Nu ştiu dacă ştiţi ce e aia “servantă”. La noi în Moldova, servantă se spune la un fel de dulap elegant, cu uşi, care se pune, de obicei, în sufragerie şi în care se ţine vesela “bună”. Când eram copil, servanta mamei adăpostea vesela pe care o scotea doar de sărbători sau de aniversări, când aveam musafiri (farfurii albe, cu flori portocalii, farfurii de Alba Iulia, evident), tacâmurile bune (de Sibiu), feţele de masă şi şervetele pentru mese festive, podoabele de Crăciun în cutiile lor originale pe care încă mai atârna câte o etichetă veche, colecţia de discuri a părinţilor mei (pe care nu ştiu dacă o mai au, bănuiesc că nu, din moment ce nu mai au pick-up-ul), şi teancuri de prosoape frumoase, albe şi roşii, prosoape de borangic, ţesute şi cusute manual, primite de ai mei pe la nunţi, căci au fost, în tinereţea lor, mari petrecăreţi şi pe vremea aia, o nuntă era cu adevărat motiv de bucurie pentru toţi şi probabil 99% dintre cei invitaţi se duceau fără să se uite de două ori în portofel. De altfel, în mai toate pozele de la nunţi, tata apare cu câte un prosop ţesut după gât, semn că era sufletul petrecerii şi mai mereu îndeplinea câte o “funcţie” pe acolo.
Servanta mamei de acum e aceeaşi cu cea de atunci. Dacă şi-ar schimba vreodată mobila, i-aş cere-o să mi-o dea şi m-aş supăra dacă ar arunca-o. E o piesă de mobilier frumoasă, peste care a trecut aproape insesizabil timpul, nu e parte din vreo colecţie scumpă de mobilă, a fost probabil ceva de serie, gen mobilă “diana” sau “monica”, dar semnifică ceva special pentru mine. Pe vremuri sufrageria era camera specială, nu se stătea la televizor în ea, nu se mânca pe canapea, nu se jucau copiii pe jos pe covor. Sufrageria era camera cea mai răcoroasă, cu uşa închisă, în care se primeau musafirii şi se ţineau mesele festive. Când era sărbătoare în casă, chiar simţeam că era sărbătoare. În afară de mirosul proaspăt al perdelelor uscate la aer şi de mileurile cusute sau croşetate de mama, proaspăt înălbite şi apretate, puse la locul lor, puţin diferit de cum fuseseră înainte, ceea ce marca o sărbătoare era uşa deschisă a sufrageriei. Pe masă era o faţă de masă frumoasă, farfuriile cu flori portocalii erau la locurile lor, cuţitele care nu tăiau niciodată erau lângă farfurie, aşezate ceremonios, deşi erau aproape inutile. Servanta de acum nu mai ţine neapărat vesela bună, în ea fiind depozitate diverse lucruri, printre care surprize pentru nepoată, bibelourile la care a renunţat (şi care fac deliciul Elizei de câte ori merge la ea) şi multe lucruri de-ale Elizei de când era mică.
De multe ori, servanta era completată, în sus, de un corp cu rafturi, cu sau fără uşi de sticlă, în care se ţineau paharele “bune”, ceştile de cafea şi, de multe ori, bibelouri. Îi spuneam “vitrină”. Acum, însă, vitrina e plină de cărţi şi, separat, în alt corp de mobilier, în spatele geamurilor de sticlă, sunt expuse mai multe seturi de pahare şi ceşti care reprezintă istoria familiei: un set de ceşti de cafea cu flori de câmp primit de mama cadou la cununie, un set de pahare şi o carafă pictate manual primite cadou la sfinţirea casei, un set de pahare si o vază mov primite cadou de mine şi pe care nu le-am luat niciodată acasă, o vază mică din cristal şi două suporturi de lumânări primite cadou de Miha. Farfuriile cu flori portocalii au intrat, pare-mi-se, în uzul curent. Nu mai ţin minte dacă le-a înlocuit cu altele. Dacă da, sper că sunt tot de Alba Iulia, sau măcar româneşti, n-aş suporta ca farfuriile “bune” să fie chinezeşti.
