Recomandare de film: Hotel Marigold

Am văzut acest film pe bucăţi, pe HBO, dar m-a impresionat foarte mult. Să vă explic de ce: eu nu mai am răbdare să mă uit la filme. Intrigile (mai ales ale filmelor americane) mi se par plictisitoare, previzibile, glumele şi scenariile sunt răsuflate.

Parcă toate filmele sunt la fel, fie ele de acţiune sau romantice (de fapt, filmele romantice sunt cele mai plictisitoare şi mai anoste). Prefer să mă uit la reluări din Midsommer Murders sau Poirot decât să fiu obligată să rezist la nouăzeci de minute de acţiune gen boy meets girl, boy falls in love with girl, something happens, sad, sad, sad, someone does the grand gesture, the end – pricepeţi voi.

Hotel Marigold e un alt fel de film poate pentru că e cu persoane în vârstă. Mie mi-e groază de bătrâneţe şi mi-a plăcut să văd că bătrâneţea nu e, totuşi, sfârşitul. Că lucrurile făcute pot fi refăcute şi că vârsta a treia are frumuseţea ei. Am învăţat că “everything will be alright in the end. If it’s not alright, then it’s not the end (totul va fi bine la final, dacă nu e bine, atunci nu e finalul).

Sonny, indianul optimist care rosteşte aceste cuvinte îţi stârneşte mila, la un moment dat, cu viziunea lui pozitivă asupra lumii, îţi vine să-i dai palme să se trezească, să vadă realitatea, dar pentru el, totul chiar e bine la final, tocmai pentru că a menţinut mereu această gândire pozitivă.

Ce se întâmplă, de fapt, în film: şapte bătrâni aleg să se mute în India (Jaipur) într-un hotel frumos renovat şi deschis special pentru “cei bătrâni şi frumoşi”. Evident, ca în toate filmele (şi ca în realitate, din păcate), pliantul nu seamănă deloc cu realitatea şi ei găsesc acolo un hotel aproape dărâmat, fără uşi, cu puţin personal şi cu un proprietar plin de visuri şi idei pe care nu reuşeşte să le pună în practică.

Cei şapte sunt dezamăgiţi dar nu au de ales şi rămân la hotel, încercând să se descurce cum pot, chiar dacă asta înseamnă să se încuie în toalete după masa de prânz 😀 Una dintre replicile care mi-au plăcut mult e cea în care Evelyn spune: “Nimic din ce s-a întâmplat aici nu e cum m-am aşteptat” şi Muriel îi răspunde: “Majoritatea lucrurilor nu sunt cum te aştepţi, dar uneori, ce se întâmplă în locul lor, e mult mai bine.”

Cred că e un film care te învaţă să “make the most of it”, adică să iei lucrurile aşa cum sunt şi să te bucuri de ceea ce poţi pentru că totul are un sens. Te învaţă să nu fii dezamăgit, să nu te izolezi în amărăciune, ci să fii optimist că totul va ieşi bine până la final. Şi dacă nu iese bine, înseamnă că finalul n-a venit încă.

A, şi e şi o poveste de dragoste pe acolo dar e una amuzantă 🙂 De fapt, nu, sunt două poveşti de dragoste, dar vă las să le descoperiţi singuri.

Recomand acest film pentru orice vârstă (mă rog, nu copiilor) pentru că te încarcă de energie şi gândire pozitivă. Şi pentru că eu am râs la el. Şi cine mă cunoaşte, ştie că eu nu mai râd de cel puţin douăzeci de ani la filme.