Bufetele cu dulciuri (sau candy-bars) au devenit în ultima vreme omniprezente la petreceri, fie că sunt aniversările copiilor, botezuri sau nunţi. Sunt ochioase, oferă o varietate largă de opţiuni şi pot înlocui cu succes chiar tortul, zic eu, mai ales că după ce se vor îndopa cu dulciuri, copiii nu vor mai vrea şi tort la final. Acum două săptămâni am fost la o petrecere unde a fost şi candy-bar şi tort şi de tort (foarte bun, făcut în casă de gazdă) nu s-a mai atins niciun copil. Pe de o parte, am fost surprinsă că, totuşi, copiii îşi cunosc limitele (mulţi au înfulecat strugurii în primul rând şi abia în al doilea rând, bomboanele), pe de altă parte mi-a părut rău de efortul gazdei care muncise până târziu în noapte la un tort excelent.
Înainte de a pune cap la cap o listă cu ce cred eu că ar trebui să conţină şi cum ar trebui să arate un bufet cu dulciuri, aş vrea să vă spun că am ajuns la concluzia că petrecerile pentru copii ar cam trebui să-şi găsească un firesc sfârşit. În loc de hărmălaia şi agitaţia de rigoare, cred că am putea oferi copilului, de aceiaşi bani, o altfel de experienţă – o zi într-un parc de distracţii, o zi la piscină, o excursie pe munte, un week-end la mare, nu ştiu, ceva memorabil. Am remarcat că din ce în ce mai mulţi copii nu-şi mai savurează petrecerile, ba chiar ignoră şi cadourile. E drept că se distrează, copiii au o capacitate fantastică de a se simţi bine în multe împrejurări, dar oare merită efortul? Eu cam am îndoieli şi anul acesta cu siguranţă nu voi organiza o petrecere pentru Eliza (oricum nu avem pe cine invita, fiind abia intrată la şcoală, nu va avea încă prietenii stabilite, cu cei de la grădiniţă a pierdut legătura iar copiii prietenelor mele sunt împrăştiaţi care pe unde). Nu ştiu încă dacă vom serba altfel decât printr-o ieşire la un restaurant cu cei foarte apropiaţi, dar mai am o lună şi puţin să mă gândesc.
Revenind la bufetul cu dulciuri:
În primul şi în primul rând nu dezbatem aici problema dulciurilor, dacă sunt bune/sănătoase sau nu şi aşa mai departe. Este alegerea fiecărui părinte ce oferă copilului, cine vrea să facă tort de roşcove cu blat de caju, face tort de roşcove cu blat de caju, cine vrea să facă tort cu frişcă şi mousse de ciocolată, face tort cu frişcă şi mousse de ciocolată. Nu suntem aici să ne înfierăm unii pe alţii că le dăm copiilor dropsuri sau acadele.
– în primul rând aspectul vizual e cel mai important. Dacă tot aţi optat pentru zaharicale, alegeţi unele colorate şi decorate frumos, indiferent că sunt cupcakes de casă sau jeleuri din comerţ. Tot colorate şi decorate frumos trebuie să fie şi platourile sau bolurile în care servim aceste dulciuri. Apelaţi la panglici şi funde pentru a decora un ghiveci banal sau o simplă cupă de sticlă.
– alegeţi o varietate mai mare de dulciuri, de preferat unele care să reziste mai mult timp la temperatura camerei şi care să nu murdărească foarte rău. Mini brioşele cu cremă sunt delicioase dar s-ar putea ca mare parte din cremă să aterizeze pe haine sau în părul invitaţilor. În plus, e important să ţineţi cont şi de anotimp atunci când pregătiţi un candy-bar. Dacă faceţi petrecere afară, vara, nu puneţi dulciuri cu ciocolată, frişcă sau cremă de unt. Optaţi pentru mini brioşe simple, fursecuri, jeleuri, fructe confiate, diverse tipuri de nuci, stafide şi alune (chiar glazurate), fructe proaspete.
– încercaţi să menţineţi un echilibru vizual al mesei, adică să aveţi şi dulciuri puse în vase mai înalte şi unele în vase mai joase. Alternaţi cake-pops-urile cu bolurile cu drajeuri, folosiţi atât vaze cât şi farfurii. Presăraţi pe masă confetti colorate (evitaţi pietricelele decorative, doar nu vrem ca un puşti mai mic să le testeze gustul) pe care le puteţi face chiar voi cu perforatorul în funcţie de tema petrecerii.
– folosiţi o piesă centrală în jurul căreia să creaţi tot aranjamentul. Dacă faceţi voi de la zero bufetul, apelaţi la prieteni şi cunoscuţi pentru a împrumuta diverse platouri etajate şi cupe deosebite în care să etalaţi dulciurile. Dacă apelaţi la o firmă, aceasta va avea, cu siguranţă, tot ce îi trebuie. Prietena care a făcut candy-bar-ul pentru fetiţa ei a folosit o fructieră etajată de la Ikea, nişte ghivece ieftine de la Ikea (cred că la 6 lei bucata) cărora le-a lipit panglici şi funde cu buline, precum şi câteva boluri decorative pe care le avea prin casă. Pentru că petrecerea avea ca temă personajul Violetta, a decupat şi a lipit pe ici pe colo nişte insigne cu imaginea Violettei.
– nu uitaţi de fructele proaspete: boabe de struguri, cubuleţe sau sfere (făcute cu lingura de îngheţată) de pepene, cireşe, nectarine, fructe de pădure, cuburi de ananas, floricele din kiwi (fructul tăiat felii şi decupat cu o formă pentru fursecuri) – în funcţie de sezon, vă asigur că vor fi foarte apreciate.
– nu uitaţi să adăugaţi la candy-bar şi carafe cu limonadă (în combinaţie şi cu alte fructe, de ex cu zmeură, căpşuni sau portocale), ceaiuri reci în care aţi pus felii de fructe, apă plată/minerală cu siropuri de fructe. Separat musai să aveţi şi apă simplă – iarăşi testată şi văzută de mine de “n” ori – copiii nu beau sucuri la petreceri, preferă apa! În niciun caz şampania aia oribilă pentru copii, e o porcărie! Şi vă spune asta cineva care n-are nicio problemă cu dulciurile din comerţ, dar chestia aia e groaznică, Eliza n-a vrut niciodată să bea aşa ceva.
Cam atât despre candy-bar, voi ați încercat varianta asta? Aţi încerca-o la o petrecere de copii? Ce sfaturi suplimentare ne-aţi mai da?
De o mie de ori mai fain decat vesnica pizza. Cat despre petrecere si harmalaie sstunt total de acord. Eu as merge pe jocuri interactive, un colt de creatie… nr redus de copii mi se pare iarasi un aspect f important.
Eu n-as merge pe varianta candy-bar din simplul motiv ca as expune copiii la prea mult dulce. In rest toate sfaturile prezentate sunt bine venite. Multumim, Laura.
Asa pare, ca ar fi expusi la prea multe dulciuri, dar, asa cum spunea si Laura, copiii stiu cat le este limita. Cumva se opresc la timp. In plus fructele adaugate pe langa sunt, cum spuneam mai sus, o varianta din care copiii vor alege cu siguranta si o alternativa de preferat pizzei pe care eu una am intalnit-o la toate petrecerile pentru copii.