“Împlineşte-ţi visele toate, să ajungi cât vrei de departe….” aşa spune un cântecel personalizat pe care l-am comandat pentru ziua ei. Mi se face pielea de găină de fiecare dată când îl ascult. “Viaţa minunată să-ţi fie, plină de zâmbet şi bucurie!”
Azi Eliza împlineşte 7 ani. Probabil că începând de anul viitor voi renunţa la a mai scrie articole aniversare cu detalii despre dezvoltarea ei pentru că deja e mare şi nu mai e cazul să pun atâtea detalii despre viaţa ei pe net. Îmi mai permit, însă, anul acesta să punctez câteva lucruri şi să vă povestesc câte ceva despre noi.
Eliza la şapte ani e un copil cu multe personalităţi. Poate fi şi veselă şi înţelegătoare (şi este una dintre cele mai mari calităţi ale ei) şi săritoare şi empatică (rar) dar şi lăudăroasă, delăsătoare sau răutăcioasă cu alţi copii. Are momente în care îţi vine s-o pui la icoană şi momente în care răsfoiesc disperată cărţile de parenting să văd cu ce am greşit.
Spunea cineva că s-a săturat să vadă pe Facebook statusuri laudative la adresa copiilor, de zilele lor de naştere, când parcă toată lumea uită de hibele relaţiei cu ei. Am îndrăznit să o contrazic: niciun părinte nu uită hibele dintr-o relaţie, doar că preferă să ia tot ce-i mai bun din ea şi să lucreze la restul.
Relaţia mea cu Eliza, deşi poate părea aşa, nu e nici pe departe perfectă. De fapt, nici nu ştiu ce înseamnă o relaţie părinte-copil perfectă. Sunt momente în care ne e greu, în care nu găsim punţi comune pentru a purta o discuţie. Momente în care n-am chef de joacă şi de nimic, vreau doar să zac pe canapea să mă uit la paprika tv. Momente în care adorm cu cartea în mână la povestea de seară şi mi-aş dori mai mult ca orice să mă scutească şi pe mine de ritualul ăsta măcar atunci când pic de oboseală.
Sunt seri când îi dau la cină sandvişuri sau crenvurşti pentru că sunt prea obosită să gătesc sau abia m-am târât spre casă şi n-am avut chef de cumpărături. Sunt momente în care face mofturi la mâncare şi orice i-aş pune în faţă nu-i convine şi o dau jos de la masă, nemâncată. Momente în care închid fără drept de apel desenele în toiul vreunui episod interesant pentru că îi ia jumătate de oră să se schimbe în pijamale, cu ochii la cel mai recent episod din Scooby.
Momente în care bombăne şi trânteşte şi pufneşte şi nimic nu-i convine şi momente în care trag aer în piept ca să-mi păstrez calmul pentru că dacă aş exploda, ar fi jale. Sau momente când mă aşez liniştită la masă, ştiind că ea a mâncat şi vine şi îmi mănâncă tot din farfurie sau îmi goleşte iartul preferat, din care abia luasem o linguriţă, şi care stătea oricum de câteva zile în frigider şi nu-l mânca.
Dar sunt şi momente în care prelungim ritualul de la ora de culcare, ca să ne mai pupăm şi să ne complimentăm una pe alta şi să ne povestim chestii drăguţe. Şi momente în care ne distrăm împreună la bucătărie gătind ceva bun. Sau când meşterim amândouă la ceva sau ne uităm, cu popcornul în faţă, la cele mai noi episoade din Sofia sau la Descendenţii. Sau când mergem la film într-o sală aproape goală sau când probăm pălării şi coroniţe la Meli Melo.
Există momente în care discutăm de la suflet la suflet şi îi explic lucruri de om mare. Ştiu că mă înţelege, Eliza înţelege mult mai multe lucruri decât mulţi alţi copii de vârsta ei. Sunt momente în care mă protejează, mă lasă să dorm până mai târziu sau îmi spune “hai, du-te şi tu la culcare odată”.
