Am dat ieri peste linkul acesta: manualul.info şi de curiozitate am intrat să fac o comparaţie a manualelor din “epoca de aur” cu manualele de pe care învaţă acum copiii noştri, manuale pe care le consider haotice, pline de greşeli, de cuvinte pompoase şi de exerciţii lipsite de soluţii clare.
O să mă rezum la comparaţia manualelor de matematică, deoarece cu acestea am eu cele mai mari probleme. Am pus în oglindă manualul de matematică pentru clasa I din 1989 cu manualul de “Matematică şi explorarea mediului” de pe care învaţă Eliza la şcoală. Primul manual e simplu, ia copiii de la cerculeţe, îi trece prin exersarea cifrelor (care nu mai există la clasa I acum), ajunge la adunări şi scăderi, învaţă despre kilograme, kilometri, curgerea timpului, bani şi evoluează spre câteva probleme exprimate în cuvinte simple, pe înţelesul copiilor. În prima parte a manualului, aproape că nu există enunţuri pentru cerinţe, exerciţiile fiind simplu de dedus şi de rezolvat. Prima “problemă” enunţată aşa cum o ştim noi apare abia la pagina 117 şi sună aşa: “În curtea şcolii sunt 23 de fete şi 5 băieţi. Câţi copii sunt în curtea şcolii?”
Comparativ, manualul Elizei mi se pare un dezastru. Cerinţele sunt atât de complicat exprimate încât copilul nu pricepe ce are de făcut. Deşi exerciţiile sunt, uneori, simple, copiii nu înţeleg ce trebuie să facă. Se predau mult prea repede termeni care altădată erau predaţi când copiii aveau o capacitate de înţelegere mai dezvoltată. Comparaţia numerelor se făcea aproape de finalul anului şcolar, nu la începutul acestuia! Nu mai zic de ecuaţii cu o necunoscută, numere pare şi impare, adunări cu treceri peste ordin. Lecţiile de explorarea mediului sunt de toată jena. Ca să fiu sinceră, nu au nici în clin, nici în mânecă cu matematica. Pe vremuri se făceau în clasa a doua, erau câteva capitole la finalul manualului de limba română care se numeau “Cunoştinţe despre natură”. Erau informaţii utile, simple, la obiect, ilustrate cu texte literare. Nu pricep deloc de ce au trebuit scoase din manualul de română şi băgate în cel de matematică.
În manualul Elizei de clasa întâi există lecţii despre stările de agregare. M-am chinuit puţin să-i explic Elizei ce înseamnă condensare, evaporare, solidificare, topire, fierbere şi s-o fac să înveţe definiţiile. Noi le studiam la clasa a patra (mai jos extras din manualul de cunoaşterea mediului de clasa a patra). Nu zic, toţi copiii ştiu că gheaţa se topeşte şi devine apă şi că apa îngheaţă şi devine gheaţă. Dar chiar e nevoie să ne punem copiii să înveţe definiţia condensării şi a evaporării? Eu, oricum, sunt sigură că Elizei pe o ureche i-a intrat şi pe alta i-a ieşit tocmai pentru că nu cred că asta e vârsta la care ar trebui să înveţe despre asta.
Ştiu că în ziua de azi suntem cu toţii obsedaţi să le predăm copiilor noştri cât mai multe cât mai devreme. Lecţii de astronomie şi botanică la 4-5 ani, lecţii de fizică şi chimie la 6-7, lecţii de analiză matematică la 8-9. Nu zic că-i rău. Zic doar că un copil nu are cum să asimileze în mod corect şi pe termen lung atâtea cunoştinţe atât de devreme. Eliza la 5 ani ştia toate planetele, era foarte pasionată de astronomie. Acum nu mai ştie nici care-i satelitul pământului. Creierul ei a devenit atât de aglomerat cu tot felul de cunoştinţe, încât eu refuz efectiv s-o mai învăţ ceva nou. O las să-şi acumuleze şi să-şi sedimenteze informaţiile multe şi haotice primite la şcoală şi cam atât. Sunt mulţumită că a reuşit, în cele din urmă, să înveţe care sunt numerele pare şi care cele impare, care sunt zecile şi care sunt unităţile, cum se fac adunările numerelor formate numai din zeci, cum se compară nişte numere etc. Din punctul meu de vedere, este prea multă informaţie, sunt prea multe manuale, prea multe caiete, prea multe culegeri, prea multe modele de enunţuri şi cerinţe diferite, tot felul de terminologie complicată azvârlită acolo ca să-şi dovedească profesorul-autor erudiţia, fără să se gândească vreun pic la copilul care va lucra pe ele.