Am nostalgia servantei. Vreau şi eu o servantă cu veselă elegantă, tacâmuri frumoase, pahare de cristal şi prosoape şi feţe de masă speciale. Am un set de tacâmuri de Sibiu primite cadou de la mama, ţin mult la ele chiar dacă nu le mai scot din coşuleţul în care le-am pus. Veselă n-am. Cred că am o faţă de masă albă din damasc pe undeva dar n-am mai scos-o de atâta vreme că nici nu mai ştiu cum arată. De câţiva ani nu mai primesc oaspeţi la mine în casă. Nu mai am nici masă la care să-i aşez pentru că nu mai aveam unde s-o pun şi am dat-o. Nu se potrivea oricum în sufrageria mea, fusese o improvizaţie, la rândul ei. Am avut recent onoarea sa stau la masa cuiva care avea farfurii speciale, tacâmuri speciale şi feţe de masă speciale. Şi atunci mi-a revenit şi mai intens. Nostalgia servantei. Am stat zile întregi cu ochii pe site-uri pe care erau etalate farfurii frumoase, albe, cu flori sau cu modele albastre spiralate. M-am uitat la feţe de masă, la masa care e de multă vreme pe lista mea şi la scaunele aferente. Mi-am imaginat cum ar fi să organizez o masă elegantă, cu decoraţiuni în centrul mesei, cu trei feluri de mâncare şi un desert spectaculos. Probabil că ar fi prea mare bătaie de cap, mi-am zis eu, pe principiul strugurii sunt acri. Mi-am comandat două farfurii spectaculoase, cu fructe pe ele (mult prea scumpe pentru nişte farfurii, dar să sărim peste partea asta), din care să mănânc zilnic, şi am rămas cu nostalgia servantei de pe vremuri.
Voi aveţi veselă “bună”?
Si noi aveam servanta cu vitrina aferenta, paharele, bibelourile, fetele de masa de sarbatoare si tot ce aminteste tu mai sus. Plus mileurile, macrameurile crosetate de mama mea. Tot ce nu-mi placea era ca eu trebuia sa sterg geamurile vitrineI naintea fiecarei sarbatori mari, Paste, Craciun.
N-a trebuit sa sterg niciodata vitrina dar a trebuit sa aranjez franjurii covoarelor. De mult prea multe ori 🙂
Am crezut ca doar mama m-a ‘traumatizat’ cu franjurii. Ce isterii!
Daaaa, am veselă “bună”, nu românească, ci… frantuzeasca :p (poate facuta in China, cine stie?), primita cadou de nunta de la mamele noastre si pe care o folosim la micile evenimente festive din familia noastra. Avem si set complet de tacamuri, cu cutite care taie incredibil de bine. Si cesti de cafea, si pahare cu picior lung pt vin, pahare de apa, boluri la fel ca seturile de vesela, boluri pentru salata de fructe – preferatele mele.
Din pacate, n-avem servanta, le tinem in cutii, respectiv paharele in vitrina soacrei 🙂
Anul trecut, la ziua uneia dintre fete, am cumparat o masa la care sa incapem noi si nasii fetelor cu copiii lor. Masa nu e cine stie ce, dar vad in ea utilitatea.
La faţă de masă sunt deficitara. Cand am avut evenimente festive in familie (botezul copiilor, zile de nastere) mi le-a imprumutat mama.
Intr-un moment vreau sa cumpar o fata de masa buna, buna, daca mai exista materialul acela numit Damasc. Intr-o revista am gasit niste modele ale unor benzi crosetate colorate uni care infrumuseteaza masa.
Dintre toate piesele de mobilier ale mamei, din cele de demult, a ramas servanta: cu prosoapele de uz curent, hainute de ale fetelor care mai raman uitate la bunici, iar in partea de sus, vreo doua seturi de cesti.
In sufragerie, in mobila de perete, are si un spatiu cu cateva rafturi de pahare de demult, pe care inca nu le consider deloc demodate.
Legat de bibelouri – mama inca le mai pastreaza. Vorbind azi cu Flavia la telefon (care e in vacanta la bunici) si intreband-o ce face, mi-a raspuns ca deseneaza dupa bibelouri 😀 (are bibelouri balerine si doamne elegante :p)
E totusi curios pentru mine, desi bibelourile sunt kitchuri si nu-s deloc fana a lor, sufrageria mamei cu bibelouri nu mi se pare kitchoasa.
Si Eliza e foarte pasionata de bibelourile bunicii, i se par cele mai fain jucarii 🙂 Se mai gasesc fete de masa din Damasc, dar sunt scumpe. Gasesti ocazional fete de masa de buna calitate in oferta de la Lidl. Sunt destul de ok ca pret, am luat eu una de 250×200 cm cu 45 de lei, un material dens, greu, care nu se sifoneaza rau si nu se face urat la spalat.
Sa stii ca mai exista inca Damasc si la metru.
Mama ce de amintiri mi-ai starnit:)
Si la parintii mei acasa am doua servante: una pe verticala – unde statea vesela “buna, buna” si una pe orizontala – unde stateau vesela “buna”, bolurile pentru racituri, seturile de farfurii pentru torturi, chesele pentru dulceata, carafele de vin, seturi de cani mari si mici. Ambele au pahare, la fel, de ambele categorii. Mama a avut grija sa ne faca zestre la amandoua surorile – vesela, mileuri, fete de masa, broderii, seturi pentru mese din antreu, s.a. – si eu chiar le-am conservat in cutii (pt ca apartamentul in care stau e prea mic).
