Iubire cât pentru doi este o carte superbă despre rivalitatea între… nepoţi pentru dragostea bunicii, dar, extrapolând, poate fi şi despre rivalitatea între fraţi pentru dragostea părinţilor. Cartea atinge mai multe puncte sensibile şi este una dintre cele mai bune poveşti pentru copii pe acest subiect citită de mine.
Mo este o mică bufniţă care se trezeşte într-o zi că trebuie să împartă atenţia bunicii sale cu Bibi, verişoara lui bebeluş. Noua verişoară nu e deloc vorbăreaţă şi nici nu ştie să se joace. Ba mai mult, Buni o numeşte “raza ei de soare”, exact la fel cum îi spunea şi lui Mo când era mic. În plus, Buni nu mai are la fel de mult timp să se joace cu Mo pentru că trebuie să aibă grijă de Bibi. În sufletul lui Mo se adună emoţiile ca o furtună, până când izbucneşte. Şi când izbucneşte? Atunci când primeşte doar o jumătate de fursec, pentru că cealaltă jumătate merge la Bibi.
Această jumătate de fursec m-a dus imediat cu gândul la fenomenul broken cookie (fursecul sfărâmat) descris de Aletha Solter, specialist în “aware parenting” (parenting conştient, am povestit despre asta aici). În ce constă fenomenul broken cookie? În copil se acumulează, în timp, mai multe emoţii negative – a avut o zi grea la şcoală, de exemplu. Vine acasă şi cere un fursec şi îi dai unul care e puţin rupt. Şi atunci începe să urle şi să facă o adevărată criză că i-ai dat un fursec rupt şi că vrea unul întreg. Ce se întâmplă, de fapt? Copilul se simte în siguranţă acasă şi caută un pretext oarecare să se elibereze de acele emoţii negative. Pretextul poate fi unul banal – stă strâmb cearşaful de pe pat, ai mutat jucăria lui preferată cu 2 cm mai la dreapta, i-ai dat la prânz castronul cu maşinuţe în loc de cel cu avioane, a primit fursecul sfărâmat. Motivul real al crizei nu va fi niciodată acesta aparent, ci acumularea aceea de sentimente de pe parcursul zilei, aşa că nu reacţionaţi punctual. Lăsaţi copilul să plângă cât are nevoie, stând lângă el sau ţinându-l în braţe, dacă are nevoie, şi asigurându-l că sunteţi acolo pentru el. Nu încercaţi să reparaţi situaţia, oferind un alt fursec, pentru că nu aceasta e cauza reală. Nu faceţi, astfel, decât să amânaţi criza.
Ştiu că sună ireal, dar de când am aflat de fenomenul broken cookie, mi-a fost mult mai uşor să înţeleg anumite comportamente ale Elizei şi să-i tolerez şi încurajez crizele de furie sau de plâns. Am remarcat ulterior că este mult mai calmă şi mai echilibrată dacă o las să plângă cât are nevoie. Revenind la carte, Mo începe să plângă când primeşte doar jumătate de fursec şi, ascunzându-şi faţa în palme, îşi întreabă bunica dacă nu-l mai iubeşte. În viaţa reală, evident că cel mic nu va şti să-şi exprime atât de bine în cuvinte sentimentele, astfel că adultul va trebui să le intuiască. Bunica-bufniţă îl întreabă: “Vai, prichindelule. Asta-ţi măcina ţie sufleţelul?” Apoi, ca o adevărată cunoscătoare a curentului aware parenting, îl ia în poală şi-l îmbrăţişează. Contactul fizic este foarte important în timpul unei crize (dacă copilul vă lasă să-l atingeţi, pentru că unii nu vă vor lăsa). O îmbrăţişare, o mână pe cap sau pe umăr, o strângere de mână vă vor conecta cu copilul şi cu sentimentele sale.
Bunica bufniţă îl asigură pe Mo că îl iubeşte la fel de mult ca întotdeauna şi că atunci când vine un bebeluş pe lume, iubirea bunicilor creşte. Când am citit cu Eliza această parte, la un moment dat ea m-a oprit şi m-a întrebat de ce Mo se poartă aşa urât cu Bibi. I-am explicat că Mo este gelos pe Bibi, la fel cum şi ea este geloasă pe bebe. Adevărul este că Eliza nu a dat niciodată semne de gelozie, ba din contră, are un comportament peste aşteptări în ceea ce-l priveşte pe bebe. Însă am vrut s-o testez puţin şi să-i dau ocazia să se răcorească, dacă este cazul. Din fericire, m-a asigurat pe cel mai firesc ton din lume că ea nu este deloc geloasă pe bebe şi ştiţi ceva? Am crezut-o. Este adevărat şi că fac eforturi mari să-i ofer Elizei toată atenţia de care are nevoie, dar mai este adevărat şi că e un copil absolut extraordinar cu o înclinaţie instinctuală spre bebeluşi şi că, deocamdată, gelozia dintre fraţi nu este un motiv de îngrijorare pentru mine.
La finalul cărţii, după ce Mo este asigurat că este la fel de iubit, atitudinea lui faţă de Bibi se schimbă şi chiar ajung să se joace împreună. Noua atitudine este rezultatul comunicării cu Buni: şi-a exprimat îndoielile, a găsit înţelegere şi a primit explicaţii şi asigurări care să-l facă să se simtă din nou încrezător. Nu subestimaţi importanţa comunicării cu cei mici, indiferent ce vârstă au. Chiar dacă voi aveţi impresia că nu faceţi diferenţă între copii sau că le acordaţi ambilor acelaşi grad de atenţie, e posibil ca ei să nu simtă la fel. Dacă nu remarcaţi comportamente vădit pasiv-agresive din partea copilului mai mare, nu înseamnă că nu există deloc resentimente. Folosiţi o carte ca aceasta pentru a scoate la iveală anumite gânduri ascunse şi pentru a le linişti.
Cartea are ilustraţii superbe care acoperă integral paginile şi un format mare, cu copertă cartonată. Vă puteţi face o bucurie şi o puteţi cumpăra împreună cu cealaltă traducere superbă, Biblioteca ursului, o carte minunată despre bucuria de a împărţi cu ceilalţi plăcerea cititului. Ambele cărţi beneficiază de traducerea Cameliei Vida-Raţiu, o bloggeriţă de care le e dor tuturor în blogosferă şi pe care încă o mai aşteptăm să se întoarcă!
