Nu ştiu dacă vă mai aduceţi aminte dar, acum doi ani, văcuţa Paula i-a făcut Elizei o vizită la grădiniţă (am scris aici despre asta). A fost atât de încântată de prezenţa mascotei şi de darurile primite atunci, că în ultimii doi ani m-a întrebat periodic când mai vine văcuţa în vizită. Cum, din păcate, la şcoala Elizei nu e voie decât cu vânzătorii ambulanţi de cărticele şi CD-uri inutile “aprobate” de doamna directoare, de data asta văcuţa a vizitat-o doar pe Eliza acasă şi i-a adus în dar noul produs, Paula Griş, în cele două variante: ciocolată şi gem de căpşuni.
Produsele au venit frumos ambalate într-un mini frigider roşu împreună cu un set În faţa blocului pe care Eliza îl şi desfăcuse şi cercetase până am ajuns eu acasă. M-a întrebat dacă nu vrem să ne jucăm cu el, dar i-am explicat că acelea sunt jocuri de jucat afară cu copiii, că nu sunt nişte simple cărţi de joc. Campania pentru produsul Paula Griş este gândită să ne trimită înapoi în copilărie, să ne aducem aminte de grişul cu lapte al mamei şi de jocurile jucate în faţa (sau în spatele) blocului, pe vremurile când tableta sau jocurile pe calculator nu apăreau nici măcar în cărţile de science-fiction.
Elizei îi plac mult budincile Paula cu ciocolată, însă noi nu mâncăm griş decât în găluşte, aşa că produsele primite de la văcuţă vor merge mâine la Biserică pentru a fi date de pomană altor copii. În caz că nu ştiaţi, mâine sunt Moşii de vară şi tradiţia spune că se dau de pomană dulciuri pe bază de lapte (de obicei griş, păsat sau orez cu lapte), aşa că pe lângă pachetele cu mâncare deja pregătite, am pus şi aceste budinci (în imagine sunt într-o gentuţă termoizolantă, ca să mă asigur că ajung la copii în cele mai bune condiţii).
Voi cum mai consumaţi grişul? Faceţi copiilor griş cu lapte acasă? Aţi testa noul produs de la Paula? Dacă da, atunci aveţi ocazia să câştigaţi un kit ca cel primit de noi (frigider, produse şi jocul În faţa blocului). Lăsaţi un comentariu în care să ne povestiţi despre elementele nelipsite din propria voastră copilărie și care se regăsesc, actualizate, în copilăria copilului vostru – la fel cum Paula Griș devine grișul modern al celor mici de astăzi. Puteţi povesti despre jocuri, vacanţa la bunici, dulciuri, cântece, desene pe asfalt, orice vreţi voi, orice aţi avut voi şi au şi copiii voştri, într-o formă sau alta.
Desemnăm câştigătorul pe 24 iunie, ca să fie un cadou frumos de final de an şcolar 🙂 Baftă!
Laura, sa stii ca si grisul e una din amintirile mele din copilarie. Ciudat insa, nu e o amintire de acasa sau de la bunici, ci de la gradinita. De fiecare data cand ii fac fetitei mele gris cu lapte si gem de capsuni am o senzatie din aia de deja-vu. Pot sa spun ca era cel mai bun gris din lume, de abia asteptam momentul desertului. Si era servit intr-o cana alba cu buline rosii. Ghici cine cerea portie dubla? 🙂 Eu bineinteles. Mereu ii ceream mamei sa il fac asa ca la gradi. Si nu avea acelasi gust…ma bucur ca fetita mea a mostenit placerea mea pt gris.
Ca tot veni vorba de amintiri din copilarie. Ma uit acum la fetita cum se joaca cu camioanele si excavatorul in iarba. Tare frumoasa imagine, parca arata mai bine decat cu 2-3 papusi pe langa;) Fix mami cand era mica, interesant cum copie copii obiceiurile noastre din copilarie. Si uite asa ma intorc si eu cu gandul in acea vreme, si ma bucur alaturi de ea.
