Cum să-ţi faci un tricou pentru 24 iunie – Ziua Iei

Pe 24 iunie e Ziua Universală a Iei, bluza românească tradiţională. Consemnul e să purtaţi ie, indiferent că mergeţi la birou, în parc sau la examene. Dacă nu aveţi o ie şi nici bani să vă cumpăraţi momentan una, iată o idee practică prin care puteţi transforma un simplu tricou într-unul cu motive folclorice.

Materiale: tricou alb, panglică cu motive folclorice (se găseşte la mercerie, are diferite lăţimi şi costă cam de la 4,5 lei metrul în sus). Aşa arată:

Se coase panglică pe mijlocul părţii din faţă a tricoului, de la gât la talie şi la fel şi pe mâneci. Şi gata 🙂 Evident, puteţi face o mulţime de alte modele, eu am preferat varianta cea mai simplă. Se poartă tricoul cu o pereche de cercei din argilă polimerică modelaţi de Diana Poruţiu care, întâmplător, au avut fix acelaşi model cu cel de pe panglica folosită la tricoul meu. Se asortează cu buchete de grâu şi sânziene sau, dacă aveţi de unde, coroniţe din aceste preţioase flori (din care, în caz că nu ştiaţi, se face şi o băutură gen socată 😀 )

 

Note:

Fotografia cu mine a fost realizată de Veronica Soare de la minuni.ro în cadrul festivalului Femei pe Mătăsari.

Sursa mea de inspiraţie pentru tricou a fost pagina de facebook a scriitoarei Carmen Muşat Coman care realizează (inclusiv pentru vânzare) tricouri similare dar cu fâşii de ţesătură cu motive tradiţionale şi nu cu panglică.

Panglica a fost cumpărată de la un stand mercerie din complexul comercial Sun Plaza.

6 Replies to “Cum să-ţi faci un tricou pentru 24 iunie – Ziua Iei”

  1. ionela bortofleac says: Reply

    As dori sa devina o obisnuinta sa imbracam ia ny doua o ocazie,un eveniment

    1. Ar fi ideal, bineinteles, dar destul de dificil in lumea moderna. Eu am o ie foarte veche si recunosc ca o scot doar la ocazii, pentru a o pastra in stare buna. O port doar la sarbatori, la diverse petreceri, la botezuri sau de ziua iei. In rest, ma “amagesc” cu diferiti “inlocuitori”: ii moderne stilizate, tricouri, fuste cu motive populare etc.

  2. […] Cum să-ţi faci un tricou pentru 24 iunie – Ziua Iei. […]

  3. Al nostru este in lucru, speram sa il terminan in maxim 2 ore ca sa ne putem bucura de el.

  4. Ce idee buna, nici nu stiam ca exista panglici din astea. Eu de ani de zile tot zic sa-mi iau o ie, macar pentru motivul ca-s nascuta de ziua iei :). Anul asta in sfirsit mi-am luat-o si am purtat-o cu mare mindrie azi. Nu este ea brodata manual, nici macar facuta in Ro (scrie made in India), dar broderia arata foarte bine, si chiar seamana a ie traditionala.

  5. Irina Anghel says: Reply

    Excelentă idee de confecționare a unei ii moderne!
    Recomandarea către blogul lui Carmen Mușat este la fel de bună!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.