O degustare în rosé: vinuri bune și înghețată aromată

Acum câteva zile am primit o invitaţie de a participa la o degustare de vinuri rose şi gelato roz în cadrul unei plimbări prin Bucureşti cu London Bus. Evenimentul părea ceva atât de chic şi de „Sex and the City” like, că m-am întrebat serios dacă să mă duc sau nu, mai ales că ţinutele extravagante şi pantofii cu toc nu sunt tocmai ceva care să mă reprezinte.

Însă pentru că vinul rose e o febleţe mai veche de-a mea şi se anunţa îngheţată delicioasă lângă el, am zis că n-ar strica să încerc. Am luat-o pe Miha, ne-am pus rochii în nuanţe de roz (am respectat codul de ţinută, desigur) şi am pornit spre Ateneu, de unde urma să ne preia London Bus pentru plimbare.

Evenimentul în sine a fost peste aşteptări. În loc de atmosferă „Sex and the City”, am dat peste o atmosferă „Friends”: oameni cumsecade, fete simpatice îmbrăcate confortabil, glume cu şi despre îngheţată, un somelier şarmant şi glumeţ care a întreţinut atmosfera (Sergiu Nedelea), un pasionat de gelato (Jurgen Reich de la Gelato Mio), totul într-un cadru intim în double-deckerul vintage London Bus.

11873470_1466494640344023_6317016998678561814_n

Am degustat două tipuri de vin, unul alb, Caloian Cabernet Sauvignon Alb, ocazie cu care am aflat că se face vin alb şi din struguri roşii (mustuiala nu este expusă la pieliţa roşie a strugurelui) şi un Caloian Rose, ambele de la Crama Oprişor. Am aflat şi istoria acestor vinuri în România, precum şi faptul că ele vin din “Oltenia profundă” cu tradiţii vechi de secole care se mai păstrează şi azi, pe alocuri.

De altfel, vinurile de la Crama Oprişor au denumiri care duc cu gândul la vechi obiceiuri şi mituri româneşti: Măiastru, Caloian, Rusalcă Albă, Drăgaică Roşie. Interesant (şi un pic ironic, având în vedere că ne cam văicărim că vin străinii şi ne cumpără ţara, dar nu facem nimic s-o valorificăm noi) este faptul că a fost nevoie să vină nemţii de la Reh-Kendermann pentru a planta 250 de hectare de vie în zona Mehedinţi şi pentru a pune bazele vinurilor din gama Crama Oprişor.

După ce iniţial veniseră doar să cumpere vin, să-l îmbutelieze la ei, au recunoscut potenţialul viticol al zonei şi au rămas să facă mai mult de atât, lucru pe care nu pot decât să-l apreciez.

11915110_1466495627010591_4586655337767475664_n

Vinul alb mi-a plăcut foarte mult. Deşi era sec (şi, în general prefer vinurile demidulci), avea o aromă foarte plăcută şi nu-ţi agresa toate papilele gustative. Vinul rose, în schimb, nu a fost pe placul meu, poate şi pentru că l-am băut imediat după îngheţată şi, aşa cum ne-a spus şi domnul Nedelea, deşi în seara aceea am încercat un exerciţiu îndrăzneţ de a combina vinul cu îngheţata, în general, pentru a savura cu adevărat un vin, trebuie să-l “asortăm” la mâncarea potrivită.

De altfel, am avut ocazia să stau de vorbă cu domnul Nedelea şi să-i cer în particular câteva sfaturi şi am de gând să le urmez ad litteram 🙂 Mi-a plăcut enorm personalitatea şi prestaţia de somelier a acestui domn, iar trimiterile la Păstorel Teodoreanu m-au uns pe suflet!

Vă spuneam că am degustat şi gelato, un termen italienesc pentru “îngheţată” – domnul Jurgen Reich ne-a povestit că preferă termenul de gelato deoarece te duce cu gândul la un produs artizanal, pe când termenul “îngheţată” semnifică un produs industrial. Gelato-ul de Gelato Mio este natural, cu ingrediente proaspete şi conţine un singur stabilizator, extras din roşcove.

Mi-a plăcut foarte mult cel de vanilie de Madagascar şi cel de fistic de Sicilia – este prima îngheţată de “fistic” care are gust a fistic, şi nu a ceva verde 🙂 Am gustat şi variantele de ciocolată şi de zmeură, dar rămân tot la vechea mea pasiunea, îngheţata de vanilie. În afară de gelateria din Centrul Vechi, mai puteţi testa aromele de la Gelato Mio şi acasă deoarece au un serviciu de livrare pe bază de comandă unică sau abonament 🙂 Găsiţi toate detaliile la ei pe site.
11866291_1466496820343805_5232024276564284601_n

A fost o seară minunată şi mă bucur că am mers, chiar dacă vremea nu prea a ţinut cu noi şi ar fi mers mai degrabă o degustare de vin fiert cu scorţişoară şi turtă dulce în loc de îngheţată 🙂 Noi, însă, ne-am simţit bine şi sper că nu va fi singurul eveniment de acest gen! Abia încep să descopăr plăcerea de a bea un vin bun! 🙂

4 Replies to “O degustare în rosé: vinuri bune și înghețată aromată”

  1. Ce fain!
    Dar stii cine a zis prima data aia cu “nu ne vindem tara”? Iliescu. O idee care l-a ajutat in ceea ce avea de facut. Consecintele se stiu…

    1. Laura Frunză says: Reply

      Mai bine vândută şi profitabilă, decât a noastră şi pe butuci 🙁

  2. Ce fain! Pare sa fi fost un eveniment foarte bine gandit.

    1. Laura Frunză says: Reply

      Da, I wish you were there, too. Ne-am fi hăhăit împreună 🙂

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.