Am deja câteva săptămâni de când am decis să fac niște schimbări în alimentația mea, cu scopul (pe termen lung) de a mai scădea numărul kilogramelor de pe cântar, dar și pentru a scăpa de diverse probleme supărătoare (ca balonarea, de exemplu). Am remarcat, fără să vreau, că după o anumită vârstă, unele alimente nu-mi mai pică bine și că epoca în care puteam mânca slănină cu usturoi la 11 noaptea a apus demult!
După ce mi-am făcut niște investigații amănunțite (am mers la medicul de familie pentru analize de sânge și la medicul gastro-enterolog pentru a verifica starea stomacului – o să vă explic imediat de ce), am decis să fac niște schimbări în linii mari, momentan fără să urmez vreo dietă.
Nu sunt foarte convinsă că toate dietele propagate în spațiul online sunt benefice (recomand pentru edificare cartea Capcanele dietelor de Laura Ene, pentru a afla mai multe despre acest subiect) și, în orice caz, nu pentru toată lumea. Cum nu mi-am propus neapărat să urmez o așa-zisă ”cură de slăbire” nu am simțit deocamdată nevoia de a apela la un nutriționist. Voi lua în calcul varianta asta pe viitor.
Mai degrabă pe mine m-ar fi ajutat un meal planning corect – adică niște liste exacte cu ce și cât să mănânc. Uneori mă simt ca Sheldon din Big Bang Theory care, la un moment dat, automatizase orice decizie banală ar fi trebuit să ia (ce să mănânce, cu ce să se îmbrace, când să se ducă la toaletă) pentru a-și păstra liniștea mentală și a putea să se gândească la știință.
Așa îmi vine și mie să fac uneori, doar pentru a scăpa de anxietatea care mă cuprinde când mă gândesc la ce să mai pun pe masă. Să mă duc la cineva, să îmi prezinte o listă pe o săptămână sau două cu exact ce am de mâncat (de cumpărat, de gătit cât mai puțin) ca să nu mă mai stresez eu cu veșnica întrebare: și acu ce mai mănânc?
Și ca să știți că Facebookul nu doarme, chiar primisem în feed o reclamă la un site care îți oferea niște meniuri ”personalizate” (pun ghilimele pentru că nu erau cu adevărat personalizate, ci doar rezultate pe baza unor algoritmi și a unor bife pe care le puneai ici-colo) și am fost cât pe-aci să cad în capcană să plătesc vreo 99 de lei pe respectivul plan alimentar. N-am făcut-o, dar am apreciat ideea de business din spatele site-ului. Bravo lor că s-au gândit la asta!
O idee care pe mine m-ar fi ajutat ar fi fost și meniurile livrabile zilnic de la Life Box, unde stabilești nr de calorii și primești în fiecare zi, dimineața, niște caserole cu mâncare, destul de diversificată și sănătoasă (deși nu sunt sigură că eu consider cină un orez cu fasole și atât). Dar costurile sunt prea mari pentru bugetul meu, plus că e mult plastic acolo, așa că iese total din discuție varianta asta.
Revenind la așa-zisa mea dietă, nu e cine știe ce: am eliminat sau redus la minim pâinea/produsele de panificație/patiserie, dulciurile, cartofii, pastele. Nu reușesc mereu să mă țin de treabă, am mai călcat strâmb, dar în mare reușesc destul de bine să mă țin departe de tentații. Cu ocazia asta, am realizatcă, după o anumită vârstă, obiceiurile astea trebuie să devină constante. Motivele sunt multe (inclusiv chiolhanurile pe care le tragem la tinerețe), dar după o anumită vârstă, corpul nu mai procesează toate alimentele ca atunci când te duceai la mare și rezistai 5 zile pe shaorma, bere și semințe și n-aveai nici pe naiba 😀 (nu mi s-a întâmplat, sunt prea fomistă pentru asta 😀 )
Ca o paranteză, eu nu fac parte dintre oamenii care demonizează mâncarea. Nu consider că zahărul e otravă, dimpotrivă, îmi place să savurez un dulce de bună calitate, eventual făcut în casă, dar și cumpărat. Însă industria dulciurilor a luat-o razna și e plină de tot felul de porcării și de tentații, care, în cantități mari, pot fi dăunătoare. Nu demonizez nici carbohidrații, grăsimile sau alcoolul.
