Copiii sunt fascinaţi de animale, păsări, gâze şi alte vietăţi! Deşi rareori avem ocazia să observăm un leu în habitatul lui natural, de păsări pot să afirm contrariul! O mulţime de specii pot fi observate în ţara noastră, atât în mediul urban, cât şi în păduri, parcuri, la munte sau la mare. Eliza mai mereu mă întreabă “ce pasăre e aia?” dar în afară de speciile domestice şi de câteva specii sălbatice comune, barză, porumbel, pescăruş, vrabie, rândunică, alte păsări nu prea cunosc.
De foarte mare ajutor în acest caz ne este colecţia noastră de cărţi despre păsări, din care, pe primul loc, se află cele care conţin şi sunete înregistrate din natură, cum sunt cărţile din seria Mică Enciclopedie – Păsări de la editura Aramis: Păsări din pădure şi cântecele lor şi Păsări din grădină şi cântecele lor.
Cărţile, cu file integral cartonate şi câte 12 înregistrări scurte cu trilurile păsărilor, sunt ca nişte fişe schematice despre câteva specii de păsări. Pe fila din stânga este o descriere pe scurt, cu detalii despre habitat, hrană, cuibărit, pontă, aspect şi dimensiuni, iar pe fila din dreapta e o fotografie reală şi o informaţie de tip “ştiaţi că”.
Sunetele sunt înregistrate direct din natură de către specialişti în ornitologie şi se aud foarte clar (am un clip mai jos în care le puteţi asculta).
Ar fi amuzant să folosiţi cărţile şi pentru a juca diverse jocuri.
- Faceţi bileţele cu o selecţie de informaţii despre păsări şi rugaţi copiii să ghicească despre cine e vorba.
- Îi rugaţi să asculte sunetele şi să identifice pasărea.
- Imprimaţi imagini cu păsări şi rugaţi-i să le identifice după ce au citit totul despre ele în cărţi.
- Ieşiţi într-un parc sau într-o plimbare prin pădure şi încercaţi să identificaţi cât mai multe dintre păsările prezentate.
Specii despre care găsiţi informaţii: piţigoi-codat, ciocănitoare pestriţă mare, cuc, ţiclean, pitulice-fluierătoare, auşel cu cap galben, şorecar comun, gaiţă, porumbel gulerat, piţigoi de brădet, fazan, huhurez mic (păsări din pădure), florinte, brumăriţă de pădure, sturz cântător, piţigoi mare, silvie cu cap negru, piţigoi albastru, mierlă, sticlete, cioară neagră, cinteză, măcăleandru, pănţăruş (păsări din grădină).
Nu doar Eliza este fascinată de aceste cărţi şi de sunetele înregistrate, ci şi bebe! Bebe2 e mai fascinat de documentarele cu animale decât de programele de pe Duck tv, dacă vă vine să credeţi, deşi trebuie să recunosc că mi-am făcut plinul de desene animate de la primul copil şi pe al doilea nu-l mai las să se uite 😀
Aici eu cu bebe răsfoind cartea:
În completarea acestor cărţi despre păsări, dacă cei mici se dovedesc interesaţi de acest subiect, puteţi cumpăra volumul Prietenii păsărilor de la editura Casa. Aceasta nu este o enciclopedie despre păsări, ci un ghid din care oamenii obişnuiţi învaţă cum să ajute, să protejeze şi să se bucure de compania păsărilor (dar şi cum să scape de ele, dacă îi deranjează sau sunt agresive 😀 – aici am găsit eu nişte informaţii interesante pentru problema mea cu porumbeii).
Cartea a fost publicată în colaborare cu Societatea Ornitologică Română, care şi invită şcolile să se înscrie în programul Şcoală prietenoasă cu păsările. Pe site-ul Societăţii găsiţi detalii despre proiectele lor, în derulare sau încheiate.
Acum foarte mulţi ani am fost şi eu într-o expediţie de voluntariat pentru SOR, nu-mi mai aduc aminte foarte bine detalii, dar ştiu că am curăţat o zonă de gunoaie, am plantat puieţi pentru a oferi păsărilor viitoare case şi tot atunci am observat şi câteva specii de păsări (probabil găsesc şi poze, dacă le caut bine, ţin minte că aveam insigne frumoase cu păsări 😀 ).
Revenind la carte, în cele aproape 240 de pagini, autorul prezintă tipurile de hrănitori specifice anumitor specii, tipurile de alimentaţie (cu ce să hrănim şi cu ce nu păsările – în special pâinea e interzisă!), cum să creăm sau să instalăm cuiburi artificiale pentru păsări şi nu doar pentru ele, ci şi pentru alte vieţuitoare (viespi, broaşte, arici, şopârle, fluturi), cum să observăm păsările în siguranţă, cum să le fotografiem, cum să le îndepărtăm prin metode paşnice, cum să salvăm pui de păsări şi ce să facem cu ei etc.
La final sunt câteva fişe de prezentare a aproximativ 75 de specii de păsări. Cartea are foarte multe fotografii reale, cu păsările şi habitatele lor şi vă asigur că o să rămâneţi uimiţi de cât de multe lucruri puteţi face în beneficiul păsărilor şi al altor vieţuitoare, chiar dacă locuiţi la etajul opt al unui bloc din Bucureşti!
Oau! Chiar căutam așa ceva! Copiii mă întrebă mereu și eu știu atât de puține despre păsări!
Sunt minunate cărțile! Mulțumesc de pont ;).
Cu drag! Mă bucur că îţi plac.