Nu fac şi nu voi face niciodată apologia vremurilor trecute. Dacă aş fi trăit în epoca aia, probabil că n-aş fi avut viaţă lungă din cauza gurii mele slobode. Dar nici nu pot să nu mă întreb de ce manualele de pe vremea aia erau făcute pentru copii, să-şi poată face temele şi singuri, iar cele din ziua de azi sunt făcute în aşa fel încât aproape întotdeauna e nevoie şi de un adult când îşi face copilul temele? Un adult care să explice încă o dată ceea ce ar fi trebuit să înveţe/să înţeleagă în clasă, un adult care să-i explice cerinţele în cuvinte pe care copilul le pricepe, un adult care să descâlcească el singur, uneori, enunţurile întortocheate şi să rezolve probleme aparent banale de clasa I pentru ca, mai apoi, să le simplifice pe înţelesul copilului?
Doamne, cata dreptate ai! mai ales cu partea “adultul trebuie sa descalceasca el, mai intai…”; la noi “probelemele” apar la romana – a primit fisa cu sunete si litere din cuvintele care contin grupul “ci”, “ce”; a trebuit sa caut pe forumuri si sa intreb profesori cum sa-i explic; si cand am aflat (de la profesor de romana de cls V – VIII) si i-am explicat cum se face, s-a dus la scoala si Doamna i-a spus altceva, pe motiv ca “acum nu se-nvata asa – ex, era grupul “ci”care are 1 sunet sau 2, depinde de litera care il urmeaza).
Si exemplele continua; nu zic ca la matematica este mai ok, dar Adelei ii este mai usor sa o ia logic; dar evident, ca sunt probleme pe care nu le intelege (ex. principiul “bilelor din cutie”…ai 1 cutii si n+1 bile si cum demonstrezi ca 1 cutie are sigur 2 bile… o nebuloasa pentru mintea unui copil de 8 ani).
Si exact cum ai spus, daca nu stau eu cu ea, la teme, se chinuie cu orele sa-nteleaga enuntul. (ceea ce nu s-a intamplat pe vremea mea – anii ’80)
La noi la romana singura problema pe care o avem e cu scrisul, scrie foarte urat. Nu stiu exact ce fac in clasa dar vine acasa si imi dau seama ca nu a inteles foarte bine cum se face o litera. Cu grupurile de litere nu avem probleme pentru ca le stia de anul trecut. Astept cu interes etapa gramaticii 😀
Cand am fost acum 2 saptamani, intr-o scoala generala, la Ziua Portilor Deschise, o dna invatatoare “m-a linistit” ca exercitiile de matematica din manualele de azi sunt “aceeasi Marie cu alta palarie” in comparatie cu cele din anii ’80-’90. Totusi, din ce mai citesc la tine si la Mama Alunita, rezulta un grad de dificultate mult mai ridicat. Sa pastrezi temele Elizei ca poate apelam la voi dc nu se vor inaspri vremurile care ne asteapta!
Nici gand, sunt mult, mult mai complicate ca pe vremea noastra. Cu enunturi intortocheate si confuze. De ex, era un exercitiu care suna ceva de genul: alege din sirul urmatorul numerele apropiate de 60. Dar nu stiai ce anume inseamna “apropiat”. 61 e apropiat dar 62 mai e apropiat? Si tot asa.
