Atenţie: articol cu abuz de superlative!
Un titlu cam ciudat pentru un blog dedicat părinţilor, nu? 🙂 Adevărul e că a fost ciudat să mă duc la un târg de nunţi, însă o să vă confirm de pe acum că am fost acolo în calitate “oficială” şi nu în calitate de potenţial interesat de serviciile de acolo.
Zâmbet: Zoom Decor
Mi-am dorit enorm de mult să văd The Wedding House încă de când am citit că s-a deschis, căci ce poate fi mai frumos decât un loc unde shabby chic se întâlneşte cu garden chic într-o splendoare de decoraţiuni şi accesorii ca date jos din revistele Home&Garden?
Mă cuceriseră deja pozele văzute pe alte site-uri şi muream de curiozitate să văd această Wedding House cu ochii mei. Le urmăresc constant pagina de FB pentru că pun poze splendide, aşa că atunci când au anunţat că vor găzdui cel mai cel târg de nunţi şi am văzut că mai pun la dispoziţia vizitatorilor şi The London Bus, nu m-am putut abţine şi i-am scris repede Alinei Popa să ne rezerve locuri în double-deckerul vintage care ne-a dus, printr-o ploaie torenţială, spre un tărâm cu soare: satul Poiana lui Stângă, la vreo 40 de km de Bucureşti.
În autobuz am dârdâit înfiorător, era foarte frig, mai frig decât afară şi mai mergea şi groaznic de încet, ploaia răpăia pe tabla veche de parcă eram asediaţi şi nici vinul roze demidulce cu care m-a servit simpaticul însoţitor de bord nu m-a putut încălzi.
Când am cotit înspre sat, a ieşit, ca prin miracol, soarele, aşa că am putut petrece o zi absolut splendidă în curtea de la Wedding House. Vă spun că a fost cu adevărat un miracol că a fost aşa de cald – deja îmi închipuiam disperarea organizatorilor la aşa vreme şi ne vedeam şi pe noi tremurând, plouate, prin vreo curte, fără adăpost.
Ce este Wedding House? O casă plus curte plus foişor unde, aşa cum spune numele, se organizează nunţi. Dar nu numai. Se fac şi petreceri corporate, şedinţe foto, filmări etc. N-ai cum să nu te îndrăgosteşti de casa cu obloane albastre şi curte mare, care te îndeamnă la visare. Căsuţa din copac este fantezia oricărui copil, are o cameră destul de încăpătoare şi o mică terasă cu masă şi două scaune.
Patul din curte te îndeamnă să stai întins să priveşti cerul, prin bolta de viţă de vie. Nisipul de pe partea stângă a făcut deliciul copiilor care s-au ciondănit pe o găletuşă. Toaletele stil country sunt extrem de simpatice – la prima vedere par simple latrine din scânduri dar au toate facilităţile iar găleata din oţel emailat pusă pe post de chiuvetă te induce în eroare, căci are sifon de scurgere. Leagănul decorat cu floricele e decorul perfect pentru poze romantice. Foişorul mare, acoperit, este locul ideal pentru a întinde mesele, iar pajiştea verde din spate este locul unde te vezi dansând până în zori, indiferent de evenimentul la care iei parte. Peste tot, mici decoruri, semne, recuzită pentru fotografii, copaci plini de fructe, iarbă verde ca smaraldul, cabine (kissing booth şi lemonade stand) cu şezlonguri haioase. Pe scurt: cel mai frumos loc de organizat nunţi şi petreceri pe o rază de 100 de km în jurul Bucureştiului, făcut după sufletul şi asemănarea proprietarei acestui mic paradis.
Petrecerea a fost, fără exagerare, cea mai reuşită la care am participat vreodată – mâncare delicioasă, prăjituri felurite, torturi, prosecco şi îngheţată la discreţie. Truck-ul de la Prosecco bar mi s-a părut demenţial, nu mai concep garden party fără el 😀
Floriştii s-au întrecut în aranjamente care mai de care mai speciale, cu flori de primăvară şi de câmp şi detalii shabby chic. Fotografii şi-au prezentat portofoliile şi ne-au făcut poze faine. Mi-a plăcut, în mod special, la Photo Booth Ion Stoica Photography care, împreună cu scumpa de Valentina de la Interesart, au amenajat un perete floral la care puteai face 5 poze, aranjate într-un colaj şi printate pe loc. Valentina a avut o idee foarte simpatică, a dat, în loc de cărţi de vizită simple, bucheţele de margarete/lalele galbene de care era prinsă cartea ei de vizită (foto sus). O idee simplă dar care, cu siguranţă, a făcut-o remarcată.
