Îmi doream de multă vreme să văd Balcicul, locul acela care i-a fost aşa drag Reginei Maria, încât şi-a stabilit acolo o casă de vacanţă, aşa că atunci când am primit, pe neaşteptate, invitaţia de a merge la Balcic într-o scurtă excursie, n-am stat deloc pe gânduri şi am zis imediat da.
Ştiam de castel şi de grădini, dar altceva nu prea aveam idee ce poţi face, aşa că m-am bucurat că partenera mea de drum e aşa organizată şi a făcut un plan detaliat pe trei zile care a inclus vizitarea celor mai frumoase obiective din zonă, plus timp pentru relaxare şi savurat delicatese locale. Vă recomand Balcicul pentru o evadare de un week-end prelungit.
Ca destinaţie de vacanţă mai lungă nu prea merge pentru că nu e loc de plajă şi nu prea ai ce face acolo mai mult timp 🙂 Ca să nu mă lungesc foarte mult într-o singură postare, voi scrie trei articole diferite pentru fiecare dintre cele trei zile petrecute în Bulgaria. Sper să vă inspire!
Ziua 1
– traseul Bucureşti – Balcic, via autostradă, durează cam 4 ore, dacă nu faceţi opriri dese şi nu e foarte aglomerat. Pentru că noi am plecat vineri dimineaţa, atât autostrada, cât şi şoselele din Bulgaria erau libere.
– am ajuns în Balcic în jur de ora 14.30 – 15.00, ne-am cazat la hotel Selena şi am coborât să luăm prânzul, ocazie cu care am descoperit că meniul terasei era tradus într-o română indulgentă, dacă pot spune aşa. De exemplu, baby potatoes erau traduşi prin “cartofi-copil”. Numai că nu erau cartofi noi, aşa cum mi-am imaginat eu, ci crochete de cartofi. Puiul cu usturoi era cu ceapă verde, de fapt, iar păstrăvul la grătar nu avea niciun condiment, era incredibil de fad. Însă terasa hotelului avea cele mai faine cocktailuri şi o servire foarte amabilă aşa că am trecut cu vederea restul.
– majoritatea teraselor primesc şi lei şi euro, dar la un curs cam nesimţit, aşa că mai bine schimbaţi leva la graniţă sau la casele de schimb sau, cel mai bine, scoateţi leva direct de pe card de la bancomat, vor fi transformaţi din lei în leva la cursul oficial. La mine, de pe card Visa Electron nu mi-a luat niciun comision de retragere.
În prima zi am vizitat castelul de la Balcic şi Grădina Botanică, la care am ajuns pe jos, pe promenadă, de la hotel. Taxa de intrare la Grădina Botanică e de 7 leva (copiii sub 6 ani nu plătesc) iar pentru intrarea în castel se mai plătesc 5 leva. Castelul în interior nu e cine ştie, nu merită neapărat ăia 5 leva daţi, însă Grădina Botanică este un vis.
Mie nu mi-au ajuns câteva ore s-o vizitez şi vreau să mai revin, eventual în alt anotimp, să văd şi alte flori. Vă trebuie condiţie fizică bună să urcaţi atâtea scări, căci este o grădină în trepte, însă cu fiecare set de trepte, descoperiţi noi şi noi frumuseţi.
Multitudinea de arcade, porticuri, aranjamente, chioşcuri îţi fură privirile la fiecare pas, n-ai cum să nu te laşi fermecat de ceea ce a putut mâna omului, în colaborare cu natura, să facă acolo.
Grădinile şi castelul se închid la ora 19.00, dar nu plecaţi fără să degustaţi nişte vinuri absolut delicioase la terasa-vinărie din interior. Am degustat vin de gheaţă (din struguri îngheţaţi), vin cu zmeură, vin de smochine (făcut din smochine) şi un lichior. Cel mai tare m-a fermecat vinul de gheaţă şi am plecat cu o sticlă acasă. În lei era 38 de lei, nu mai reţin preţul în leva, cred că vreo 12 leva.
Tot din magazinul respectiv am mai cumpărat dulceaţă artizanală de smochine şi de trandafiri (10 lei borcanul). Dulceaţa de trandafiri are o aromă incredibilă care îţi călătoreşte încet spre cerul gurii şi te inundă cu parfumul acela intens de roze, specific multor produse bulgăreşti.
La unul dintre magazinele de suveniruri din interiorul Grădinii m-am îndrăgostit de două lucruri: cartea de poveşti a Reginei Maria (disponibilă în trei limbi, engleză, bulgară şi română) şi un tablou realizat din pietre. Am cumpărat cartea, bineînţeles (15 leva, cu ilustraţii color, o să v-o prezint într-un articol ulterior).