Asta nu e enunt intortocheat si confuz. E de-a dreptul prost. Exista impostura multa si printre autorii de manuale, la fel ca oriunde in societatea romaneasca. Si aranjamente celebre la licitatiile Ministerului Educatiei pentru editorii de manuale. Daca nu il stii pe ultimul, ai ratat un scandal pe cinste 🙂
Chiar nu il stiu. Ia povesteste! 😀
Cristina, pe noi sa nu contati cu temele vechi. Am aruncat cat colo manualele de clasa zero, dupa ce a terminat-o, si intentionez sa fac la fel si cu cele de clasa intai 🙂
Eu n-am aruncat nimic. Toate manualele si caietele sunt intr-o mapa personalizata pe care si-o tine Eliza in camera ei. Daca i le-as arunca, ar fi taraboi mare.
manuale de clasa 0???
:-)))) Nu numai ca aveam manuale, ba chiar erau mult mai dificile decat cele primite la clasa intai. In plus, aveam si teme, si culegeri de Gazeta Matematica, si concursuri scolare… Pai nu trebuie sa scoatem robotei olimpici? Asa se cresc ei, de mici!
Stii ca iti dai dreptate in ceea ce spui 🙂 Si stii ca eu adun greseli si ineptii fragrante intr-un grup de pe FB. Greseli sunt multe si nimeni nu pare sa isi dea seama de importantza unei simple virgule la nivelul asta de varsta si intr-un manual scolar – care ar trebui sa fie impecabil, fiind autoritatea absoluta pentru copii. Nu am timp sa le scanez si sa le pun acolo pe toate cate le gasesc. Si suntem de-abia in clasa intai, ca si Eliza.
Chiar am in lista de to do exact lectia cu starile apei, care m-a suparat: copii de sapte ani sunt pusi sa memoreze cinci procese deodata (fierbere, evaporare, inghet, condensare si topire), pentru ca de intelegere nu poate fi vorba, ci doar de memorare. E echivalent cu situatia in care mi-ar cere mie cineva sa retin acum urmatoarele cinci procese de fabricare a sticlei deodata: presare, laminare, ancolare, suflare si ajustare. Pe unele le cunosc, de unele am auzit, dar nu stiu ce inseamna precis, iar de unele nici macar nu am auzit vreodata. Ia sa vedem, cati suntem capabili sa integram corect aceste notiuni la gramada?
Exact. I-am tot dat exemple, cu apa care se evapora din oala la fiert si se condenseaza cand pui capacul rece peste aburi, dar cam tot degeaba. Nu are capacitatea de a intelege aceste fenomene in complexitatea lor.
ȘI EU AM CITIT ARTICOLUL ARE DREPTE DOAMNA CARE L-A SCRIS.AI SA VĂ SPUN CEVA:- MANUALELE ȘCOLARE, DIN VREMEA ACEEA A COMUNISMULUI ERAU BINE, REALIZATE ȘI ÎNȚELEGEAI FIECARE PROBLEMĂ ÎMPARTE ASTA MĂ REFER LA MANUALELE DE ATUNCI DE MATEMATICA DE CLASA ÎNTÂI A DOUA A TREIA A PATRA PÂNĂ LA CLASA A OPTA.SI MANUALELE DE LIMBA ROMÂNĂ AVEAU ENUNȚURI PE ÎNȚELESUL ELEVULUI LA FEL SI CELELALTE MANUALE DE CLA A NOUA A ZECEA A UNSPREZECEA ȘI A DOISPREZECEA.FIE CA ERAU MANUALE DE CHIMIE FIZICĂ ZOOLOGIE ANATOMIE SAU ISTORIE SAU ABECEDARUL CLASEI ÎNTÂI SAU MANUALELE DE CITIRE DE CLASA A TREIA SI CLASA A PATRA.ACUM ÎN DEMOCRAȚIE MANUALELE ELEVILOR SUNT FACUTE DE ANUMITE PERSOANE CARE NU MAI INTELEG ACELE ENUNȚURI CARE ERAU IN MANUALELE SCOLARE VECHI.CRED CA ELEVI DE ACUM NU AU CE ÎNVĂȚA DIN MANUALE DE ACUM.ATUNCI AVEAI CE ÎNVĂȚA ASTA ESTE ADEVĂRUL.DOAMNA CARE ASCRIS ARTICOLUL SI A POMENIT DE FIICA DÂNSEI CA MAI PERCEPE ANUMITE ENUNȚURI EU ZIC NU ESTE BINE.DAR ASTA ESTE!
