Ce subiect ciudat, nu? Însă am avut ocazia recent să stau de vorbă cu un tattoo artist şi am descoperit că multă lume are curiozităţi legate de această meserie dar fie există o jenă în a adresa aceste întrebări, fie oamenii n-au cui să le adreseze. Aşa că l-am convins pe Alex/Lefty, tattoo artist în cadrul studioului de tatuaj Red Ink Graphix Tattoo să răspundă la câteva întrebări pentru cititorii blogului meu.
“Cum ajungi tattoo artist? Faci un curs, iei o diplomă sau oricine se poate da jos din pat dimineaţa şi se poate hotărî că de azi se face tattoo artist? Trebuie să ai talent la desen sau e suficient să te pricepi bine la copiat nişte linii?
Meseria de tatuator nu e pentru oricine. De obicei cei care lucrează în domeniu au un talent nativ la desen şi o pasiune pentru artă. Eu, de exemplu, am terminat un liceu artistic în Italia şi o şcoală privata pentru tatuatori, unde am obţinut o diplomă recunoscută la nivel european. În România, din păcate, abia acum se deschid primele şcoli pentru cei care vor să înveţe aceasta artă minunată.
Cum îşi face mâna un tattoo artist? Exersează pe prieteni?
Primele tatuaje le-am facut în cadrul acelei şcoli de care am vorbit mai devreme, pe piele de porc, fiind cea mai asemănătoare cu pielea umană. Apoi, bineînţeles, pe câţiva prieteni care au avut încredere în mine.
Ţi-e frică vreodată că o să greşeşti şi nu mai poţi repara greşeala? Ţi s-a întâmplat vreodată?
La primele tatuaje am avut ceva emoţii, acum nu mai e cazul. Greşeli am făcut multe, mai ales la început, dar nimic ce nu a putut fi reparat.
Ce tatuaje refuzi să faci şi de ce? Ai refuzat vreodată pe cineva?
Am refuzat tatuaje prea complicate pentru mine la început. Acum, când dau de o lucrare mai dificilă, o iau ca pe o provocare şi încerc întotdeauna să-mi depăşesc limitele, să învăţ lucruri noi. Singurele tatuaje pe care încă le refuz sunt cele pe degete, fiind o zonă în care pielea se schimbă mai des şi în 90% din cazuri nu se vindecă bine.
Care e tatuajul cu care te mândreşti cel mai tare? (făcut altcuiva)
Stilul meu preferat e realismul şi tatuajele cu care mă mândresc cel mai mult sunt portretele pe care le-am facut.
Care e cel mai scump (ca bani) tatuaj pe care l-ai făcut vreodată cuiva? Câţi cm2, ce reprezenta?
Cel mai scump tatuaj executat de mine a fost un model polinezian ce se extinde de la cot până pe piept şi pe omoplat. Tatuajele de acest gen sunt pline de simboluri antice. În trecut, acest tip de tatuaj era ca un fel de buletin. În general conţineau informaţii despre starea sociala a persoanei respective şi se primeau odată cu împlinirea vârstei majore. Cei fără tatuaje, în general, nu erau văzuţi cu ochi buni de societate. (cum se schimbă lumea).
Un tattoo artist se tatuează singur sau apelează la prieteni sau colegi?
Cred că aproape orice tatuator a încercat măcar o dată să se tatueze singur. În general e mai bine să te laşi pe mâna unui coleg.
Cum rezistă la durere femeile versus bărbaţi? Cine se vaită mai tare?
Bineînţeles că femeile rezistă mult mai bine la durere. Mai ales mamele 🙂
Care sunt prejudecăţile legate de tatuaje cu care te întâlneşti cel mai des?
În mintea românului obişnuit exista preconcepţia că tatuajele s-au născut în puşcărie şi că cei tatuaţi sunt criminali. Din fericire, sunt din ce în ce mai puţini cei care gândesc astfel şi din ce în ce mai mulţi cei care se tatuează, indiferent de domeniul în care lucreaza. Am tatuat fotbalisti, doctori, avocaţi, politicieni, preoti ş.a.m.d. Prejudecăţile în privinţa tatuajelor sunt pe cale de dispariţie chiar şi la noi în ţară.”
În încheiere, aş vrea să-i mulţumesc Anei Nicolescu (Parenting PR) pentru campania Stories on Skin, care îşi propune să înlăture tabuurile referitoare la tatuaje şi care ne-a oferit nouă, bloggeriţelor, ocazia de a ne face nişte poze frumoase, nu doar cu tatuajele ci şi cu noi, machiate şi coafate de profesionişti. Adevărul e că de mult nu-mi mai făcusem poze noi şi cu siguranţă nu într-o companie aşa de plăcută! Povestea campaniei o puteţi citi la Ana pe blog, a scris minunat despre asta!
Vestea buna e ca, in sfarsit, am primit notificarea de e-mail de la blogul tau! Nu stiu cum se explica, s-ar putea sa aiba legatura si cu trecerea, azi de dimineata, la o alta versiune de Yahoo Mail, desi nu o prea vad, dar in fine, important e ca merge.
Vestea proasta e ca nu imi plac deloc spre displac tatuajele, asa ca eu cu siguranta nu imi voi face vreunul vreodata. Desi… never say never, nu? 😉
Exact, never say never! Şi mă bucur că primeşti din nou notificările mele! 🙂
Frumos tatuaj ai, Laura!
Eu am o oarecare rezerva fata de tatuaje, dar numai in ceea ce ma priveste. La altii imi place sa le admir creatiile de pe piele si le apreciez pe cele inspirate.
Mulţumesc! Şi eu aveam rezerve până m-am hotărât să mi-l fac 🙂
Foarte multa vreme m-a tentat sa-mi fac un tatuaj. Inca n-am taria aia de caracter ca sa-mi duc dorinta pana la bun sfarsit. Nu mi se pare a fi deloc o meserie usoara. Trebuie sa ai si vocatie si mana usoara.
De ce anume ţi-e teamă? De durere sau de ce vor spune oamenii?