Eliza mă protejează în multe feluri de când am rămas doar noi două şi multe dintre aceste responsabilităţi pe care ea şi le-a asumat nu ar trebui să stea pe umerii ei, ci pe ai noştri, ai adulţilor. Eliza la şapte ani este iertătoare dar nu uită nimic, niciodată şi îţi reproşează anumite lucruri când te aştepţi mai puţin. Încă mai plânge în braţele mele când are nevoie dar în continuare trebuie să scot cu cleştele de la ea anumite lucruri pentru că e foarte aeriană şi nu consideră aproape nimic demn de menţionat.
Uneori, în loc să-mi povestească lucrurile importante, îmi relatează tot felul de nimicuri şi vorbeşte şi vorbeşte şi vorbeşte, până pierd şirul. Îngân “îhî”, uneori neatentă, pentru că poate să continue cu tiradele până mă termină psihic şi am testat de multe ori să văd cât timp poate vorbi până să-i spun “te rog, mai taci odata!” şi am pierdut de fiecare dată. N-am reuşit să-mi duc experimentul la final.
Eliza la şapte ani stă jumătate de oră dimineaţa în baie, cântând “şaizeci de grade, zero, zero grade” în timp ce se spală pe dinţi, şi la ce tare vorbeşte, în general, aş face-o soprană dacă n-ar fi destul de afonă, din câte îmi dau eu seama.
E genul de copil foarte vesel dimineaţa, care se trezeşte repede şi începe fiecare zi cu entuziasm (spre deosebire completă de mine, mai diferită nici că putea fi, eu fac crize de nervi în fiecare dimineaţă la trezire şi sunt neom cel puţin două ore. Şi nu beau nici cafea!). E un copil consecvent şi muncitor care îşi face temele imediat cum ajunge acasă de la şcoală şi care e mereu cu mâna pe sus la ore.
Dorinţa ei cea mai mare e să fie “mai bună la matematică” şi să ia note mari “ca să te impresionez, mami”. Nu ştiu de unde a scos-o şi pe asta, eu i-am spus că sunt deja impresionată doar pentru că e copilul meu, nu-mi trebuie note mari pentru asta, nu vreau numai note de fb şi în general nu vreau un carnet cu note de zece pe linie. Vreau să se ducă la şcoală cu plăcere şi să ştie, la finalul zilei, că a făcut tot ce-a putut.
“Vreau ca Dumnezeu să oprească gravitaţia la copii ca să pot zbura. Şi tu să mă ţii de mână ca să nu mă pierzi” sau “Mi-aş dori ca atunci când Dumnezeu anunţă ploaie, să nu plouă cu apă, ci cu tot ce îşi doresc copiii. Să se împlinească toate dorinţele şi mai ales ale mele” sunt unele dintre visele ei naive. Când a suflat în lumânări la petrecere şi-a spus dorinţa cu voce tare: “Îmi doresc ca toţi să fim prieteni”.
“Te iubesc mai mult decât mă iubeşti tu! Mai mult decât îşi iubesc toate mamele copiii” îmi repetă ea adesea. Nu ştiu cum s-o fac să înţeleagă că dragostea nu se măsoară în nimic şi că dragostea părinţilor faţă de copii şi a copiilor faţă de părinţi este infinită.
Eliza la 7 ani îşi doreşte să se facă scriitoare. Îmi reproşează că toţi copiii au fraţi şi surori, numai ea, nu (prietena ei cea mai bună are o soră mai mare şi doi fraţi şi Eliza e groaznic de invidioasă pe ea) şi mă bate la cap să ne mutăm la ţară. A petrecut în vacanţa de vară o lună la ţară la verişoara ei şi a fost extraordinar de încântată să ude roşiile, să iasă seara la poartă sau să hrănească animalele.