Buna Laura. cu acest concurs “ai apasat pe butoane” si m-am intors un pic in copilarie, as aca iti voi povesti mai mult depsre mine decat despre Io a mea: eu am locuit la tara, in Ialomita. Am venit in Bucuresti pentru a continua studiile pe cand aveam 14 ani. Nu a fost o copilarie exclusiv minunata: in fiecare vara parintii mei mai faceau imbunatatiri casei, eram intr-un santier permanent. Dupa ’90, tatal meu a decis sa cumpere o vaca iar eu si sora mea aveam sarcina sa o ducem “la vaci” si sa o aducem “de la vaci”. o sa razi, dar asa se chema locul acela unde ingrijitorii strangeau animalele din sat pentru a le duce pe urma la pasunat. fireste, ora de intalnire dintre Joiana noastra si suratele ei era dis-de-dimineata, iar dat fiind ca la 8 noi ar fi trebuit sa fim la scoala, la 6.30, in fiecare dimineata (mai putin duminica) eram acolo, la marginea satului (fie ploaie, fie soare). Aveam in grija si mieluti primavara, iepurasi vara… si tot asa. Iubeam animalele si le consideram bunii mei prieteni. era totusi istovitor pentru un copil de 9-10-11-12-13 ani, uneori, Mama mea tinea insa sa ne recompenseze munca si ne pregatea “ceva bun” care putea sa insemne ” gris cu lapte” si diverse dulceturi facute in casa, taitei cu lapte. premiul cel mare era insa “laptele de pasare”, rece si bun, care ne astepta dupa ce veneam cu sacosele pline de iarba pentru iepuri.
In alta nota, si eu ii pregatesc lui Io preparate pe baze de lapte (maxim de 2 ori pe saptamana), printre care si gris sau orez. Ea s-a intalnit cu produsele Paula la cresa, unde le dadeau cate o budinca vineri dupa-amiaza. Spre nemultumirea mea de mama “sugar free”. Eu evit sa ii cumpar produse din comert, dat fiind ca pot sa ii pregatesc in maxim 15 minute acasa. Aveam o regula pentru cumparaturi : Io “avea dreptul” sa puna in cos maxim 2 produse dintre care unul este un fruct (functiona grozav regula asta pe la 3 ani). ea alegea tot timpul o “Paula” de la raft. Se bucura grozav cand punea paharelul in cos.
Scuze de postul prea lung, dar chiar ai apasat pe butoane, asa cum am zis… Te imbratisez, Alina
Copiilor mei nu le place grisul acasă, insa il mănânca cu pofta pe cel de la școală/grădiniță. Joaca mea preferata când eram copil era joaca cu apa si de-a bucataritul 🙂 Interesant e ca aceste jocuri sunt si preferința copiilor mei. Nu contează ca e iarna, vara, cald, frig, ei se joaca afara cu apa. Nu va zic cat plătesc pe luna factura :)) De-a bucataritul se joaca de când aveau 1 anișor, si tot nu s-au plictisit. Timpul meu de calitate împreună cu părinții mei era joaca cu apa. Ne fugăream, ne udam, cine pe cine prindea. Parintii mei se jucau ca niste copii 🙂 Ce amintiri frumoase!!!
Eu gris cu lapte nu fac pentru ca nu-mi iese, mereu parca e mamaliga, dar fac prajituri cu gris, chiar si turtite cu gris. Am vazut in Turcia gris cu lapte taiat felii, servit de la frigider, poate doar asa sa-l fac/servesc. Copilul meu mananca orice e cu lapte. Paula imi aminteste insa de bunica mea, cand era bolnava si mergeam in vizita ii duceam budinci de astea care-i placeau tare mult. Nu cred ca al meu copil le-a incercat pana acum, nu prea este fan iaurturi, asa ca trece pe langa frigiderele din supermarket fara sa poposeasca si sa cerceteze piata :))
Ii pregatesc fetitei mele gris cu lapte.Mananc si eu de fiecare data.Imi aduc aminte cand ne striga mama de la geam sa urcam in casa sa mancam.Cand stiam ca avem gris cu lapte eram fericita.Il mancam cu dulceata deasupra.Fetita mea il prefera simplu.Dar ne place.
