Cartea viitorului – Cecelia Ahern

Am citit această carte (pe site la All nu mai e în stoc, o găsiţi pe libris.ro, cu transport gratuit) în scurtul meu concediu de după sărbători, mi-a luat doar o seară şi o dimineaţă. Nu ştiu de ce păţesc mereu aşa cu romanele Ceceliei Ahern: mi-e foarte greu să le încep, nu mă atrage deloc descrierea de pe spate şi apoi mi-e foarte greu să le mai las din mână, ma fascinează total şi mă atrag într-o lume din care ies cu greu la finalul cărţii.

Cred că puneam mai repede mâna pe ea dacă ştiam că e un teen fantasy (fantasy pentru adolescenţi) şi cred că acesta ar fi modul corect de a marketa (scuze, dar nu găsesc alt termen) această carte. Prin descrierea seacă de pe verso îşi pierde cel mai important public, şi anume adolescenţii pasionaţi de lectură.

În primul rând, ştiind deja palmaresul Ceceliei Ahern, nu mă aşteptam deloc ca eroina să fie o tânără de şaisprezece ani şi, după câteva pagini în care Tamara Goodwin bate câmpii despre boboci neînfloriţi, despre viaţa ei privilegiată de adolescentă răzgâiată şi despre moartea subită a tatălui ei, îmi cam venea s-o las din mână. Din fericire, autoarea ştie foarte bine cum să menţină treaz interesul cititorului, tehnică perfectată în cele şase romane scrise anterior Cărţii viitorului.

Prin urmare, continuând să citesc, am descoperit că, după moartea tatălui ei, Tamara şi mama ei se mută într-o căsuţă retrasă de pe domeniul unui castel aflat în ruine, un loc misterios, populat de personaje care de care mai ciudate. Deşi pare scenariul tipic hollywoodian “adolescent răzvrătit şi fiţos în marele oraş mutat la ţară pentru a se îndrepta cunoaşte persoane care îl fac să-şi schimbe perspectiva asupra vieţii”, povestea ia altă turnură atunci când Tamara găseşte într-o bibliotecă ambulantă un jurnal care se scrie singur şi în care citeşte dinainte ce se va întâmpla mâine. Dar jurnalul secret nu e singurul mister de la castel care aşteaptă să fie descoperit şi Tamara găseşte, la capătul unei lungi suferinţe, o viaţă nouă pe care şi-o poate “scrie” aşa cum vrea ea.

Mi-a plăcut Tamara, mi-a plăcut felul în care autoarea îi prezintă gândurile, e interesant de văzut ce se află în mintea unui adolescent rebel, fie el şi fictiv. Pentru că m-am tot frământat zilele astea cu privire la cât de grea e adolescenţa, psihologia interioară a Tamarei m-a ajutat să înţeleg puţin această perioadă complicată (pe care eu mi-am şters-o complet din minte şi refuz să mi-o mai amintesc, a fost cu siguranţă cea mai urâtă perioadă din viaţa mea). Tamara nu e un copil rău (nu cred că există aşa ceva), e doar un produs al mediului în care trăieşte şi chiar al greşelilor părinţilor ei (greşeli de viaţă, nu neapărat de parenting). Tamara îşi iubeşte părinţii şi asta o salvează foarte mult ca persoană. După ce încearcă în zadar să-şi resusciteze tatăl, ea va încerca din răsputeri să-şi salveze mama de la depresie şi nebunie şi, în decursul aventurilor ei, va avea ocazia să mai salveze pe cineva extrem de important în viaţa ei. În mijlocul vieţii ei luxoase, mereu pe “repede-înainte”, în care trebuie să se ridice la înălţimea aşteptărilor celorlalţi, să se plimbe cu avionul privat la Paris, să se culce cu băiatul cu care se culcau toate fetele, să bea şi să fumeze şi să-şi calce părinţii pe nervi intenţionat, Tamara şi-a pierdut legătura cu vocea ei interioară. Vocea aceea care îţi spune “stai, opreşte-te, ce sens au toate astea?” Abia ajunsă în casa de la castel, reuşeşte tânăra să se reconecteze cu ea însăşi, să se analizeze şi să tragă propriile concluzii. Cred că, în momente dificile, o schimbare este întotdeauna binevenită şi probabil pe asta se bazează şi scenariile tipice cu adolescenţi răzvrătiţi trimişi de acasă într-un mediu mai puţin confortabil.

Nu ştiu cum va fi adolescenţa Elizei, sper să fiu în stare să-i fac faţă, dar cartea asta, alături de O zi din şapte, şi de încă vreo câteva care o aşteaptă, este, cu siguranţă, una dintre cărţile pe care i le voi pune în mână la vârsta respectivă, să le citească şi să-şi tragă propriile concluzii din ele. Dintre toate cărţile de Cecelia Ahern pe care le-am citit, aceasta mi se pare, deocamdată, singura care merită păstrată în biblioteca pe care o construiesc pentru Eliza.