Încă n-a stat la curte iarna când sunt nămeţii cât gardul şi îngheaţa apa în pompă de ger, aşa că o mai las să viseze că poate, cândva, ne vom muta la casă. N-am inima să-i spun că nu se va întâmpla niciodată. Este un copil adaptabil, pe care îl pot lăsa oriunde pentru că ştiu că va fi bine. De altfel, de câte ori am lăsat-o în grija altcuiva (prietene, rude, şcoală de vară), am primit aproape numai cuvinte de laudă la adresa comportamentului ei.
În concluzie, nu pot să vă spun decât atât: are 7 ani, dar merge cu siguranţă pe 17, o vârstă spre care privesc cu oareşce groază de mamă nepregătită pentru copil aproape preadolescent 🙂
Mulţumim Diana Roşu pentru fotografii!
Mai, sunteti minunate! Sa creasca mare si sanatoasa, sa atinga toate visele, sa fie fericita!
De regula nu prea citesc postari si articole despe copii, relatii intre mama si copil, totul scris de la superlativ spre mirobolant! Ma depreseaza :))
M-am bucurat ca am citit ceea ce ai scris tu aici, pentru ca si mie mi se intimpla aceleasi chesii: sa nu gasesc punti de comunicare, sa fie extrem de rautacioasa si sa imi trag palme si sa imi reapara ulcerul gandindu-ma ca nu pun in aplicare tot ce am citit si invatat la cursurile de parenting la care am mers, ca nu ii dau mereu cea mai sanatoasa mancare, ca ii mai scap cate un cips si o ciocolata si alte prostii, ca nu am timp suficient pentru ea si ca, uneori ma gandesc ca sunt o mama nu prea buna pentru ea… iti dai seama ce-i in capul meu?!
Te pup si aveti grija de voi!
La multi ani!
Atunci să umplem blogurile cu articole despre relaţiile noastre imperfecte cu copiii, poate aşa nu se mai simte nimeni vinovat. Nu ar trebui să existe sentimente de vinovăţie în relaţia părinte-copil. Mulţumim pentru urări!
Pentru articolul acesta, iti spun si eu: te iubesc mai mult decat te iubeste orice alt cititor de-al tau :).
BRAVO!
In sfarsit, confirma cineva ca viata de mama nu e roz, ca-s si bune si rele. Incepusem sa cred ca-s cu capul, ca doar eu ma enervez, ca doar eu tip, ca doar eu nu am rabdare, etc etc. Ce bine ca viata bate fb-ul :)).
Multumesc!
Eliza, mergi cu incredere dincolo de 17. Ai cel mai sprijin de sprijin!
La multi ani!
Nu eşti cu capul! Şi mulţumesc pentru declaraţie 😀
E o minune decopil, iar faptul că e așa ți se datorează în mare parte! La mulți ani încă o dată și mă bucur că vă cunosc! 🙂
Şi eu mă bucur să te cunosc, Luminiţa! Am şi eu destule de învăţat de la tine.
Doamne, ce frumos ai scris!. La Multi Ani, Eliza, sa fii sanatoasa si sa ai viata presarata cu soare si zambete! La Multi Ani, mami Laura, sa iti fie sanatoasa si voioasa fata si sa va bucurati in continuare una de alta, asa imperfecte!
Mulţumesc, Ioana! Lucrurile imperfecte sunt cele mai frumoase, nu-i aşa? 🙂
Nu am cunoscut inca o mama care sa faca atat de multe cadouri copilului ei. Incepand cu cele obisnuite, materiale, pe care i le-ai dat de ziua ei, continuand cu cele inedite (cantecelul, cartea) si terminand cu articolul de fatza, care ii va aminti peste ani cu cata grija si iubire ai crescut-o. Am spus-o si o sa o repet oricand voi simti asta: Eliza e norocoasa sa te aiba mama.