Oooo, da, am amintiri placute din copilarie despre grisul cu lapte facut de mama. Chiar imi amintesc cum m-a tinut tata afara intr-o dupa-amiaza de iarna mai mult decat trebuia si l-a certat mama ptr ca mi se racise grisul. Il preferam cu scortisoara. Fiica-mii ii place marca Paula, deși mai are toane cand cere budinca, dar tot pe mana, pardon, in burta mea ajunge. Deci…vom incerca si grisul!
Un obicei de care imi amintesc si pe care l-am reprodus chiar astazi cu Ana este vizita la cofetarie dupa serbarea de final de an. Este un obicei pe care il avea si sotul meu la el in familie si eu cu mama. Asta seara am mers cu Ana la una din cofetariile unde mergeam si noi cand eram copii si unde prajiturile pastreaza gustul copilariei. Cred ca le fac dupa aceleasi retete, altfel nu imi explic. Sigur ca Ana nu a apreciat la fel de tare mersul la cofetarie ca noi 🙂 (atat in varianta copil, cat si adult), dar a fost un prilej sa ii mai povestim de cum era in copilaria noastra, ce faceam, ce aveam, ce nu aveam, etc.
Un obicei pe care mi-ar placea sa il pastrez, dar o fac extrem de rar este sa ii fac Anei prajituri de casa, mai ales pandispan cu fructe (capsuni, visine, caise). Este unul din dulciurile cele mai intalnite in copilaria mea. Mama nu facea retete complicate (prajituri din acelea cu foi coapte pe fundul tavii si creme mancam doar in vizite) dar ii ieseau cel mai bun pandispan cu fructe, cel mai bun tort de mere, cea mai buna negresa si cea mai buna prajitura cu albus (bete londoneze).
Doamne, ce amintiri culinae mi-ai trezit 🙂 Si da, mama facea destul de des si gris sau orez cu lapte si punea deasupra scortisoara si dulceata. Eu fac extrem de rar pentru ca nu prea am clienti la ele si sfarsesc prin a ma “sacrifica” 🙂
Spune si mie unde-i cofetaria 😀
Cofetaria Liliana de pe Bd. Ion Mihalache, la intersectia Turda cu Averescu
Ohhh, ce vremuri frumoase!
Adoram grisul si orezul cu lapte. Cea mai buna combinatie era cu multa scortisoara.
Un desert usor si delicios.
Acum fac pentru copiii mei, dar pun foarte putin zahar si fiecare il indulceste cu ce ii place: miere, gem, ciocolata.
Chiar ma intrebau zilele trecute cand le mai fac gris cu lapte. Nimic nu e intamplator, nu?
P.S.: frigiderul e de vis!!!
Sa stii ca e foarte mic! Cred ca se deduce si din poza 🙂
Nu ma deranjeaza 🙂
E bun pe terasa sau in dormitor 😉
Daca e sa vorbim strict despre obiceiurile din preajm Mosilor de Vara, spun doar atat: colarez si spalat pe picioare. Pana acum, am reusit sa merg cu copiii in fiecare an “prin sat” pentru a fi spalati pe picioare de femei mai in varsta. Asa-i la noi, si noua tare mult ne place. Nu stiu ce le place mai mult…balaceala si iesitul din lighean pe foi de lipan sau faptul ca mananca orez cu lapte/ colarez/cirese prin straini :).
Din pacate, in toti anii astia, in nicio zi nu s-a nimerit sa fie noroi pe jos
Noi,cand eram copii, mergeam din poarta in poarta la spalat, daaaar, inainte de a intra pe poarta ne asiguram ca nu ratam nicio balta 🙂
N-am auzit niciodata de chestia asta cu spalatul pe picioare dar pare distractiv. Ce-i ala colarez?
Este foarte fain :).
