Am scris prima ciornă a acestui articol acum aproape un an și jumătate (când a apărut în presă cazul polițistului pedofil), dar, din varii motive, nu l-am mai publicat. Acum, când contextul se repetă, de zeci de ori mai terifiant, revin cu aceeași întrebare: cum le spunem copiilor noștri că există adulți care vor să le facă rău? Ba mai mult, cum le explicăm că adulții în care, teoretic, ar trebui să avem încredere, ne iau în zeflemea și ne ignoră strigătele de ajutor?
Nu cred că există om în România la momentul actual să nu fi auzit de cazul pedofilului din Bucureşti, care a ajuns să fie prins după ce a ajuns în social media filmarea în care săruta şi mângâia nişte copii într-un lift sau despre Alexandra, fetița de 15 ani, răpită, violată și ucisă la Caracal, fără ca autoritățile să intervină în mod eficient și la timp pentru a o salva.
Ca toţi oamenii normali şi sănătoşi la cap, m-am îngrozit. Prima reacţie a fost să-mi închid copiii în casă şi să nu le mai dau drumul până la maturitate. De fapt, nici atunci, căci, aşa cum s-a dovedit de zeci și sute de ori până acolo, lumea, în general, și România, în special, nu este un loc sigur, mai ales pentru femei. Drept dovadă stau miile de mărturisiri ale fetelor și femeilor abuzate în tot felul de moduri și ignorate cu grație de autorități, îndemnate sau intimidate să nu facă plângere sau luate în râs.
Și atunci mi-am dat seama că, în anumite situații, informația poate reprezenta un avantaj și că un copil informat este un copil care va ști să fie atent la orice semne potențiale de abuz și să le raporteze ulterior.
Deci, cum purtăm cu copiii noştri discuţii despre siguranţa personală într-o lume care se dovedeşte din ce în ce mai bolnavă?
La momentul la care a avut loc scandalul cu polițistul pedofil, am purtat cu ea următoarea conversație:
- i-am spus să nu se urce niciodată cu cineva în lift, iar dacă se nimereşte cu cineva jos la lift, să lase persoana respectivă să urce prima. E important să-i menţionaţi asta, pentru că poate încerca să se urce şi tocmai când să închidă uşa, cineva să tragă de ea şi să urce împreună cu ea.
- i-am povestit pe scurt cazul recent întâmplat. I-am spus că un bărbat a încercat să sărute o fetiţă în lift. Ştiu că am cosmetizat puţin, dar n-am vrut s-o sperii şi mai tare. I-am explicat că există adulţi cărora le plac copiii într-un mod anormal şi că asta este o boală psihică. I-am spus că adulţii respectivi încearcă să sărute, să atingă în părţile intime copiii şi că sunt adulţi care fac sex cu copii. Ştiu că o să vi se pară şocant, dar Eliza are deja suficiente informaţii despre acest aspect, cât să înţeleagă că sexul e ceva ce se petrece doar între doi adulţi care îşi dau consimţământul.
- Eliza a fost foarte surprinsă de aceste lucruri, dar am insistat pe ideea că niciodată copilul abuzat nu este vinovat cu nimic, ci adultul abuzator este de vină.
- i-am spus că orice încercare de acest gen trebuie raportată la poliţie, pentru ca poliţia să-l caute şi să-l prindă pe făptaş.
- i-am reamintit să nu plece niciodată cu cineva, indiferent de motivul invocat (“m-a trimis mama ta”, “hai să-ţi arăt o pisică”, “ia nişte dulciuri”) iar dacă cineva încearcă s-o ia cu forţa, să ţipe şi să ceară ajutor altor adulţi.
- la fel i-am spus să se apere, dacă e într-un spaţiu închis cu un adult care încearcă să o sărute sau s-o atingă, să ţipe tare şi să lovească.
- singurul lucru pe care nu l-am abordat (şi asta pentru că nu am avut un plan iniţial în minte, ci discuţia a venit oarecum firesc şi am uitat) e faptul că există şi copii care abuzează alţi copii. Ar trebui insistat şi pe faptul că nu are voie să-şi arate părţile intime altui copil, să se lase sărutată sau mângâiată de acesta şi nici să atingă sau să sărute ea pe altcineva. Iar dacă i se solicită aşa ceva, să spună imediat unui adult de încredere (deşi, ca să fiu sinceră, eu n-am încredere în cadrele didactice, de exemplu, că ar interveni în mod eficient în această chestiune).
Îmi dau seama acum, la un an și jumătate după ce am scris acest articol, că mai am multe de adăugat la el. Că trebuie să-i spun să nu se urce niciodată în mașină cu cineva, că uneori poliția nu e dispusă să te ajute și că e mai indicat să suni la părinți și multe altele. Dar ce nu pot eu să-i spun copilului meu e modul în care s-au desfășurat lucrurile în cazul Alexandra.