Seara am făcut o plimbare pe faleză şi am luat cina la o terasă la care ne-am oprit pentru că aveau muzică live. Am comandat midii în sos de vin care au fost groaznice, mi-am dat imediat seama că erau congelate, iar sosul era o chestie înfiorătoare menită probabil să ascundă gustul midiilor. Am ciugulit puţin din ele dar le-am dat mai pe toate pisicilor care cerşeau la masă, ele au ştiut să aprecieze lipsa de rafinament culinar a bucătarului 😀 De altfel, Balcicul e oraşul pisicilor vagaboande, la fiecare pas vezi câte una, iar la terase, vin, pur şi simplu şi se urcă pe scaun şi se aşază la masă.
Informaţii generale:
– puneţi în bagaje şi haine de ploaie şi umbrele – pe noi ne-a prins de două ori câte o ploaie scurtă şi m-am bucurat că tocmai îmi achiziţionasem de la Decathlon, de la copii, o haină de ploaie roşie, foarte eficientă.
– luaţi în calcul şi cheltuielile suplimentare: 13 lei taxa de pod la Feteşti (13 dus, 13 întors, se poate plăti la trecere, prin sms sau la benzinăriile care au afişată sigla e-tarif) şi 10 leva rovignieta din Bulgaria. Aveţi grijă unde parcaţi în Balcic pentru că se ridică maşinile, când faceţi rezervări întrebaţi la hotel dacă au şi parcare.
– aproape peste tot se poate plăti cu cardul, dar e bine să aveţi şi numerar pentru bacşiş, acolo nu se impozitează, puteţi lăsa liniştiţi 10% din valoarea notei. La magazinele de suveniruri se primesc şi lei şi euro, dar, aşa cum am spus, cursul de schimb e mare.
– mulţi chelneri vorbesc şi o română stricată, suficient cât să vă înţelegeţi cu ei când comandaţi. Dacă nu, merge şi engleza sau germana. De altfel, multe meniuri sunt şi traduse în română (prost, dar sunt traduse).
– luaţi micul dejun la hotel, dacă aveţi cum. Pe noi ne-a costat 6 leva micul dejun, plătit separat, nu a fost lux, dar suficient de săţios cât să-ţi dea un start 🙂 Nu am găsit, ca la noi, covrigării sau plăcintării sau vreun magazin de mâncare stradală de unde să luăm o gustare ceva. Erau câteva supermarketuri dar, fiind extra sezon, nu aveau prea multe produse alimentare perisabile, de genul brânzeturi, mezeluri etc. Nici pâine nu cred că am văzut în supermarketurile din oraş, poate doar la Penny de la intrare să fi fost ceva de genul acesta. Dacă aveţi frigider în cameră, puteţi, bineînţeles, să vă aduceţi şi de acasă câte ceva.
– dacă sunteţi cu copiii, există tentaţii pentru ei la tot pasul, de la tarabele cu chinezării, până la toboganul gonflabil, tonetele cu îngheţată şi clătite şi chioşcul unde se pot cumpăra şi picta figurine din ceramică la preţuri nu chiar modice (de la 10 leva în sus). Figurinele erau foarte frumos realizate, în stilul celor de ipsos, doar că goale pe dinăuntru. Am văzut tot felul de modele minunate din care se puteau face adevărate bijuterii decorative şi m-am amuzat de statuetele cu Maşa şi ursul, pe lângă cele cu prinţese Disney, balerine, personaje din tot felul de animaţii de care n-am auzit, gen Winx, animăluţe, zâne şi tot ce vă mai poate trece prin cap.
A doua zi: Albena
A treia zi: Dalboka și Cap Kaliakra
Si eu am vizitat Balcic acum vreo 7 ani si mi-a placut ff mult, turistic vorbind, culinar nu m-a incantat. Mi-am luat teapa cu niste mici si nici mancarea “comesenilor” mei nu a fost prea departe. Ai adus vreo Masha in plus?
Cristina, nu am adus nicio Masha, Eliza nu e pasionata. Daca stiam ca Dianei ii place, ii luam.
Ce frumos!! si noi ne pregatim de vreo 2 ani sa ajungem acolo si din diferite motive nu am mai ajuns. Imi poti da o adresa de hotel? Poate ajungem anul asta!!
Andreea, la Hotel Selena am stat, are priveliste chiar spre micul port, plus o terasa foarte ok. Nu stiu adresa, dar sigur il gasesti pe booking.