Acum ceva vreme, am remarcat că Eliza nu se mai joacă în parc cu prietena ei cea mai bună. Am întrebat-o ce s-a întâmplat şi mi-a spus că s-au certat. Ştiind că certurile dintre copii sunt trecătoare (de la “nu mai eşti prietena mea” la “prietena cea mai bună” e, uneori, doar o chestiune scurtă de timp), nu am băgat prea mult în seamă lucrurile, până am realizat că trec zilele şi Eliza tot singură în parc se joacă. Am încercat să aflu care e problema, am discutat cu Eliza, mi-a spus că îi e dor de ea, am analizat care ar fi cauzele şi după o vreme mi-a zis că şi-a cerut scuze şi că s-au împăcat. N-a durat mult împăcarea şi am senzaţia că ruptura e permanentă, fetele au mai crescut şi au evoluat în direcţii diferite, nu e nimic rău în asta şi, în plus, are tot timpul din lume să-şi facă alţi prieteni.
De ce am început cu un preambul aşa de lung? Pentru că la Nemi (divizia de copii a editurii Nemira) a apărut recent o carte foarte bună pe această temă: De ce vă certaţi, Matei? Dacă aş fi avut-o la acel moment, ar fi fost un punct excelent de plecare pentru o discuţie pe tema certurilor între prieteni, dar nu e prea târziu nici acum. Matei şi Edi sunt doi prieteni care sunt cei mai buni prieteni. Ei ajung să se certe şi chiar să se bată de la ceva ce începuse ca o joacă (construirea unui baraj pe râu şi a unei bărcuţe). Cei doi se despart şi Matei merge acasă unde îşi dă seama că e plictisitor să nu ai prieteni, deşi poate fi distractiv să te joci o vreme singur. Cum era de aşteptat, cei doi prieteni se împacă, descoperind că se completează reciproc şi au multe de învăţat unul de la celălalt.
Îmi plac şi ilustraţiile acestei cărţi, de nimeni alta decât Eve Thartlet (cine e la fel de pasionat de cărţi ca mine ştie cine e): peisajele parcă sunt desenate în acuarelă iar personajele par conturate cu cărbune şi schiţate în aşa fel încât să arate mereu în mişcare – mişcarea aceea perpetuă specifică tuturor copiilor.
Recomandare de vârstă: 3-8 ani (dar depinde şi de copil, Eliza încă adoră cărţile scurte, bogat ilustrate, cu personaje antropomorfe, cu trăsături simple).
😉 Cartile ne ofera lectii minunate, dar realitatea e uneori mai dura. Oamenii vin si pleaca, sentimentele dispar, prieteniile se rup.
La fix ai scris, merci!