Uite aici cateva detalii: http://www.iarmarok.ro/obiceiuri/view?id=71
P.S: Colarezii reprezinta un fel de … gris cu lapte al saracului :). E o reteta care se face de sute de ani pe la tara in zona noastra. Ca sa faci iti tre: lapte,faina, un pic de sare si zahar. Partea cea mai buna a colarezului este cea care se prinde de fundul tuciului de aluminiu in care este pregatit :). dac adai cautare pe google gasesti si retete si filmulete cu obiceiul spalatului pe icioare. Am dat si eu acum si am aflat o multime de chestii :)). Eu asociam spalatul picioarelor cu momentul in Care Ucenicilor le-au fost spalate picioarele, dar se pare ca nue doar atat :)…mai apar si elemente d-alea despre care cautati legende acum cateva luni :)- aici detalii : http://www.episcopiagiurgiului.ro/Stiri/showarticle.php?articleID=1096. Eu nu-s cu superstitiile, asa ca din obiceiul asta nu iau decat ceea ce stiam eu 🙂
Laura, m-ai dus cu gandul la vacantele la tara, la bunici. La orezul cu lapte si gogosile bunicii, la minunata ei dulceata de visine. Nu-mi vin in minte jocuri, doar cataratul in visini si zarzari…si parfumul de iasomie din curtea bunicilor.
Ce concurs frumos!
Eu am reinventat grisul pentru copiii mei sub forma de prajitura cu tapioca sau chiar tapioca cu lapte. 🙂 Grisul cu lapte nu-m i mai amintesc exact ce gust are, dar as fi dispusa sa incerc. Poate, cine stie, descoperim noi dulciuri bune!
Despre jocurile din fata, din spatele si din copacii din jurul blocului ar fi o gramada de scris. De la jocuri “clasice” – sotron, elasticul, ascunsa, hotii si vardistii, tara tara vrem ostasi, ratele si vanatorii pana la mini ecranizari a unor filme la moda, toate ne-au colorat copilaria!
Daca premiile ajung la noi, va fi bucurie maxima! Mai ales ca puiul de om nr. 2 va implini 2 anisori pe 22 iunie. Sa fie cu bafta si idei bune pentru toata lumea!
La multi ani si de la noi!
Cate amintiri frumoase, mie grisul imi place foarte mult, si acum le fac fetelor destul de des, si lor le place. Inca nu am gustat noul gris de la Paula, dar budinca ne place foarte mult.
Asa mi s-a facut un dor de vacantele de vara petrecute la bunica, impreuna cu alti copii, cum ne jucam toata ziua tot felul de jocuri: ratele ai vanatorii, castel, tupu, prinsa, sau fetele jucam elastic, baietii lapte gros😊, saream coarda, jucam flori, fete si baieti, mergeam cu bicicleta, organizam excursii pana in padure, sau ne jucam de-a scoala/mama si tata/magazinul. Bineinteles ca se lasa si cu pozne de multe ori. Mi-e drag sa vad ca si in ziua de azi fetele mele se joaca unele din aceste jocuri, abia astept sa vina vacanta sa mergem la bunici, sa se joace afara toata ziua, imi doresc sa aiba parte si ele de o copilarie frumoasa cu amintiri frumoase, imi doresc foarte mult jocul In fata blocului, l-am ochit demult, dar inca nu am reusit sa il cumparam, am avea material de distractie garantata intreaga vara.
La fel ca multi cei de varsta mea, am crescut cu produse lactate de acasa, din propria gospodarie. La munte laptele este un aliment de baza, supa cum bine se stie. Nu am mancat lapte din comert pana ce am plecat la liceu, la Vatra Dornei. Tin minte si acum: iaurt cu fructe.
Prin urmare am mancat laptele sub toate formele posibile: lapte fiert / acru / batut, gris cu lapte, orez cu lapte, macaroane cu lapte, smantana, cas, urda, prajitura / cozonac cu branza, papanasi si alte dulciuri. Si le mananc si acum.
Lui Alex ii dau si produse lactate din propria gospodarie, dar si din comert, deci as testa si produsele nou aparute le la Paula. Mai ales ca Paula apartine de Dr. Oetker, si eu folosesc produsele lor (zahar vanilat, praf de copt, gelatina, etc.). Si, as fi ipocrita daca nu as recunoaste faptul ca imi doresc sa castig si minifrigiderul pentru a-l lua cu noi prin excursii, drumetii, in concediu.
Succes tuturor participantilor!
Grisu…il ador…si abia am asteptat sa ajung cu baietelul meu la varsta la care sa ii pot da gris, dar surpriza, nu ii place, ori cum l-am facut, cu si fara sirop, nimic. am mai incercat o vreme dar l-am mancat doar eu. am sa incerc si grisu de la Paul, poate poate 🙂
Din perspectiva mea copiii nostri au o copilarie atat de diferita de a mea incat cu greu reusesc sa gasesc cateva puncte comune, poate doar joaca in parc aproape zi de zi, cititul cu placere al cartilor de copii si jucatul sotronului.
