Nici nu știu în ce categorie să pun articolul acesta despre bucățica de Dobrogea pe care am văzut-o noi, pentru că merge și în proiectul Turist în România, dar și în seria Hai cu mine la muzeu, așa că o să-l pun în ambele locuri, ca să-l găsiți când aveți nevoie de el.
Am fost în zonă în perioada bujorilor dobrogeni, despre care am scris aici. După ce am vizitat bujorii, a doua zi am plecat spre Tulcea, cu gândul să trecem pe la Enisala, apoi să ne oprim două ore pe plajă la Corbu să ne bucurăm un pic de mare și de soare.
Prima oprire a fost la Tulcea, unde am vizitat Centrul Muzeal Eco-Turistic Delta Dunării. (tarife: 20 lei/adult, 5 lei/copil).
Muzeul are mai multe expoziții temporare și permanente. Mi-au plăcut foarte mult dioramele cu viețuitoarele din Deltă și mi s-a părut o idee bună faptul că nu aveau ecran de sticlă, iar când te apropiai de diverse colțuri ale lor, se auzeau sunete de animale și păsări.
O altă zonă interesantă a fost cea de cherhana, unde putem vedea care sunt activitățile specifice de cherhana: sortarea, curățarea, prepararea peștelui (sărarea, afumarea, păstrarea).
Evident, copiilor le-a plăcut cel mai mult la subsol, la Acvariu, unde au petrecut mult timp admirând peștii vii, mari, mici, colorați sau mai puțin colorați.
După Muzeul din Tulcea, am plecat spre Babadag, cu gândul să vizităm și Muzeul Satului Dobrogean. Dar pe drum, chiar la ieșirea din Tulcea, am oprit la Satul Pescăresc tradițional, un complex muzeal relativ nou, făcut cu fonduri europene, în care găsim case reprezentative pentru cele mai importante localități de pe brațele Dunării.
Site-ul lor este rudimentar, dar experiența acolo a fost una plăcută. Au și un restaurant în incintă, dar noi nu am avut timp să stăm să mâncăm, așa că nu vă pot spune cum este mâncarea.
Casele sunt destul de simplu mobilate, cu diverse obiecte, cel mai probabil primite prin donație. De pe panouri putem afla câte ceva despre zonele pe care le reprezintă, precum și informații despre valoarea turistică a acestor localități.
Taxe de vizitare: ca să fiu sinceră, nu îmi mai aduc aminte, dar n-au fost foarte mari.
Pentru că era foarte cald și timpul scurt, am pus piciorul în prag, am sărit vizitarea Muzeului Satului și a Geamiei Ali-Gazi Pașa, lucru care mi-a atras foarte multe bombăneli de la domnul soț (îmi pare rău, serios! 😀 ) dar voiam atât mult să ajung la mare, că mă simțeam ca un copil în dimineața de Crăciun.
Am mai făcut o oprire la Cetatea Enisala, singura cetate medievală din Dobrogea. Îmi doream de mult să ajung acolo și dacă tot eram în zonă, am pus-o pe listă. La Cetatea Enisala se organizează (organizau?) diverse festivaluri: Castelfest, Pro Istoria Fest, așa că merită s-o puneți pe listă pentru o vizită.
Pe dinafară mi s-a părut că seamănă puțin cu Cetatea Kaliakra din Bulgaria, mai ales că priveliștea este absolut superbă. De pe culme, de unde se află cetatea, aveți o priveliște minunată spre Lacul Razim, cândva o bucată de Marea Neagră.
În curtea cetății se mai află un mic muzeu, care pare o bucățică de Grecia, dar în rest cetatea nu e cine știe, sunt câteva ruine și o vedere frumoasă în depărtare. Eliza s-a plictisit, mai ales că era și foarte cald și noi eram încălțați cu bocancii de munte.
Tarif de vizitare Enisala: 8 lei adulți, 4 lei copii.
După vizita la cetate, am plecat spre Corbu, cu o oprire la o benzinărie unde ne-am luat niște sandvișuri la supra preț și niște ronțăieli și, odată ajunși, am petrecut cele mai frumoase două ore din ultimul timp, liniștiți și relaxați pe o plajă goală, în timp ce copiii se jucau cu apă și nisip.
Vlad chiar era răcit, îi curgea nasul ca la balamuc, dar și-a făcut curaj și s-a băgat cu picioarele în apă și, culmea, a doua zi nu mai avea nimic, se simțea foarte bine. Eliza, evident, că a făcut ce a făcut și tot s-a udat până la brâu, dar nu m-am stresat prea tare. Bucuria de a fi la malul mării era prea mare ca să mă mai stresez.
La întoarcere, am rătăcit drumul, ocazie cu care am realizat ce bine e să ai o hartă de hârtie în mașină, atunci când n-ai semnal 😀 Însă drumurile Dobrogei mi-au plăcut foarte mult, le-am nimerit libere, destul de bune, mărginite de tufișuri dese și pomi cu frunze albicioase, ca măslinii, cu Dunărea ițindu-se în zare mai peste tot, cu eoliene uriașe și sate lipovenești superbe, cu multe flori la porți.
