O carte pe care eu o recomand cu toată căldura pe post de cadou de Crăciun este Rime de Crăciun de Lucia Muntean. La ora asta se mai găsesc doar în hipermarketurile Carrefour şi Kaufland sau la Cărtureşti şi pe elefant.ro pentru că de pe site-ul oficial s-au epuizat. Mă bucur că Miha şi cu mine am comandat-o de pe site, chiar dacă am dat mai mult pe ele decât în Carrefour de ex, unde e la ofertă la 20 de lei, pentru că ne-am asigurat câte un exemplar, înainte să se termine stocul. Dacă sunteţi cititori mai vechi de-ai mei, ştiţi deja că eu sunt pasionată de cărţile doamnei Lucia Muntean, pe care le consider absolut speciale şi potrivite pentru preşcolari, şi că admir enorm toată munca pe care atât domnia sa cât şi ilustratorii, o depun la realizarea unei cărţi.
Rime de Crăciun are poezii de Crăciun de o frumuseţe deosebită, din care o găsiţi mai jos chiar pe favorita mea. Ilustraţiile sunt magice, mie mi-au dat lacrimile la ilustraţia de la pagina 14 cu un băieţel care se uită pe geam şi vede un sătuc adormit sub un cojoc de zăpadă, pentru că mi-am amintit de copilăria mea la ţară. Mi-e şi acum dor de momentele când mă ducea bunicul la săniuş sau cu uratul şi mi-e tare dor şi de el, aşa cum era când eram eu mică. Îmi tot promit în fiecare an că voi retrăi Crăciunul la ţară alături de Eliza, dar uite că nu reuşesc. Poate anul viitor!
Între timp mă delectez cu imaginile idilice din Rime de Crăciun şi îl aştept şi eu pe Moş Crăciun, alături de Eliza!
Alte cărţi de Lucia Muntean prezentate la mine pe blog:
Si noi suntem mari fani Cartile doamnei Lucia Muntean . Pe aceasta inca nu o avem dar poate acum de Craciun o sa o luam sa o punem in sacul mosului.
E minunat sa petreci Craciunul la tara, in familie, cu toti ce dragi, batrani si pitici. Daca mai este si zapada atunci totul e perfect. Pe cat am putut eu l-am dus pe Dante la tara de sarbatori sau vara, sa simta si sa cunoasca viata de acolo, lucru care eu cred ca i-a folosit foarte mult.
O duminica frumoasa.
vavaly
sa stii ca la mine in oras nu am gasit cartea nici la Carrefour, nici la Kaufland.
Îmi pare rău, am înţeles că s-a epuizat mai peste tot 🙁 cred că nu au vrut să rişte să rămână pe stoc cu ele şi au scos un tiraj mai mic. Acum e cam târziu să mai refacă tirajul.
[…] Rime de Crăciun, Lucia […]
[…] care intră şiruri-şiruri, copiii veniţi cu pluguşorul sau colinda. Am mai scris despre carte aici, am citit mult timp din ea anul trecut şi încă mai citim şi […]