În copilăria mea, coarnele erau fructe prezente des la mine în casă, dar de obicei mama făcea doar cornată (o băutură asemănătoare vişinatei). Eu am descoperit că iese şi o dulceaţă minunată din ele când am experimentat acum trei ani cu un kilogram de coarne cumpărate de pe marginea drumului de la munte. Am mers atunci pe intuiţie, n-am căutat nicio reţetă, şi a ieşit o dulceaţă minunată pe care am tot zis că o repet dar n-a fost să fie până anul acesta, când am intrat în posesia a două kilograme de coarne şi am făcut dintr-un kilogram dulceaţă şi dintr-un kilogram sirop, inspirându-mă de la autoarea blogului Ierburi Uitate.
Pentru dulceaţă: 1 kilogram de coarne, 1 kilogram de zahăr. Coarnele se spală şi se aleg de codiţe. Se pun la fiert cu zahărul până se lasă un sirop fluid şi coarnele se înmoaie. Acum începe munca de chinez. Va trebui să scoateţi sâmburii, ocazie cu care o să vă puneţi sirop şi în cap, dar vă asigur că merită. Dulceaţa se pune la loc pe aragaz şi se fierbe la foc foarte mic, spumuind la nevoie. Mi-au ieşit cam două borcane de 400 de grame şi încă ceva pe lângă, dar am lăsat-o cu mai mult sirop ca s-o folosesc ca topping pentru îngheţată, însă dacă o vreţi mai “adunată”, mai scoateţi din sirop (dacă sunt bine coapte, coarnele vor lăsa multă zeamă). Nu uitaţi să faceţi testul farfurioarei (să puneţi o picătură de dulceaţă pe o farfurioară rece să vedeţi cât de consistentă e).
Pentru sirop: 1 kilogram de coarne, 1 kilogram de zahăr, 1 litru de apă. Se pun toate la fiert la foc foarte mic. Coarnele se zdrobesc cu zdrobitorul pentru piure pentru a ne asigura că luăm tot ce putem din ele. Eu n-am avut răbdare să le mai aleg şi pe astea, dar dacă voi aveţi, puteţi pasa cu blenderul cu picior şi vă iese un sirop mult mai gros. La final, am strecurat siropul printr-o sită cu ochiuri mari ca să mai păstrez şi fragmente mici de pulpă. L-am pus în sticle pe care le-am sterilizat odată cu borcanele de dulceaţă. Nu am poze pentru că nu m-a lăsat Eliza să fac poze la ea în cameră (unde e lumina cea mai bună) şi m-am enervat şi n-am mai făcut. Dar are aceeaşi culoare superbă ca dulceaţa.
Nu am mancat pana acum, dar…..nu ma pot abtine: imi place lingurita din imagine! 😀
E foarte bună! Are o savoare specială. Linguriţa e din Bulgaria, am luat-o anul trecut. O ţin doar de decor 🙂
Sunt din ce in ce mai rare coarnele in padure.
Iese intr-adevar o dulceata aparte…usor astrigenta…dulce-acrisoara!
Felcitari pentru prezentare!