Poate cand voi avea casa mea voi face o camera doar cu zestrea mea. Mi-am propus ca si eu la randul meu le voi da la copii si nepoti asa cum si eu am primit costume traditionale, baticuri/esarfe de lana uni sau inflorate de la bunica de pe mama vechi de zeci de ani.
De mileuri am avut parte din plin, de toate marimile si cu modele cat mai “incalcite”, pentru ca mama a crosetat la greu cat am fost mica.
Bibelourile nu au disparut inca de pe servanta orizontala pentru ca sunt din cele mari, impunatoare (doamne, balerine, pescari) si cand intra lumea in casa se mira ca mai exista asa ceva, chiar daca nu mai sunt la moda.
La loc de cinste mai stau fetele de masa vechi din borangic si din canepa, am si o fata de masa din Damasc de 28 de ani la care tin foarte mult (pt ca e primita de ziua mea de la o doctorita unguroaica care a avut grija de mine) si un set nou din matase. De obicei asortez mesele in functie de cine vine la masa si ce meniu pregatesc.
Si la casa mea de acum am vesela mea buna si fete de masa de mai multe feluri, dar cand e sa fac o masa mare ma simt mai bine cand folosesc lucrurile din servantele mamei. Parca si vesela aia ma stie mai bine, decat cea din Iasi. Probabil pentru ca cele mai multe mese mari le fac tot acasa la ai mei, chiar daca urmeaza spalatul vaselor si tacamurilor si trebuie sa treci fiecare element prin trei randuri de prosoape, cu mare atentie, ca sa nu ramana nicio urma de apa care sa favorizeze zgarierea lor.
Vine Pastele, ma duc la ai mei, am musafiri (ca vine lumea dupa oua incondeiate, la Inviere sa vada cum se sfinteste pasca sau la Invierea a doua sa ciocneasca oua cu toata lumea la biserica imbracati traditional) si abia astept sa pregatesc masa (de vreo 3-4 ori), sa scot vesela din servanta si apoi sa o pun la loc, in acelasi loc de 30 de ani. Si dupa ce am pus vesela la loc am acel sentiment ca e gata, au trecut si sarbatorile astea.
Laura va doresc tuturor sarbatori Pascale minunate si abia astept sa vad ce mai creezi de Paste:)
Vai, Amala, imi saliveaza creierul numai citind minunatiile pe care le descrii tu aici 🙂 Fete de borangic, costume populare, baticuri de lana inflorate, wow. Sa le stapanesti sanatoasa! Cred ca Pastele e minunat la voi in Bucovina, sper sa ajung si eu candva prin zona aia sa vad cu ochii mei toate traditiile. Iti multumim inca o data pentru ouale frumoase pe care ni le-ai tot trimis, am un cosulet acasa in care le-am pus si Eliza e absolut fascinata de ele.
Nu am vesela buna. Am diverse farfurii pe care le folosesc zi de zi. Unele simple, altele cu buline, flori, dungi. Toate imi plac dar cel mai mult le apreciez pe alea vechi. Iar ultima oara cand am fost la bunica-mea mi-am adus trei farfurii din alea super groase, albe, cu marginea ondulata. Din alea insa nu mancam 🙂 As putea sa le trec pe alea in categoria vesela “buna” dar nu sunt pentru musafiri asa ca nu stiu daca se pun 🙂
Ador farfuriile alea supe groase cu marginea ondulata! Nu prea am mai vazut in ultima vreme.
Hîm , poate din trei randuri de farfurii, sa facem un set de 12 persoane. Mai punem masa mare, cam de 2 ori pe an pentru prieteni ori rude.
Macar alea trei randuri sunt la fel? 🙂 Ca eu am pentru uz curent farfurii albe, verzi si portocalii. Se vede de la o posta ca-s diferite 🙂
Bunica mea avea o servanta cu vitrina, in holul casei..erau un hol mare….simplu si frumos. Avea in ea pahare, cani, farfurii, in partea de sus, cu vitrina…iar in partea de jos nu-mi amintesc ce tinea. Si mie imi place servanta parca mi-as pune si eu una in casa mea dar nu prea am loc…
Farfurii bune avem un set de 12 persoane pe care-l folosim cand suntem mai mult de 6 persoane la masa. E setul primit de la nasii nostri la casatorie. E frumos, imi place, dar daca am nevoie de el nu stau pe ganduri si-l folosesc fara remuscari.
Asta e problema cu casele moderne, lipsa spatiului 🙁 Si pentru mine ar fi foarte dificil sa gasesc loc pentru o servanta, dar daca as avea ce tine in ea, m-as da peste cap sa-i fac loc.