Principiul meu de viață, dintotdeauna, a fost echilibrul. Din punctul meu de vedere, atât timp cât nu sari calul ca și cantitate și frecvență, poți mânca aproape orice dorești. Nu m-am simțit vinovată în zilele în care am încălcat dieta și am mai gustat o prăjitură sau o înghețată, pentru că știu că deja nu mai e un obicei zilnic. Am fost în concediu și n-am mâncat înghețată decât în ultima zi! Asta da, stăpânire de sine!
Din punctul meu de vedere, provocările pe care le întâlnesc în adoptarea acestui nou stil de viață sunt următoarele:
- când sunt pe drumuri, alergând dintr-un loc într-altul, sau când plec într-o călătorie, mi-e foarte greu să selectez ce să mănânc. Eu nu mă satur cu fructe (mă roade stomacul sau am reflux dacă mănânc doar fructe), iar dacă nu mănânc, am niște crampe îngrozitoare, care trec foarte greu. Acesta este motivul pentru care am fost și la medic, de altfel, dar nu a putut identifica nicio problemă. Atunci când nu poți apela la un covrig, niște biscuiți sau un sandviș, e mai greu să decizi ce iei cu tine sau ce cumperi de pe drum.
- când mă duc la evenimente (de blogging, de ex), masa e plină de gustări pe bază de pâine: tartine, mini foietaje, coșulețe umplute cu diverse chestii, quiche-uri etc Uneori nu am ce selecta să mănânc de acolo. Cât am ținut (de test) o săptămână fără gluten, a fost groaznic! Bănuiesc că soluția ar fi să nu mă mai duc nicăieri 😀
- mă întreb mereu: și eu oare ce mai mănânc azi? Nu prea sunt stilul de om care poate mânca zilnic același lucru, îmi place mâncarea diversificată dar, pe de altă parte, adopt greu gusturi și combinații noi.
- dau mai mulți bani pe mâncare. Nu zic că un covrig cu un iaurt Danone e o alegere ideală pentru micul dejun, dar cu siguranță este una mai ieftină. Când începi să mănânci iaurt de la Lăptăria cu caimac (recunosc că sunt mare fană a iaurtului și a sanei lor), prosciutto și legume la micul dejun (cumpărate de la Mega, în drum spre serviciu), clar se schimbă costurile. Dacă sunt prin oraș, alergând de la o activitate la alta și trebuie să mănânc ceva pe fugă, o shaorma sau o felie de pizza la pachet nu mai sunt o opțiune bună. Evident, nici covridogul 😀 (nu că ar fi fost vreodată o opțiune bună). De obicei, aleg salata Caesar de la McDonalds, cu piept de pui la grătar și dressing de iaurt, dar mno, e 21 de lei în combinație cu o apă plată, față de 3.5 lei covridogul. Normal, cine poate rezista doar cu o banană e cel mai fericit om, eu nu fac parte dintre acești norocoși!
- pentru mine nu funcționează principiul, ”dacă ți-e poftă de ciocolată, ia un magneziu sau mănâncă o banană”. Asta mi se pare una dintre cele mai mari prostii. Dacă ți-e poftă de ceva, păi ți-e poftă fix de lucrul ăla. Cel mult poți amăgi stomacul, care se va simți plin, dar pofta va fi tot acolo. Mie dacă mi-e poftă de ciocolată, mănânc ciocolată. Doar că asta se întâmplă din ce în ce mai rar.