Eu nu am mancat gris cu lapte. Nici orez cu lapte. Nici alte combinatii in afara de lapte cu cacao :))) Copil mai ciufut la mancare greu gasesti, dar azi ma depaseste fi’miu.
Deci nu am avut obicei sa le fac copiilor … si uite asa ma trezesc intr-o zi ca imi spun ca au mancat la gradi si sa le fac si eu … dar musai la fel ca la gradi.
Si uite cum o sun pe mama sa o intreb cum se face, combin niste informatii de pe net si fac. Iese ceva …comestibil, dar nu ca la gradi … mai am un pic si ma duc sa iau notite de la dna bucatareasa, desi cred ca e ca in armata: la cazan iese mai bun, iar cand te antrenezi cu o grupa de pitici de-ai tai, intra orice mancare, si verde si maro si cu carne si cu morcovi …
Iar cu jocurile copilariei am inceput deja sa testam coarda :)) ca eram campioana si acu ma impiedic in ea :))
acu mi-ai trezit interesul cu acest produs, si le-as da sa vad daca e la fel ca la gradi :)))
Noi mancam cu placere gris cu cacao cand eram mici, mai ales cand eram la tara, la matusa mea, si ea trebuia sa pregateasca gris pentru 10 copii..da..cam atatia eram vara la matusa ..acum, de cate ori pregatesc grisul, ma gandesc, cum reusea, ea, saraca matusa sa pregateasca toate pentru 10 copii ?
Eu pregatesc doar pentru 2 copii, tot cu cacao, dar fac diverse desene cu cacao( un soare, un smiley, o casuta) pe grisul proaspat…copiii mei se distreaza de fiecare data!
Juniorul adora grisul cu lapte pe care il numeste…beton (este pasionat de betoniere si tot ce tine de constructii). In fiecare dimineata in care are gris cu lapte la micul dejun se trezeste mai repede. Lui ii place cu miere sau cu banana, mie cu dulceata de visine, asa cum ne facea mama in copilarie. Ce faceam eu si face si el acum, este iesitul pe strada la copii. Avem gasca mare de copii si mame si ne intalnim seara pe strada cu bicicletele, trotinetele, rolele si alte chestii cu roti. Asta este amintirea cea mai pregnanta din copilarie, iesitul la copii pe strada. Si mersul cu colindul, cu gasca de pe strada, la vecini, Eu am mers pana prin anul II de facultate, pe el l-am dus de la 1 an si jumatate 🙂
Savuram si noi gris cu lapte din cand in cand_ zic asa , caci de cele mai multe ori il termin eu sau tati. Mancam cand eram mica gris cu lapte si cu gem, o combinatie dementiala sau fidea cu lapte si putin zahar vanilinat ( acum punem direct vanilie). Nu ne prea asemanam la gusturile culinare, dar ii place si ei painea cu smantana si zahar ;). ii place sa sarim coarda impreuna , si mai nou il antreneaza si pe tati. De cand cu caldurile, facem cate o aroganta pe la noua seara cu rolele _ amandoua si asa se mai bucura, e minunata . Iesim prin ploaie, caci asa faceam si eu cu parintii mei, in jurul blocului si ne distram la maxim. mereu ma intreaba ce faceam cu cand eram mica , cu nuni ( mama mea) . Incerc sa ii arat si sa o invat jocurile de pe vremea noastra. As incerca si Paula gris, mai ales ca budinca face parte din cand in cand din meniu_mai ales in vacanta
Mama facea ceva ce numea ea budinca de gris. Era, de fapt gris cu lapte, caruia ii adauga un sirop de zahar ars… Delicioooasaaa. Imi ploua si-acum in gura cand mi-aduc aminte de budinca asta.
