Marea enciclopedie despre insecte National Geographic Kids

Ştiu că numai cuvântul “insectă” vă provoacă fiori, dar vă asigur că Marea enciclopedie despre insecte din colecţia National Geographic Kids de la editura Litera o să vă captiveze, pur şi simplu! Eu am petrecut aproape o duminică întreagă răsfoind-o, notându-mi curiozităţi din ea pentru articol şi arătându-i Elizei fotografiile minunate cu insecte care de care mai elegante, mai ciudate, mai colorate, mai mari şi mai mici, mai periculoase sau mai inofensive.

Îmi aduc aminte o vizită pe care am făcut-o cu Eliza acum câţiva ani la Muzeul Antipa. Ghidul de acolo ne-a spus că dacă ar dispărea ţânţarii, insectele alea urâcioase care ne exasperează, şi specia umană ar dispărea după un timp. Mi s-a părut o afirmaţie foarte exagerată dar şi enciclopedia confirmă că dacă ar dispărea toate insectele, ar dispărea şi multe plante şi animale. Şi probabil, pe termen lung, am rămâne fără hrană şi am dispărea şi noi.

Lectura cărţii a fost o incursiune fascinantă în lumea insectelor şi singurul lucru pe care-l regret e că am de ceva vreme enciclopedia în bibliotecă şi n-am deschis-o decât acum.

coperta-marea-enciclopedie-despre-insecte

Pe lângă uimitoarele fotografii făcute, parcă, la microscop, în care poţi vedea şi cele mai mici detalii ale insectelor, cartea cuprinde informaţii despre aproape patru sute de insecte, împărţite după tipul de metamorfoză (simplă sau completă) şi ordinul sau grupul din care fac parte. La fiecare ordin sunt prezentate câteva specii reprezentative, cu detalii despre hrană, habitat, dimensiuni, prădători etc. La final, copiii pot citi un interviu cu un entomolog, pentru a înţelege ce înseamnă această meserie, dar şi sfaturi cu privire la ce pot face ei pentru a proteja insectele, în special cele pe cale de dispariţie.

marea-enciclopedie-despre-insecte_1

Iată câteva curiozităţi din lumea insectelor, spicuite de mine din enciclopedie:

Nu toate vietăţile pe care uneori le considerăm gândaci sunt şi insecte. De exemplu, păianjenii şi viermii nu sunt insecte.

Unele insecte nasc pui vii, dar asta nu înseamnă că sunt mamifere, ci că ouăle eclozează înainte ca ele să fie expulzate.

Nu doar viermii de mătase produc mătase, ci multe alte insecte. În carte o să vedeţi încă zece insecte producătoare de mătase.

Libelulele nu trăiesc doar o zi, aşa cum probabil credeţi şi voi. Ele trăiesc atât de puţin doar ca adulte. În calitate de nimfe, pot trăi până la doi ani. În plus, pun pariu că nu ştiaţi că delicatele libelule sunt prădători feroce, care se hrănesc cu alte insecte, peşti şi chiar broaşte mici.

Există insecte şi în zonele arctice! Gândacii de gheaţă s-au adaptat la temperaturi atât de scăzute încât, dacă i-ai ţine în palmă, s-ar prăji!

Larva de muscă de piatră nu poate supravieţui în ape poluate. Prin urmare, prezenţa ei în râuri şi pâraie sugerează că apa este de bună calitate.

Multe insecte-băţ se pot reproduce fără să se împerecheze. Femeia produce ouă care reprezintă clone ale ei. De fapt, savanţii n-au reuşit să descopere nici măcar un mascul din anumite specii de insectă-băţ!

marea-enciclopedie-despre-insecte_2

Gândacii verzi puturoşi nu doar că miros emană un lichid scârbos, urât mirositor, dar sunt şi dăunători pentru recolte. În Statele Unite ei provoacă pagube de milioane de dolari anual!

Nu te îngreţoşa dacă vezi o bulă de “scuipat” ca o spumă învelind tulpina unei plante. Poate că înăuntrul ei cuivăreşti un gândăcel din special broasca săritoare!

Afidele sunt numite uneori “vacile furnicilor”. Furnicile au grijă de afide şi se hrănesc cu substanţa secretată de acestea, aşa cum oamenii folosesc laptele de la vaci!

Buburuzele sunt foarte simpatice, dar sunt insecte prădătoare benefice omului. Ele ţin sub control populaţiile de afide şi insecte solzoase care ar putea provoca pagube culturilor şi grădinilor.

4 Replies to “Marea enciclopedie despre insecte National Geographic Kids”

  1. Oau! Impresionant! Abia aștept să punem mâna pe ea! Mulțumim pentru informații! 😉

    1. Si pe mine m-a impresionat, e foarte faina!

      1. Gabriela Aanei says: Reply

        Mi-aș dori foarte mult să găsesc una pentru fetița mea, dar din păcate nu mai există.

  2. O avem de cateva luni, foarte frumoasa si interesantă dar mi ar fi plăcut să fie mai multe insecte din Europa temperat-continentală.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.