Sa fie sanatoasa si sa isi indeplineasca visele! Ala cu ploaia nu cred ca o sa iasa. Dar cel cu scrisul are toate premisele sa devina realitate. Carticica ei e chiar buna. I-am citit-o aseara Lunei si mi-a cerut bis la povestirea cu soarele. Trebuie neaparat ca micuta autoare sa ne dea un autograf pe carte, cand ne mai vedem. Peste ani, va fi unul valoros 😉
Sper să considere şi ea că e norocoasă să mă aibă mama 🙂 Rezolvăm şi cu autograful dacă Luna vrea s-o mai vadă vreodată pe Eliza : )))
<3 <3 <3
Am devorat articolul asta! Frumos si realist, savuros si emotionant. Loved it!
Sa ne vedem la poze si la 8, 9, 10, … 17 🙂
Da, da, tot avem de făcut pozele de la Nistoreşti 😀 N-am uitat de ele!
Sa fie sanatoasa si fericita, alaturi de cei dragi!
Mulţumim, Madi!
La multi ani. Eliza! La multi ani, Laura! Sunteti minunate si norocoase sa va aveti una pe alta!
Da, şi eu cred că suntem! Mulţumim, Cristina!
La mulți ani fericiți și sănătoși isteței și frumoasei tale fete!
Mulţumesc, Jovi, pentru aprecieri şi pentru faptul că eşti unul dintre foarte puţinii bărbaţi care mă mai citeşte uneori 🙂
Emotie, realitate, ochi de mama privindu-si copilul ce a crescut , toate adunate laolalta. La multi ani Eliza, esti un copil minunat asa cum esti iar tu, Laura, esti o mama cum multi copii si-ar dori sa aiba.
Mulţumesc, Vavaly!
La mulți, frumoși și inocenți ani, Eliza!
Mulţumim, Andreea!
La multi ani, copil frumos! Va doresc din suflet toate cele bune amandurora! PS. Desi nu credeam ca se va intampla vreodata, de marti dormim in casa noastra, pe pamant! Nu spune niciodata “niciodata”!
Bine, promit să nu-i spun ei “niciodată” 🙂 Chiar dacă mă mut pe pământ la pensie 😀
La multi si sanatosi ani!!! Sunteti norocoase ca va aveti una pe alta!!!
si fetita mea viseaza sa zboare…cred ca, de fapt, toti ne dorim !!
Eu, nu! Am rău de înălţime 😀
La multi ani! Sa fie sănătoasă, pentru ca sănătatea este cel mai pretios lucru. Lucrurile minunate le va înfăptui ea cu siguranță, fiind un copil atât de frumos si special si având o asa mămica care sa o sprijine! Petrecere frumoasa!
Mulţumim, Rodica!
La multi ani! Si Elizei, dar si tie – de 7 ani de mami! 🙂 Sa aveti parte de multi, multi ani frumosi si impliniti!
Daaaa, şi eu împlinesc ceva, uite că nu m-am gândit aşa 🙂 7 ani de mămicie!
Ce frumos ai scris! La multi, multi ani sanatosi draga Eliza, sa ai parte numai de bucurii si de o farama de noroc in viata! Te pupam cu drag
Mulţumim! Da, şi noroc, că uneori oricât ai munci şi te-ai zbate, fără un dram de noroc nu reuşeşti.
Ii doresc fetitei tale tot ce-mi doresc pentru fetita mea! Iar pentru tine, un mare “multumesc” pentru acest articol, in care ma regasesc si care m-ajuta sa trec peste toate grijile de mama.
La multi ani, Eliza!
Cu drag, Roxana, şi mulţumim pentru urări!
LA MULTI ANI ELIZA! Cu bucurii, impliniri, sanatate si tot ceea ce iti doresti tu! Si tot ceea ce iti doreste mama ta pentru tine! Pentru ca sunt sigura ca va muta si muntii pentru a te sprijini si pentru a-ti fi mereu alaturi! Fotografia cu voi 2 este superba! O aniversare de neuitat!