Al meu fiu este mare fan al grisului cu lapte. Cu scortisoara pe deasupra. Si sa isi toarne el scortisoara, desigur. Este asa de mare fan ca a mancat si gris cu nshpe cocoloase facut de o bona care era total nepriceputa…
Nu facusem niciodata gris pana nu am inceput sa-i dau lui si, minune, mi-a iesit din prima.:)
Cat despre ce facem “la fel”, el si eu…Eu ma dadeam pe bara:) Dadada, aia de batut covoare. Ma leganam, ma bataiam, ma ridicam in maini ca sa “fac muschi”.. Ce face fi-miu acum?..ma pune sa-l agat de toate barele…ca sa faca , desigur, muschi. 🙂
Urca si urcam scarile doua cate doua…De cateva luni, mutati la “fara lift”, a invatat si el si se descurca, desi asta imi face inima cat un purice (nu e suficient de inalt cat sa le urce cu usurinta)
Il puneam pe tata sa ma urce pe toate marginile de zid/borduri inalte..ca sa merg pe ele ..Tinuta sau nu de mana, Acum eu urc copilul, el merge pe ele..Sigur ca, la fel cum faceam si eu, la capatul lor vrea sa sara..:)
Ma scufundam in cada tinandu-ma de nas ca sa vad cat imi tin respiratia. Sau, cand nu faceam asta, faceam bulbuci in cada, sufland aerul in apa… L-am invatat si pe A sa faca asa, asadar baia e super distractiva..
Saream de pe sifonier in pat (well, da…nu uit nici acum recamierul ala cu lada..si de cate ori era sa dau cu capatzana in lada..). A. se urca pe o comoda si..da, sare si el de pe ea in pat…
Ma urcam in copaci, pe acoperisuri de case de cate ori aveam ocazia:)). Pe fi-miu l-am pus prim oara intr-un copac pe la un an(bine, pe o creanga lasata mai jos, desigur0 si de acolo “zbura” la mine-n brate…I-am facut si poze ca sa pastram momentul caci era cu gura pana la urechi de fericire..
(acum imi dau seama ce bine mi-a prins ca am fost un copil mai baietoi asa…in felul asta ma adaptez mult mai bine rolului de mama de baiat:P)
Si, ca sa se stie ca facem si chestii mai “potolite”. Telefonul fara fir, mim..asta l-am invatat in ultima vreme..Ne jucam de-a “foc si apa”. Stiti? Ascundem ceva si cautam..pe rand..
Gata. Ma opresc,desi mai am:))
Ouch, eu sunt o mama mega precauta faţă de tine :))))
Nu pot spune că am prea multe în comun cu copilăria fiicei mele. Mă strădui foarte mult nici să nu am (eu am trecut prin sărăcie, prin parenting abuziv, prin muncă forţată, prin prea puţină joacă). Singurul lucru e faptul că şi ea petrece mult timp afară, pentru că locuim la ţară. Dar nu pot spune că îi refuz tehnologia, dulciurile sau jucăriile frumoase. Despre grişul cu lapte nu am amintiri, noi nu prea consumam lactate, nu aveam vacă şi laptele era foarte rar prezent în casă.
Un obicei frumos pe care vreau ca fetele mele sa îl duca mai departe e “datul de-a verișoara”. Cu o duminica inainte mergeam la targ si alegeam cel mai frumos vas pe care mai apoi îl umpleam cu ce aveam mai bun . Și nu, nu puneam dulciuri ci buchețele de cireșe legate de codiță, orez cu lapte ,cozonac sau chec și turte dulci sau “păpuși” cum li se mai spune pe la noi. Niciodată nu lipseau florile din farfurie. Asteptam cu emoție sa văd ce castron a ales și verișoara apoi făceam schimb zicând ” ține verișoara, fie pentru sufletul meu!” Ce emoție, si cu câtă nerăbdare asteptam ziua în care ne rosteam acest “juramant” ( asta era în concepția noastră, un legământ pentru un nou an de prietenie).
Îmi doresc mult ca fetele mele sa simtă bucuria pe care am trait-o și eu toată copilăria mea. Și îmi doresc nespus sa nu umplem vasele cu dulciuri din comerț ci sa se bucure și mai ales sa aprecieze gestul în sine, însemnătatea lui.
Câştigătoarea este VioV, comentariul cu nr 21. O rog să-mi trimită adresa şi nr de telefon pentru a i se expedia premiul.
