Primele 100 de animale – ed. Gama

Săptămâna aceasta Eliza “studiază” la grădiniţă animalele. Când am fost s-o duc sau s-o iau, am remarcat planşele afişate de educatoare, precum şi desenele din ghiozdănelul Elizei, aşa că am încercat să repet cu ea acasă ce a învăţat la grădiniţă, ca să văd dacă reţine ceva şi daca mai e nevoie să insistăm pe anumite noţiuni. Din fericire, Eliza avea un vocabular bogat în materie de denumiri de animale dinaintea lecţiilor de la grădi, aşa că acolo nu a făcut decât să repete noţiuni pe care le ştia deja.

Noi avem deja o mulţime de cartonaşe, de fişe şi de enciclopedii cu animale însă cea mai uşor de abordat mi s-a părut cartea Primele 100 de animale de la editura Gama. Pentru un copil de trei-patru ani este suficient să ştie denumirea animalului, câteva informaţii despre habitat şi eventual despre alimentaţia respectivului animal. În această carte avem o sută de vieţuitoare împărţite pe zone geografice (animale de la fermă, din pădure, din savană, din junglă, din ocean, de la poli, din deşert, din Asia şi Australia, precum şi pagini separate cu familii de animale, cu insecte şi cu păsări).

411_0

Pozele sunt realiste, nu ilustraţii şi surprind animalele în diferite ipostaze. Paginile sunt cartonate integral. De asemenea, cartea poate fi utilă pentru copilul care abia învaţă să citească (deşi fontul nu e tocmai potrivit) pentru că poate citi singur denumirile animalelor. În plus, cartea vine cu un CD poziţionat pe prima copertă, sub  o folie de plastic, şi care conţine o poveste în lectura actriţei Haruna Condurache, poveste în care copiii pot auzi sunetele specifice animalelor şi păsărilor.

Idei de joc cu această carte:

  • alegeţi animale de pluş sau figurine de plastic şi rugaţi copilul să le caute în paginile cărţii. Puteţi face asta şi cu flashcards (cartonaşe), eu am o mulţime de cartonaşe cu animale de pe glob cu care să lucrez.
  • încercaţi să imitaţi împreună sunetele scoase de păsări şi animale.
  • imprimaţi foi cu diverse animale şi lăsaţi copilul să le coloreze.
  • imprimaţi foi color cu modele care seamănă cu diverse blănuri de animale (ghepard, zebră, urs panda, leu, tigru, vacă etc) şi rugaţi copilul să identifice animalul folosind cartea.
  • imprimaţi imagini cu diverse simboluri asociate cu anumite animale şi rugaţi copilul să le potrivească (ex. o tulpină de bambus pentru ursul panda, o banană pentru maimuţă, ouă pentru găină, lapte pentru vacă, morcov pentru iepure, cuib pentru pasăre zburătoare, o banchiză de gheaţă pentru focă sau urs polar, un stup pentru albină etc).
  • dacă aveţi un copil mai măricel cu ceva “cultură” Disney, imprimaţi fişe cu diverse animale din desene şi rugaţi copilul să le potrivească. Aşa puteţi verifica dacă face diferenţa dintre ursuleţul galben de pluş mâncător de miere şi urşii adevăraţi, fie ei bruni, grizzly sau polari. Alegeţi unele mai puţin cunoscute, cum ar fi lemurii din Madagascar, leneşul din Ice Age, suricata din Regele Leu sau unele mai familiare, cum ar fi cerbul Bambi şi iepuraşul Bocănilă din Bambi, cameleonul din Rapunzel, Bufniţa sau castorul din Winnie the Pooh, pinguinii din Happy Feet, gâzele din Aventuri la firul ierbii, animalele marine din În căutarea lui Nemo şi cu siguranţă veţi mai găsi voi multe, multe alte animale.
  • având paginile cartonate şi laminate, puteţi folosi o cariocă de la jocurile “scrie şi şterge” (nu marker permanent) pentru a contura animalele sau pentru a le scrie denumirile direct pe carte, după care puteţi şterge cu un şerveţel umed.

2 Replies to “Primele 100 de animale – ed. Gama”

  1. Si noi avem cartea si vreau sa o folosim pentru lectia despre Australia- abia astept sa facem si continentul asta iar apoi sa trecem la tari…

    1. Raluca, iti dau un email cu privire la o carte pe care am primit-o si s-ar putea sa-ti fie de folos si sa-ti placa 🙂

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.