Voi cum ați procedat? Ați spus copilului, i-ați relatat detalii? Dacă da, de ce credeți că e util sau benefic pentru copil să afle lucrurile astea înspăimântătoare care până și pe noi adulții ne-au făcut să nu mai dormim câteva nopți?
Ați adăugat și alte sfaturi referitoare la siguranța personală? Orice feedback mă ajută, ca să știu și eu cum să extind această discuție și poate să strâng aceste sfaturi într-un ghid mai cuprinzător.
Iar dacă nu ați început încă să discutați despre asta, iată aici un ghid care v-ar putea ajuta. Se numește Vorbesc cu copilul meu. Despre abuz și a fost realizat de Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen (A.L.E.G). Este adresat copiilor mai mici, din ce am remarcat.
Un alt material de mare ajutor este posterul Reguli de siguranță pentru corpul meu, realizat de Grow Up Romania. Îl puteți descărca la o rezoluție foarte bună pentru print de aici. Două dintre cărțile recomandate în colțul din dreapta jos al posterului au fost deja traduse în limba română la Editura Gama, tocmai le-am comandat și o să vă povestesc mai multe despre ele.
Pentru copii mai mari, fete în special, e util ca linii generale și acest articol din ziarul Adevărul.
Un alt articol util pentru părinții ai căror copii au văzut deja știrile (deși eu nu sunt întrutotul de acord cu abordarea pacifistă și iertătoare a autoarei): Helping Children Exposed to Shocking Events.
La sfaturi pentru siguranta personala l-as adauga pe acesta: copilul sa stie, pe dinafara, 2-3 numere de telefon ale persoanelor de maxima incredere (parinti, bunici, unchi, matusi).
Daca ramane fara telefon, sa-i poata suna pe cei din familie (daca are unde).
Da, bine de menționat. Eu am învățat-o nr meu de la 3 ani, e singurul număr pe care îl știe. Și chiar l-a folosit de vreo două ori.
Buna Laura,
Si noi am vorbit despre abuz. Am o fetita de varsta Elizei. Te citesc de mult timp,dar nu am scris de fiecare data. Acelasi sentiment l-am avut si noi, adica sa o inchidem in casa.. doar ca e la varsta la care e normal sa fie putin independenta. La fel ca si tine, i-am spus sa nu mearga niciodata cu nimeni nicaieri. Ea are de acum telefon si dupa scoala ma suna si vorbim. In vizite merge la fetite pe care le cunosc bine atat pe ele cat si pe parintii lor. Nu doarme peste noapte inca la nimeni.
La scoala ea nu merge la toaleta, dar i-am spus ca daca are nevoie sa mearga insotita de prietena ei si sa se pazeasca reciproc. Din clasa a V-a mi-e groaza cu toaletele. Am auzit ca se fac tot felul de minuni pe acolo, mai ales ca sunt si cei mari. Stiu cazuri in care baietii au intrat peste fete, le sting lumina si le sperie. Cadrele didactice nu fac absolut nimic, parintii revoltati care ameninta cu inspectoratul sunt intimidati si amenintati. Li se spune sa isi ia copilul si sa plece daca nu le convine.
Alta problema e cu baietii din grupul de prieteni. I-am explicat ca nici in joaca, nimeni nu are voie sa o pipaie. Daca se intampla sa imi spuna imediat. Are cativa amici in parc cu care se joaca, iar unul dintre baieti ii tot da palme la fund (mai mic decat ea). Am incercat tot ce s-a putut : sa vb cu el, cu parintii, cu bunicii. Nimic. Astia, evident spuneau ca se joaca, asa sunt copiii. Nu asa sunt copiii, copiii trebuie educati, iar mamele baietilor trebuie sa stie acest lucru. Au si o fata si cand mi-au spus ca ea se poate apara singura, i-am spus Irinei sa ii dea astuia un branci si sa il tranteasca, iar ea mi-a spus ca ea prea delicata sa daca asta. Si singura a gasit solutia, nu mai vrea sa mearga in parc cu ei. E trist ca mai multe mame de baieti spun ca ai lor copii doar se joaca. Eu de exemplu am rarit o amicitie pentru ca baiatul unei cunostinte a jignit-o spunandu-i “vagaboanda”. I-am explicat ca nu trebuie sa creasca acceptand badaraniile unora. Ii scoatem complet din viata noastra. Pentru copii puterea exemplului e majora. Nici eu nu am de ce sa mai fiu prietena cu o doamna care nu stie sa le faca educatie baietilor ei. Din pacate am constatat ca sunt putine mamele care isi cresc corect baietii. Fetita mea are un coleg cu care merge la engleza, extrem de educat. Care stie ce este spatiul intim si in care nu avem voie sa intram.