- Simt că mi s-a schimbat gustul. Unele chestii care îmi plăceau înainte, acum mi se par nașpa. Nu știu dacă asta ține de vreun soi de detoxifiere a organismului (eu nu cred nici în basmele cu detoxifierea, cred că organismul știe și singur ce are de făcut) sau de faptul că, dezobișnuind organismul să mai mănânce atâta pâine, de exemplu, încep să simt cu adevărat gustul alimentelor.
- cel mai greu mi-e în zilele când sunt la serviciu, mi-e foame non-stop sau simt că aș ronțăi ceva. Am mai mereu fructe pe birou, dar nu sunt convinsă că e ok să mănânci nici fructe așa, fără număr, plus că mi se cam acrește la un moment dat 😀 Culmea e că în zilele când sunt acasă mănânc mult mai puțin decât atunci când sunt la birou.
- mă simt total lipsită de energie. Bine, asta nu e cine știe ce schimbare, așa eram și înainte. Dar parcă așa pleoștită, lipsită de chef și somnolentă nu am fost niciodată. Și eu nu beau nici cafea sau ceai negru (nimic cu cofeină).
- balonarea e tot acolo, deci nu știu dacă era de la gluten sau de la zahăr. O fi schimbat macazul acum și e de la fructe 😀
Cam atât deocamdată despre așa-zisa mea dietă. Voi ce schimbări ați mai făcut în alimentație după 35 de ani? Ați simțit că s-a schimbat ceva în viața voastră după ce ați făcut acești pași? Care sunt cele mai mari provocări întâlnite?
Cover photo by silviarita from Pixabay
Eu tot fac experimente…dupa ce nu am mancat carne 4 ani si alte restrictii si gateam tot felul de cereal si leguminoase, am obosit. Mereu ma gandeam ca ajung pe nu stiu unde si nu am ce manca (mai ales in concediu). Ma lua cu ameteli de la stresul cu mancarea, sa fie sanatos si toate cele, cand eu ma imbolnaveam de stresul ei. Dupa ce am nascut a doua oara am decis ca aplic tactica “orice mancam, sa mancam cu bucurie”. Si un fel de “nu-mi mai pasa”, dar nu ca nu mai gatesc sau cumpar orice, ci sa nu ma mai simt vinovata pt orice covrig sau cartof prajit (Ema pana la 5 ani nu a mancat cartofi prajiti). Inainte imi placeau muuult de tot fructele si simteam nevoia sa mananc multe, dar acum vreau mancare gatita, mancare sa fie. Si eu am avut o perioada cand eram balonata indifferent ce mancam (sau nu), dar dupa ce m-am relaxat, parca a trecut. Si da, s-au mai schimbat gusturile. Eu nu inteleg cum de mananc atata branza cheddar si cascaval cand inainte nici nu le cumparam.
Da, de când am început să fiu mai atentă la ce mănânc, am remarcat că simt un grad mai mare de anxietate. Probabil durează până mă adaptez și îmi găsesc în fiecare loc alimentele bune de mâncat 😀
Excelent articolul ! Multe dintre noi se confruntă cu aceeaşi problemă. Din cauza unei probleme la genunchi, se impune să mai scap din kilograme. La recomandarea medicului de familie, am apelat la un medic specialist nutriţie, diabet şi boli metabolice, care, după o serie de analize destul de amănunţite şi stabilirea numărului de calorii, mi-a fixat un regim alimentar, care cuprinde nişte linii directoare pentru fiecare dintre cele 3 mese şi cele 2 gustări. Am discutat aspecte legate şi de programul de la locul de muncă, ce posibilităţi ai pentru servirea prânzului, buget.
Îndrumări despre regim alimentar şi stil de viaţă am găsit pe internet la doamna dr. Simona Tivadar. Sunt foarte interesante postările sale, se găsesc şi pe youtube, în special cursul video explicativ despre cum se compune o farfurie.