Da, chiar a fost de neuitat 🙂 Mulţumim!
La mulți ani Eliza! Să ai vise mari pentru a avea un scop în viață pentru care să lupți! Acest articol a fost o mângâiere pentru mine. Parcă ai descris relația mea cu băiețelul meu!
Cred că am descris multe relaţii dintre părinţi şi copii. Cine zice că nu are şi probleme, minte. Viaţa nu e mereu lapte şi miere, dar dacă acceptăm asta cu seninătate, o să ne fie mult mai bine decât dacă pretindem mereu perfecţiunea de la tot şi toate.
Multumim pt sinceritate! Dumnezeu sa va aiba in paza!
Şi pe voi! Mulţumim!
La mulți ani, Elizei!
Sa fiți sănătoase și fericite, sa va bucurați împreună de toate binecuvântările din viețile voastre.
De dimineață va purtam în gânduri dar al nostru sărbătorit mi-a ținut mâinile ocupate.
Chiar dacă acum nu exista șanse reale de mutat la casa e frumos sa visezi. Eu am visat mult când eram copil și acum ma tot minunez cum mi s-au împlinit visele.
Nu avem o viață perfecta dar pentru mine e perfect, cu toată oboseala, neputinta, lipsa de răbdare sau boala pot sa ma bucur de binele din fiecare zi :), chiar dacă mâine ma bucur pentru azi…
Va îmbrățisam cu drag,
A voastră cititoare fidela și prietena necunoscută!
La mulţi ani şi vouă! Şi mulţumesc pentru fidelitate 🙂 Sper să găseşti mereu aici ceva interesant de citit.
La multi ani, Eliza! Ani frumosi, veseli si plini de realizari!
Mulţumim, Roxana!
iar mi ai incalzit inima si mi ai adus lacrimi in ochi cu ceea ce ai scris… sa va dea Bunul Dumnezeu o viata lunga si fericita, sa aveti inimile pline de soare si de bucurie si multumesc mult pentru emotiile positive, pentru sfaturi si sugestii si pt tot… LA MULTI ANI FERICITI!
Larisa, ce împărtăşesc aici e din toată inima şi mă bucur că vă foloseşte. Mulţumim pentru urări!
La multi ani pentru Eliza, sa fie sanatoasa si fericita!
M-a emotionat mult articolul tau si mi-a prins tare bine sa citesc o marturisire asa sincera si autentica despre viata de mama. Sunt sigura ca peste ani Eliza iti va fi recunoscatoare pentru felul in care ai crescut-o si pentru curajul cu care ai trecut peste toate greutatile de pe parcurs.
Şi eu sper 🙂 Dar nu se ştie niciodată. Mulţumesc pentru urări!
La multi ani,Eliza!!!
Sa cresti mare,sanatoasa,sa ai o copilarie frumoasa!! Sa fii vesela,curioasa si sa ajungi o scriitoare faimoasa!!!😊
Laura,pe tine te felicit din suflet pentru felul minunat in care reusesti sa faci totul. Te felicit pentru cel mai de pret dar pe care il oferi si anume “o copilarie frumoasa “!
Mulţumesc, Roxana, asta e tot ce-mi doresc, să aibă amintiri de “copilărie frumoasă”, pentru că aceste amintiri te însoţesc toată viaţa.
Ce sarbatoare frumoasa ati avut! Si povestea voastra e speciala, iar tu o spui foarte frumos. Va meritati una pe alta, vorba poetului, Dumnezeu de sus “creates the love to reward the love”. La multi ani plini de povesti scrise si traite! Povesti frumoase cu inceput si mijloc si final fericite!
Awww, ce frumos spus, Raluca! Mulţumesc pentru citat, îl voi ţine minte.
La multi ani sanatosi pentru Eliza!
Mulţumesc, Gianina!