Puţin cam şifonată, încă slăbită, încă acasă, dar m-am întors pe baricadele calculatorului, măcar. Nu ştiu câţi dintre voi aţi ştiut că Miha a avut nişte probleme de sănătate care au ţinut destul de mult şi cărora nu le dădea de cap niciun medic (şi, credeţi-mă, câţi medici a văzut ea într-o lună, n-aţi văzut voi într-o viaţă) şi în urma cărora a scris articolul Nu pune totul la stomac. Am fost alături de Miha cu gândul şi m-a durut mult suferinţa ei, dar… până nu am mers o milă în pantofii ei, n-am ştiut exact cum s-a simţit. Nu doresc nici “la duşmanii mei” (şi cred că aş putea scrie nişte manele pe tema asta) dureri ca cele pe care le-am avut eu. Nu dureri de genul ia un no-spa şi trece, ci dureri care te fac să te tăvăleşti pe jos, să izbucneşti în plâns instantaneu, dureri care nu trec nici cu cocktailul Molotov din perfuzia celor de la ambulanţă, dureri care îl fac pe medicul de la spitalul care a refuzat să te primească la camera de gardă să suspecteze o afecţiune cardiacă. Dureri care te fac să îţi regândeşti puţin perspectiva asupra vieţii.
Până la urmă s-au potolit. De la ce au fost? Nu ştiu, n-am făcut nicio analiză într-o săptămână, dacă vă vine să credeţi. Nu o să mă lansez într-o diatribă contra sistemului medical românesc. Din fericire lucrez la o companie care îmi asigură ajutor medical privat (inclusiv ambulanţă) şi asta mă face să mă simt mai bine (uneori). Însă nu m-am putut abţine să nu mă gândesc că e de la stres. Debutul crizelor coincide cu prima zi de grădiniţă a Elizei. Oricâte articole aţi citi, oricâtă pregătire aţi face (şi eu am făcut totul ca la carte), nimic nu te pregăteşte cu adevărat pentru şocul primei zile. Am crezut mereu că sunt o mamă stăpână pe sine dar m-am înşelat. Gândul că fetiţa mea a fost smulsă dintr-un mediu sigur de acasă şi plantată direct acolo în mediul neprietenos al grădiniţei m-a dat peste cap. Evident, că asta a fost doar încununarea unui şir lung de factori de stres mai mici sau mai mari. O cană de cafea nespălată, o jucărie aruncată pe hol pe care calci şi faci entorsă, urme de carioci pe tricouri, praf peste tot, un miliard de capete de aţă tăiate cu foarfeca pe canapeaua din sufragerie, Eliza nu vrea să mănânce, Elizei nu-i place mâncarea, Eliza varsă laptele, Eliza se trezeşte în toiul nopţii că vrea apă doar din sticla albastră (nu are o sticlă albastră), Eliza urlă, frigiderul se strică, aspiratorul se strică, am un deadline pentru un raport, o şedinţă, o traducere, o recenzie, un articol care trebuie postat, vine ziua Elizei, televizorul e prea tare, amândouă televizoarele sunt date prea tare, combina muzicală e dată prea tare, lumina nu e plătită de două luni, vecinul de jos bate în tavan că Eliza aleargă prin casă. Factori de stres mai mici sau mai mari, unii stupizi, alţii mai serioşi, care se adună ca firul de praf care, în timp, formează un munte. Şi când explodează nu ştii ce te-a lovit.
După o săptămână de tăvălit pe jos de durere (timp în care m-am ales şi cu un ochi umflat de la curent) mi-am dat seama că trebuie să îmi stabilesc mai bine priorităţile şi că trebuie să am mai multă grijă de mine. Nu din punct de vedere alimentar, pentru că, în general, mănânc destul de echilibrat şi nu sar peste nicio masă, orice-ar fi. Ci din punct de vedere psihic. Am nevoie să iau o pauză de la anumite lucruri, să mă relaxez mai mult, să mă odihnesc mai mult. Îmi cer scuze dacă o să încep să refuz colaborări sau dacă articolele promise vor apărea mai târziu. Am deja, din fericire, o mulţime de poze şi câteva articole scrise, aşa că pe blog va fi business as usual în continuare. Vă mulţumesc că aţi fost alături de mine şi mi-aţi transmis sănătate în perioada asta, ceea ce vă doresc şi vouă! 🙂
Multă sănătate, Laura! Mă bucur să aud că ţi-ai revenit.