Ai foarte mare dreptate, Laura. Țin minte că eu îmi făceam temele fără nici un ajutor pe timpul școlii. Acum nici nu se pune problema de așa ceva, pentru că uneori chiar și părinții trebuie să deducă ce vor să spună manualele actuale.
Da, deseori ajung seara acasa si are temele nefacute pentru ca nu a inteles enunturile. Uneori ma mai suna la serviciu, alteori doar asteapta sa vin sa descifrez eu ce se cere acolo. Mi se pare infiorator.
Cata dreptate ai Laura!! Fetita mea e in clasa a II-a, si zilnic ma intreaba ceva ori la matematica ori la romana ( legat de teme).. avem si noi culegeri complicate, din care nici eu nu inteleg ce se cere, trebuie sa citesc eu, adultul de cateva ori cerinta, culegeri de matematica in care gasesc greseli la fiecare pagina ( culegeri pe care noi, parintii, am dat banii-)..amestecarea aceasta de materii ( matematica si cunoasterea mediului) facuta cu piciorul…citez din vorbele fetitei mele: da ce-i cu atatea oase aici la scheletul asta? trebuie sa le numaram? ( ca doar suntem la matematica)..sau ieri, desena ceva legat de o balena si zicea: trebuie sa fac un desen cu ocrotirea balenelor la matematica.. si cate ar mai fi de zis…
Ei tocmai au terminat inmultirea…si impartirea pana la 100 si deja li se cere in culegere 96:4..in conditiile in care ei au facut doar 4* 10, nu 4*24..si exemplele ar putea continua..eu ii explic fetitei mele ca atat manualele cat si culegerile au fost facute aiurea, de niste oameni care-cu aprobarea ministerului invatamantului- vor doar banii nostri si pe care nu-i intereseaza corectitudinea lucrarilor lor si nici coerenta lor….Confuzia e mare..din pacate se rasfrange asupra copiilor!!
Eu am ajuns sa trec cu vederea unele lectii, in special cele de “dezvoltarea mediului” pentru ca stiu ca nu le va invata asa cum trebuie decat la momentul potrivit. Din fericire, nu o vad nici pe doamna sa insiste pe ele, asa ca e ok. Dar da, cam asa se fac lectiile astea: numara organele, oasele, aduna picioarele unei insecte etc
Of, am citit pe nerasuflate ce ati scris! Aveti dreptate cu carul. Zilnic, vorbim in cancelarie despre cat de elaborate sunt manualele, despre aglomerarea de informatii care depasesc cu mult intelegerea copiilor. Exemplu: acum predau SURSE DE ENERGIE INEPUIZABILE!!!!!!!! Doamne, acum2 ani le-am facut in clasa a IV-a si acum intr-a-ntaia!!!! E groaznic de greu si unde mai punem ca-i un amestec, o zacusca cu de toate si nimic! intr-o ora!!!!! Astia care fac programa n-au lucrat cu copiii niciodata!