La bloc nu puteam niciodata sa dam vreo masa festiva din lipsa spatiului.Am avut o masa plianta cu niste scaune la fel pe care o deschideam in rarele ocazii cand puteam sa ne strangem sa mancam cumva inghesuiti cei dragi ai familiei.
Asta a fost o mare suferinta de-a mea, ca nu puteam sa chemam oamenii la noi sa stam la o masa civilizat.E drept ca-n ultima perioada nici nu s-au mai strans oamenii la mese ca pe timpuri. ( am vrut si eu sa scriu o postare de genul si acum am sa ma mobilizez 🙂 ).
Odata cu mutarea noastra, avem spatiu, avem si vesela de buna calitate – am un serviciu de 12 persoane ,de la bunica-mea, din portelan meissen, avem niste pahare de cristal de bohemia tot atat de vechi, avem si un set de tacamuri din argint.Astea asa, le scoatem cand facem mese intinse.
Zilnic insa mancam din niste farfurii de Jena, le-am cumparat din Spania, sunt cele mai misto farfurii posibile.Rezista la orice temperatura, rezista la socuri multiple :-), se spala usor si avem 2 dimensiuni: adanci si intinse.
Gata, dupa Pasti vin sa-ti vad argintaria, doamna, ca nu se mai poate! 🙂
da, avem vesela buna. zestrea sotului 😉 cu farfurii diverse, platou, bol pentru ciorba, sosiera, lingura pentru sos. avem si pahare cu picior pentru vin si aperitive.
am conceput bucataria si mai apoi mobila suficient de spatioase ca sa incapa toate. masa de bucatarie se uneste cu insula si se transforma in masa pentru 10 persoane. avem si 10 scaune identice. asa ca mesele festive se tin in bucatarie, care este centrul casei.
la capitolul fete de masa nu stau prea bine, am facut una din material cumparat de la ikea, dar nu este eleganta, asa ca o fata de masa din Damasc.
dar, vesela buna se foloseste si in week-end, nu neaparat la ocazii festive, pentru ca ne place sa ne simtim bine si atunci cand suntem doar noi trei.
Oh, ce frumos, si supiera, si sosiera, mai rar sa aiba o gospodina moderna de toate. Felicitari, v-a inzestrat frumos soacra 🙂
si eu sunt gospodina doamna, sa-ti fac si o supa de taietei cand vii s-o asez frumos in supiera si apoi sa fac un sos bun ca si garnitura sa-l servesti in sosiera? 🙂
te astept sa vii…
Doamnă, numa’ dacă-s tăieţei de casă 🙂
Da, eu am vesela buna, pe care o si scot in zilele de sarbatoare, cand avem musafiri sau vin nasii in vizita. Mama inca mai are servanta si tot vesela buna o tine acolo si paharele in vitrina. Cand merg acasa la parinti parca fac o calatorie in timp 🙂 Credeam ca doar eu am fost traumatizata cu “franjurii” si aranjatul lor :)))) Ce e ciudat insa e ca daca as avea covor cu franjuri, acum i-as pieptana de buna-voie 😉
si noi incercam sa tinem pasul cu vremurile “de mult apuse”.mama soacra are grija de lucrul acesta in general. de fiecare data cand a avut ocazia ne-a daruit ba un set de farfurii, ba tacamuri, ba pahare… la inceputul vietii de familie, nu prea am tinut cont de acest aspect, iar pe cele mai multe dintre cadourile primite le-am daruit. de vreo trei ani tot dadeam din col in colt de fiecare data cand aveam musafiri… de anul acesta insa, mi-am propus sa ma organizez un pic mai bine, sa scot vesela buna doar la sarbatorile mari sau atunci cand avem oaspeti. sa vedem ce iese. Duminica am scos un nou set de vase, dar am reusit sa-l pun la loc in cutie.Il mai scot de Pasti :). Si noua ne plac fff mult lucrusoarele traditionale. de cativa ani incerc sa aranjez sufrageria asa cum erau odaile candva.pe un perete am un macat tesut de bunica sotului, pe pat tot un macat, pe jos un pres, deasupra macatului prosoape tesute, intr-un colt o masa cu trei picioare si cam atat.O vecina are o lada de zestre pe la tara.anul trecut mi-a promis ca mi-o da mie, dar n-am reusit s-o luam de acolo. Mi-a dat in schimb un hambar, care asteapta in pod sa fie umplut cu faina. As mai vrea un pat cu saltea din paie 😀 😀 dar nu am unde sa-l pun.visam candva sa-mi construiesc in spatele curtii o casuta din pamant…sansele scad de la o zi la alta :).multumesc pt post.cu mare mare placere am citit. am avut si noi mobila la fel.mai am o parte din ea dar e prin magazie plina cu diverse 😀