Ai grija de tine ca daca nu tu, atunci cine si daca nu acum, atunci cand…incearca sa fii un pic mai indiferenta si sa tii cont ca nu doar tu esti cea care le controleza pe toate 🙂 bafta multa!
Imi pare rau ca ai trecut prin asta, dar iti multumesc pentru ca ai scris articolul acesta. Simt ca muntele meu de praf se tot inalta si trebuie sa iau masuri si sa-l risipesc inante sa ajung si eu la o astfel de criza. Da, trebuie sa avem mai multa grija si de noi. Sanatate multa!
IMi pare rau, chiar eram ingrijorata ca nu stiam ce-ai patit. oricum pica la fix postarea ta, si la mine e stres acumulat gramada si cred ca ar trebui sa fac si eu ordine in prioritati si in ce e cu adevarat important. Asa ca sa ne auzim cu bine si fara probleme!
Sanatate, Laura, si putere sa treceti peste toate!
Buna, cauta in librarii cartea Cauzele Spirituale ale Bolilor. Este o carte care mie imi este de foarte mare folos si mi-a dat explicatii unor simptome si boli carora doctorii nu stiau ce sa le faca ca sa nu mai revina. Sanatate multa!
Multumesc mult, chiar o voi cauta! Se pare ca atunci cand medicamentele nu functioneaza, trebuie sa cautam cauzele in alta parte.
Medicina trateaza mai mult efectele bolilor fara a se uita dupa cauze
http://www.librariespirituala.ro/cauzele-spirituale-ale-bolilor linkul catre carte
Multa sanatate!
Buna Laura, iti doresc sanatate si liniste sufleteasca,puterea sa discerni ce TREBUIE facut si ce ESTE de facut(asta imi doresc si mie 🙂 ) Sunt si eu mamica de fetita de 4 ani care a inceput gradinita anul acesta pentru prima oara ,te inteleg perfect ce simti ,pentru ca mie si acum imi vine sa plang ca fetita e acolo si eu acasa (lucrez de acasa) Cine o sa-i sufle nasul, cine ii va pune mana peste locul unde o doare daca se loveste…cine……..Dar TREBUIE sa ma opresc sa gandesc asa, sa las copilul in grija Lui Dumnezeu,si sa-mi vad de viata mai departe,sa fiu intreaga la minte si sa nu disper pentru ca starea mea se transmite si ei si sotului si celor care ma mai vad.Trebuie sa fiu puternica si iti doresc din toata inima, la fel si tuturor mamicilor care se regasesc in starea noastra. Sa ai nu o zi, ci Toate zilele frumoase,cu sanatate maxima si multe bucurii micute ,transformate intr-o zi intr-un munte . Numai bine ,Dumnezeu sa va binecuvanteze! Delia
Ma bucur ca te revad. It transmit pe calea undelor putere si intelepciune, sa faci asa cum numai tu stii ca iti e bine. pupam si mama, si fata!
Multa sanatate! Cure the body by means of the soul 🙂
bine ai venit in clubul celor care au prea multe de facut / celor care isi propun prea multe de facut! cand gasesti solutia sa fie mai putine, please, share.:D
una peste alta, am invatat un cuvant nou azi! diatriba! [m-ai dat gata cu el :))]
si total pe langa subiect: a aparut Click cu formele, n-am cumparat, le am pe toate. la tine cum e stocul?:D
asa, back. imi povestea cineva pe blog [Clara] cum e in State cu gradinita. zau de nu-ti vine sa emigrezi doar din motivul acesta!
si in incheiere, multa sanatate, ca sa postezi la fel de des.:)
Multumesc, luckyrock, ca mi-ai amintit de revista, daca am stat numai in casa si la medic doar cu taxiul nu am apucat sa ma uit la chioscurile de ziare. Daca gasesc solutia, te anunt! 🙂
Laura, mult succes cu prioritizarea asta! Si multa sanatate!
Poate vom trai si noi vremuri in care gradinitele si cresele vor fi la standardele din strainatate din toate punctele de vedere. Si eu am probleme cu Ioana, plange in fiecare zi cand o duc la gradinita, si mereu acelasi comportament din partea personalului, si :”Lasati ca plange putin si gata, cat poate sa planga?!”. Acest “plange putin” unei mame i se pare o eternitate si doare fiecare lacrima a copilului ei.
Sa ai grija de tine pentru ca numai asa poti avea grija de Eliza! Multa sanatate!!!!