La petrecere a fost prezent şi magicianul Verdini, a avut un spider (panou) unde te puteai poza cu diverse mesaje motivaţionale dar a şi delectat copiii cu câteva numere de magie. Eliza a fost peste măsură de încântată de apariţia unei raţe dintre nişte eşarfe, mie mi-a plăcut că avea numere adaptate pentru cupluri/nunţi. Un tip carismatic cu o prezenţă scenică foarte bună, dacă ăsta e noul trend la nunţi, atunci tipul dă foarte bine.
Tot Eliza a fost cucerită şi de rochiile de la Sipet de sidef şi mi-a făcut o criză de plâns pentru că voia musai una. Le-a sâcâit cu întrebări pe fetiţele care prezentau rochiile şi s-a dus de câteva ori şi la standul lor şi cu greu am reuşit s-o conving că rochiţele acelea, oricât de splendide ar fi, nu sunt pentru buzunarele noastre.
Muzica a fost superbă, au fost mai multe formaţii care au încercat să ne încânte şi au reuşit din plin – muzică potrivită cu o gazdă ca The Wedding House.
Ca impresie generală: nota zece cu felicitări tuturor furnizorilor şi expozanţilor! Sunt sigură că pentru ei a fost o zi grea, obositoare şi stresantă însă (cu o singură excepţie) toţi au fost cu zâmbetul pe buze, amabili şi prietenoşi. N-am auzit nici măcar o clipă “nu fă poze sau nu pune mâna” ca la alte târguri de genul acesta. Nici măcar Elizei nu i s-a spus vreo clipă “nu atinge aia, nu te uita la aia, nu lua aia” şi Eliza e genul de copil care adoră târgurile, adoră să se uite cu atenţie la lucruri şi să le pipăie. Au venit cu lucruri care puteau fi atinse, probate, pozate, mângâiate – de exemplu, floarea de mătase de mai jos e lucrată manual şi costă numai vreo 200 şi ceva de lei şi, cu toate astea, creatoarea ne-a lăsat s-o probăm, s-o luăm în mână, să ne uităm cu atenţie la ea. Felicitări tuturor pentru atitudine, a fost de excepţie!
Aici puteţi vedea nişte poze absolut splendide ale casei şi împrejurimilor care vă pot da o idee despre cum arată. Mă tem că eu n-am reuşit, în pozele mele, să surprind cu adevărat frumuseţea şi unicitatea casei. Şi dacă tot ajungeţi la ei pe site, să vă uitaţi şi la pozele de la şedinţele foto anuale făcute pentru a marca aniversarea căsătoriei Alinei cu Ghica (le găsiţi la Povestea casei – The Story), veţi descoperi doi oameni absolut minunaţi! Iar dacă ştiţi clipul piesei Până dimineaţa a Elenei Gheorghe, să ştiţi că decorurile au fost închiriate de la Wedding House, ei având o colecţie vastă de obiecte shabby chic disponibile de închiriat pentru filmări şi şedinţe foto 🙂
Ce frumos ai scris!
Multumesc, Cristina, am avut ce povesti, a fost o experienta cu totul si cu totul deosebita!
