt şi am băgat tot mixerul la omogenizat şi n-a păţit nimic.
Făina se amestecă cu praful de copt şi se adaugă la compoziţia de ouă şi unt şi se bate cu mixerul fix până se amestecă, nici mai mult, nici mai puţin. Supra-amestecatul întăreşte orice aluat (e valabil şi pentru brioşe şi pentru chec). Se toarnă aluatul rezultat (nu e moale ca la chec, dar nici tare, ca de paine, şi e destul de lipicios) într-o tavă cam de 20×30 cm tapetată cu hârtie de copt şi se nivelează.
Vişinele se amestecă bine cu amidonul, apoi se pun una câte una peste aluat. Amidonul va coagula puţin siropul din ele şi acesta nu se va împrăştia prin aluat, să-l înmoaie. Se dă în cuptorul preîncins la 200 de grade timp de 10 minute, apoi se scade temperatura la 180 de grade şi se mai coace încă 30 de minute. E gata când trece testul scobitorii.
Se lasă la răcit, apoi se taie în pătrăţele şi se pudrează cu zahăr pudră. Este delicioasă, Eliza e înnebunită după ea, astfel că am mai repetat-o la cererea ei şi vreau să o mai fac încă o dată, de data asta cu piersici din compot.
Spor la bucătărit şi să-mi spuneţi cum v-a ieşit!
O, Doamne, asta e prajitura copilariei mele. Lesin de pofta!
Imi lasa gura apa!! chiar mi-ai facut pofta!! trebuie incercata. Eu faceam o tarta cu visine dar cu compozitie de chec si iesea destul de buna si aceea. Data viitoare voi incerca reteta ta.
Nicoleta, mai am colege care faceau compozie de pandispan, dar mie nu-mi place deloc, mi se pare inecacioasa. Probabil de aia nici nu-mi placeau in copilarie, ce am mai gustat erau pe tiparul ala, iar visinele inotau intr-o zeama care inmuia aluatul (am o manie cu aluaturile inmuiate).
Aici ai dreptate blatul este inecacios, eu incercam sa il fac cat mai subtire, adica cam din 4-5 oua. Oricum sunt curioasa si pofticioasa 🙂 si voi incerca cu siguranta reteta propusa de tine.
Ce dulceata de fata! Multumim pentru prajiturica!:)
Mama ce pofta de visine!!!N-am mai mancat visine de vreo 10 ani 🙁 .
Iau si eu o felie virtuala 🙂 .Multumesc Eliza!
Cum asa n-ai mai mancat visine de zece ani? Nu se gasesc in Italia sau nu-ti plac?
Sunt unele chemate “amarene” dar sunt mai mult cirese amare decat visine.Cel putin aici unde sunt eu nu am gasit.Cand ma gandesc la cati visini aveam in curte la tara imi vine s-o iau din loc.
Uite de-aia vreau eu sa ma intorc acasa!Prea multe imi lipsesc dom’le 🙂
am sa caut un borcan de compot in camara (sper sa mai am, anul acesta mi-a iesit super ), si sigur incerc reteta
Ador prajiturile cu fructe.Sambata…o execut!Multumesc pentru prajiturica,frumoasa gospodina:*
Yummy, mi-e o poftaaaaa….sigur o sa incerc si eu, sper sa imi iasa la fel de gustoasa. Razvan, baietelul meu, va fi juriul : )
Multumim!
Si noi facem des prajitura cu visine sau alte fructe, in speta pentru Alesia. Este preferata ei iar mie mi se pare un desert ideal pentru copii mici. Eu ii mai fac in forme de tarte mici. Am sa incerc si eu varianta de blat pe care ne ai prezentat o!
In primul rand o admir pe micuta Eliza inca o data. E atat de frumusica si cred ca este si foarte cuminte, dupa cum sta la poza, exact ca si Dante al meu.
Prajitura da, trebuie sa o incerc si eu, mereu am incercat sa fac cu aluat gen pandispan , dar fructele nu stateau niciodata la locul lor, se lasau jos si se ardeaua. Mi-am luat o punga de fructe de padure congelate si sigur acelea vor fi foarte bune in locul visinelor. Multumim pentru reteta.
Vavaly, in reteta asta visinele stau la locul lor, acolo unde le pui pentru ca aluatul este foarte dens. Ce se intampla este ca aluatul creste in jurul lor, dar la fund nu a ajuns niciuna. Sa-mi dai de stire cum ti-a iesit. Eliza mea e un copil obisnuit, nici cuminte, nici obraznic. Cred ca strengar e cuvantul potrivit 🙂 Daca tu zici ca Dante este un copil cuminte, inseamna ca, de fapt, ai tu o rabdare iesita din comun :-))) Mie mi se pare ca toti copiii din ziua de azi sunt mult mai energici si mai activi si mai isteti decat eram noi la varsta lor.
E adevarat ca eu m-am nascut calma , sotul la fel, iar copilul probabil ca ne mosteneste. Desigur ca are si zile cand debordeaza de energie ,are tot felul de idei nastrusnice dar am invatat sa aplic regula celor 5 secunde: trag aer in piept, evaluez paguba si daca nu-i grav, il las sa se exprime: malai varsat pe gresie (vroia sa deseneze in malai), pastele imprastiate pe jos – totul se rezolva cu matura, aspiratorul iar copilul e multumit ca si-a exprimat viziunea artistica 🙂 . dar se intampla rar si ar fi pacat sa il infranez tocmai atunci , nu?
Eu am momente si momente, uneori face o prostie mica si ma enervez, alteori face o prostie mare si nu ma enervez. Cred ca depinde si de starea mea de spirit din acel moment 🙂
Tuturor ni se intampla asa . Stau pe aproape pentru carticelele pe care le-ai anuntat ca isi cauta noi proprietari :))
O zi minunata sa ai!
Iata o idee buna pentru week-end. Oricum e o prajitura care troneaza de ceva vreme in topul preferintelor Anei mele, mai ales ca poate sa ma ajute si ea la preparare si poate sa linga cu degetul vasul in care am facut coca de pandispan.
Gata, am executat si mancat prajitura propusa de tine. A iesit intradevat foarte gustoasa si nu asa uscata ca un pandispan obisnuit ci un pic cremoasa. Eu am facut-o cu fructe de padure congelate si a iesit o combinatie foarte faina de dulce acrisor. Si la prajitura obisnuita eu pun de obicei o cescuta de ulei in compozitie , uneori si una de lapte, iar o matusa mi-a spus sa incerc cu un pahar mic de apa minerala (daca nu am lapte). Toate astea sunt pentru a nu iesi prajitura sau pandispanul uscate si inecacioase.
am facut prajitura, e delicioasa!:D 😀
n-am ordonat asa frumos ca tine visinele, le-am pus alandala, dar gustul conteaza, nu-i asa?:)
multumesc ca ne-ai impartasit reteta. [maine pun si eu pozele]
este atat de buna incat acum tastez cu o mana si cu cealalta tin o bucata mare de prajitura. adica “vorbesc” cu gura plina.:))
Luckyrock, ma bucur ca iti place si ca a meritat efortul s-o faci 🙂