Am convingerea că atunci când ai nevoie de ajutor în acest domeniu, este cel mai bine să apelezi la un medic ce are specialitatea de nutriţie, diabet şi boli metabolice, şi nu la nutriţionişti fără studii de specialitate de durată sau la programe de pe internet.
De altfel, şi autoarea cărţii amintite în articol are aceeaşi specializare. Nu ştiam despre carte, pare intersantă.
Da, când mă voi decide că scopul meu principal este să slăbesc, voi merge și la medic nutriționist. Deocamdată eu sunt ok cu nr de kilograme. Doar pe abdomen mă cam supără depozitele :))) Dar din ce am înțeles, discutând cu mai mulți specialiști (inclusiv cu medicul de familie, care e specializat pe medicină sportivă), ar trebui să apelez și la niște tehnici de modelare corporală din astea efectuate în saloane specializate, pe lângă celelalte eforturi pe care le fac. O să văd ce anume mă decid să fac pe viitor 🙂 În funcție de buget și de cât de tare vreau să scap de depunerile respective 😀
Citind ceea ce scrii, un sfat ar fi sa iei in calcul, daca nu ai facut deja si o verificare a glandelor endocrine cu analize complete (nu doar ft4 si tsh) si eco. Unele dintre simptomele pe care le mentionezi pot fi cauzate de disfunctii ale tiroidei, ceea ce nu e chiar neinsemnat si pe pielea mea am observat cat de nepregatiti si ramasi in urma sunt medicii din Ro pe acest subiect.
Am mai facut, mereu ma duc la endocrinolog si ii spun si degeaba 🙁
Exact la asta mă gândeam și eu dacă nu ar fi o posibilă cauză. Eu așa am descoperit hipotiroidia. Deocamdata ar trebui să iau tratament doar în timpul sarcinii, dar e foarte posibil să fie nevoie de o doză mai mică de tratament și după naștere.
Lidia, iti recomand sa te informezi despre The Root Cause Protocol. Eu am hipo si Hashimoto si am inceput de ceva vreme, NICI nu se compara cu simptomele de dinainte si sunt doar suplimentele pe care le-am luat de pe amazon. p.s. eu nu cred in homeopatie si vindecare cu puterea gandului, protocolul nu e ceva de genul. Cred ca in videos explica ce se poate lua in timpul sarcinii ca sunt multe compatibile, fiind suplimente naturale si poate te ajuta. (De la unul din medicii buni din Cluj primisem tratament cu seleniu doar… in conditiile in care analizele mele sunt varza si diagnosticul pus si nodulul mare.)
Eu am inceput de 6 luni sa tin post intermitent. Si cred ca asa voi ramane. Eram ca tine, “rea de foame” si balonata mereu.
Acum am rezolvat ambele probleme, ba am si dat jos vreo 7 kg.
Cel mai mult ma bucura chestia ca pot sta fara sa imi fie foame! Dupa primele 2 saptamani corpul s-a obisnuit si mi-a fost foarte usor sa continui. Eu care nu am fost in stare sa tin vreo dieta vreodata, mai mult de 1 sapt.
Când eram mai tânără, puteam sta fără să mănânc ore întreg, să sar peste mese și să țin și post negru. Acum nici vorbă de așa ceva. Dacă nu mănânc la timp, am niște crampe la stomac de mă tăvălesc pe jos. Cea mai bună comparație am putut s-o fac cu cele două nașteri, la 8 ani distanță. La prima am stat nemâncată vreo 24 de ore fără probleme, în timp ce la a doua, m-a durut stomacul mai tare ca cezariana. Mă rugam încontinuu de asistente să-mi pună ceva în perfuzie pentru stomac și nu aveau nimic. Oribil a fost!
Nasol. La mine a fost invers. Pana acum nu reuseam sa stau fara sa mananc. La jumatate de ora dupa trezire trebuia sa mananc, altfel ma luau dureri de cap si de stomac. Acum nu mai am nici o problema. A fost una din cele mai mari bucurii, ca nu mai sunt stresata sa mananc la ore fixe 😁