Draga dna Laura Frunza,
Am vrut sa va scriu de foarte mult timp, dar, din diverse motive, n-am facut-o. Acum, insa, o intamplare – sa spunem, trista – m-a determinat sa iau in sfarsit condeiul virtual si sa va scriu, pentru ca lucram amandoua intr-o breasla vitregita de vremuri, dar si de oameni. Va admir pentru curajul cu care v-ati luptat cu editura RAO pentru a va recuperar drepturile. Si eu sunt cam in aceeasi situatie, dar nu pentru bani ma lupt (nici nu cred ca ii voi mai recupera vreodata, ci pentru reputatia si imaginea mea de traducator. Pe scurt, lucrez ca traducator de carti de peste 15 ani cu diverse edituri si singura problema pe care am avut-o – renumita, de altfel – au fost intarzierile platilor. Dar nu despre asta e vorba acum, ci de o situatie fara precedent pentru mine – am tradus o carte (un roman) pentru editura ALL (a treia pentru aceasta editura) si, dupa ce o predau cu o luna mai devreme decat termenul stabilit, mi se raspunde ca traducerea nu a fost acceptata (a 60-a per total) si mi se trimit cateva pagini corectate, cerandu-mi-se sa o corectez eu in continuare in maniera…. mentionata (neclara pentru mine). Este vorba despre How To Fall In Love de Cecilia Ahern. Mi-a placut cartea, deoarece autoarea are un stil flamboaiant, presarat cu fraze bogate, pline de “epitete ornante”, ca s-o citez pe una dintre profesoarele mele de la facultate. Redactorul a ajuns la concluzia ca acest stil flamboaiant nu e de nasul cititorilor romani si a masacrat traducerea, cat si opera autoarei. Dupa cum bine stiti, ni se cere sa fim atenti la frazare, la repetitii, etc etc etc. Ei bine, aceste conditii nu se aplica “luminatului” redactor de la ALL, care a facut-o praf, stalcind frazele, facand repetii flagrante si obositoare si folosind uneori un stil.. daca nu vulgar, atunci foarte popular, specific limbii vorbite, nu scrise. Dupa o lupta cu ei, inarmata cu argumentele de rigoare, mi se spune ca traducerea a fost acceptata si a fost data altui redactor. Cartea trebuie sa apara la Bookfest-ul din luna asta si, intamplator, dupa o plimbare pe google, descopar un site care ii face o prezentare anterioara aparitiei, redand si cateva pagini din carte. Ce credeti ca am descoperit? Si acest redactor – al 2-lea – sa spunem, a corectat la fel, folosind aceleasi expresii, etc etc… adica m-au mintit cu nerusinare ca sa tac din gura. De bani, nici nu se mai pune problema, nici macar numele nu stiu daca mi l-au trecut la traducator, pentru ca in mailurile mele le-am cerut sa nu mi-l asocieze cu aceasta traducere dezastruoasa care nu are nimic in comun cu cea facuta de mine. Cand le-am scris, spunandu-le ca mi se pare un fapt cu totul uluitor, de domeniul stiintifico-fantastic, ca 2 redactori sa corecteze exact la fel, m-am izbit de o tacere covarsitoare. Asa ca m-am hotarat sa-mi fac cunoscuta experienta pe Internet, cum ati facut si dvs, nu ca sa-mi obtin banii (dupa toata povestea asta nici ca ii mai obtin), ci ca sa le impartasesc si altor traducatori patania mea si sa-i sfatuiesc sa se fereasca de editurile tepare. Pe de alta parte, daca vreti sa cititi cartea, v-as sfatui – pe dvs si pe cititorii site-ului dvs – s-o faca in varianta originala, caci cea in romana este cumplita. Puteti insa s-o cumparati daca aveti nevoie de cornete pentru seminte sau de un foc bun in soba. Nu va stricati ochii s-o cititi! E pacat de stilul pierdut al autoarei irlandeze, daca nu de munca mea irosita. Va multumesc pentru ca mi-ati oferit un exemplu si m-ati facut sa-mi iau inima in dinti si sa-mi fac cunoscuta experienta. Multumesc si numai bine.
Imi pare rau sa aud asa ceva. Pentru un traducator nimic nu este mai dureros decat sa-si vada munca masacrata de un redactor. Nici macar nu stiu daca noi, traducatorii, suntem acoperiti in vreun fel, dpdv legal, in cazuri din acestea.
Multumesc pentru cuvintele frumoase – un adevarat balsam pentru sufletul meu frant la vederea lucrarii mele batjocorite fara mila. Da, aveti dreptate, nimic nu e mai dureros pentru un traducator decat sa-si vada traducerea masacrata de un redactor (care de cele mai multe ori nici nu este filolog, ci chimist, jurnalist sau cine stie ce altceva). Nici macar intarzierile indelungate de luni sau chiar ani intregi nu-ti frang sufletul mai mult decat taierea in carne vie a muncii tale – o durere pe care o simti visceral. Legal, noi, traducatorii, nu avem nici un drept – nici macar sa mancam, de vreme ce nimeni nu-si bate capul sa ne plateasca la timp. Multumesc inca o data pentru cuvintele frumoase si, daca-mi permiteti, o sa va mai scriu.