Am ajuns si noi la tema cu sursele de energie ieri. Pe langa faptul ca iar sunt indesate la gramada prea multe notiuni odata, ca si in cazul proceselor de transformare a apei, am avut iar o dilema: este Soarele o sursa inepuizabila sau nu? Chiar daca vorbim in termeni de miliarde de triliarde de ani, Soarele se va consuma la un moment dat, este un lucru cunoscut. De ce sa le spunem acum o minciuna copiilor? Si sper ca raspunsul nu e “sa nu ii complicam pe copii”, pentru ca ar fi paradoxal in context 🙂
Si mai am o curiozitate. Inteleg ca sunteti invatatoare. Care ar fi riscul concret sa nu respectati manualul, ci sa ii invatati pe copii dupa bunul dv. simt, pe care mi se pare evident ca il aveti? Mereu mi-am pus intrebarea asta…
Apropo de licitatii pt manule, noi suntem “norocosii” care anul asta nu au deloc manuale, asta dupa ce anul trecut le-am primit in ianuarie. Suntem prima generatie care studiaza dupa noua programa, cea care este cel mai mult afectata de disputele actuale privind reforma curriculara (practic, in acest moment, nu stim ce si cum vom studia incepand cu clasa a V-a, ce sa mai vorbim despre o strategie educationala pe termen mediu si lung!!!)
Revenind la subiect, eu nu am (neaparat) o problema cu manualele. Nici macar cu programa nu am in mod direct. Sunt de acord ca se pot schimba in bine insa problema principala este, in opinia mea, alta.
La prima vedere continutul programei de la noi nu e mult diferita de ceea ce se intampla in alte tari (eg. am vazut manuale din State pt clasele I – V) . In schimb, modalitatile prin care sunt explicate aceste notiuni sunt semnificativ diferite: intuitiv, fara sa se foloseasca terminologie greoaie si concepte abstracte.
De multe ori, am observat la Tudor (un copil care a dat mereu dovada de logica si abilitati sporite de intelegere a conceptelor matematice) o cheste care m-a pus pe ganduri: are tendinta de a lucra algoritmic (dupa modelul din clasa). Nu ii este usor sa aplice rationamentul intr-un context diferit, ceea ce nu este deloc ok. Pregatirea corespunzatoare a cadrelor didactice mi se pare cea mai spinoasa problema, complet neglijata in ultimii ani (mai ales in conditiile in care programa se schimba, nu sunt manuale, etc)
Am remarcat si eu asta. Faptul ca nu poate aplica regula invatata in clasa la un alt tip de exercitiu. Pur si simplu nu li se explica cum sa faca asta.
Asa de tare ma regasesc in articol!!!
O mamica de baietel in clasa 1
In dorinta de a reglementa situatia grava din invatamant si pentru a incepe o schimbare , parintii au conceput, in urma unor sondaje si discutii, o petiţie on-line pe care va invitam sa o cititi:
http://www.petitieonline.com/10_propuneri_pentru_scoala
Dat fiind ca ma lupt deschis cu sistemul de vreo doi ani incoace si am si platit un pret cam scump pentru indrazneala mea, imi permit sa pun niste intrebari referitoare la aceasta petitie fara teama de a fi acuzata ca as fi oponenta schimbarii:
1. De ce s-au luat in calcul, in 2016, niste cifre statistice din 2012?
2. Care sunt acele numeroase studii internationale care au demonstrat ineficienta temelor? Macar vreo doua, trei, ar putea sa-mi citeze cineva?
3. Ce beneficiu ar aduce secretizarea notelor?
4. Prin ce ar diferi un cod de conduita de regulamentele scolare in vigoare?
Eu cred ca, daca vrei sa fii luat in serios, trebuie sa te prezinti in mod serios, cu un punct de vedere argumentat concret si formulat impecabil, astfel incat sa fie greu de igorat. Semnez deseori petitii, dar sa coincida cu crezurile mele, ori aceasta nu face acest lucru.
In plus, scrie pe site ca a fost inregistrata acum o luna la Minister, la ce mai foloseste semnarea ei acum?
Așa este! Manualele stufoase, informații multe deodată , insuficient explicate, nivel ridicat și neatractive. Mă îngrijorează însă foarte tare , ca mamă a trei copii, faptul că sunt publicate cărți “educative” , de către edituri școlare, recomandate copiilor de la 11 ani, cu promisiuni că vor afla cum să își clădească viitorul și să reușească în viață , dar conțin informații explicite despre sex. … https:// petitieonline.net/petitie/29154151