Nu vreau sa fiu paranoica si sa o sperii, dar i-am spus ca trebuie sa stie sa daca diferenta intre o atingere normala (in metrou de ex, sau cand merge la bazin si proful o ajuta la miscari sau o imbratisare) si o atingere voita si cu tenta sexuala. Si ea stie totul despre sex si ca sexul il fac adultii.
De asemenea, i-am spus ca daca nu vrea sa fie imbratisata de persoane, sa nu stea doar din politete. Sa se retraga politicos. Un om normal nu forteaza. Eu nu-i pup si nu-i imbratisez pe copiii amicilor, decat cu permisiunea lor.
Sa stii ca i-am povestit frumos si fara sa o sperii ca noi femeile suntem puternice si nu trebuie sa ne lasam considerate obiecte. Trebuie sa fim respectate, ocrotite si de asemenea sa ii respectam pe baieti, sa nu ii jignim, sa fim civilizate.
Roxana, eu la articolul despre educația băieților am primit comentarii gen: ești nebună dacă crezi că își crește cineva copilul să fie violator, n-avem nevoie să le spunem lucrurile astea. Oamenii nu pricep că abuzurile sexuale vin sub multe forme și se fac la toate vârstele. Suntem o țară care promovează cultura violului și oamenii nici măcar nu-și dau seama de asta!
Nu zice nimeni ca devin violatori,dar trebuie explicat. Nici ei nu stiu ce se intampla cu ei, cu corpul lor. Cu siguranta pot fi gesturi care par copilaresti,dar nu sunt. Si pentru ei e valabil sa nu se lase mangaiati de alte persoane.
Eu nu spun ca e rea vointa ci pur si simplu considera ca daca baieti nu mai sunt baieti,ca devin ca fetele daca li se spun anumite lucruri.
Este MARE nevoie ca mamele baietilor sa ii invete ca asa cum corpul lor e doar al lor si al fetelor e la fel si mai ales cand cresc si incep hormonii sa isi faca de cap, orice ar auzi despre o fata, ca e curva, ca e vagaboanda, cum se zvoneste la unele, asta nu inseamna ca are dreptul sa o pipaie, sa ii vorbeasca urat etc. Nu stiu cate mame isi invata baietii lucrurile acestea de bun simt. Ca daca ar fi implicite, nu am mai avea majoritatea populatiei feminina a tarii agresata cumva de-a lungul vietii de tot felul de dobitoci.
Eu, mama de doi copii, unul bebelus acasa, imbracata in blugi si hanorac, cu gluga pe cap intr-o zi ploioasa cand ma intorceam de la paine am fost agresata verbal de doi baieti, care nu erau mai mari de 16 ani. Fiind aproape de casa, m-a apucat o furie greu de exprimat si m-am intors dupa ei, i-am alergat, l-am prins pe unul si am inceput sa il strang de gat, rau. I-am zis ca e un nenorocit, ca am doi copii casa, ca maica-sa asa il invata sa se poarte cu femeile pe strada? ca daca mai scoate un singur cuvant (ca ma facea nebuna si se citea spaima in ochii lui) il bat de-l rup si-l duc si la politie sa vedem atunci daca mai are tupeu sa se ia de femei pe strada. Efectiv am vazut negru in fata ochilor, stiu ca am facut ceva urat, riscant, dar parca atunci s-a adunat TOATA frustrarea momentelor cand a trebuit sa tac si sa ma fac ca nu am auzit nimic, ca nu am simtit nimic. A fost ca o razbunare. Cand i-am dat drumul din stransoare i-am tras un sut si i-am zis ca altadata sa se gandeasca mai bine. Cu siguranta ma putea bate mar chiar si baiat de 16 ani fiind, dar neasteptandu-se la reactia mea tampita, he freezed.
La 10 ani am scapat ca prin urechile acului dandu-ma baiat, de mai multi golani de 20 de ani care m-au ridicat in brate “sa se joace cu mine” cand ma intorceam seara de la sanius din apropierea casei. Eram tunsa scurt si fara cercei si asta m-a salvat. Am tras si o injuratura ca sa arat cat de baiat sunt….bine ca nu si-au adus ideea mai departe ca erau si bauti. Nici nu vreau sa-mi imaginez ce s-ar fi putut intampla.
Eu am citit acum cateva zile un status la o alta bloggerita, cum venea ea spre casa si cum au agresat-o verbal niste baieti de vreo 10 ani si care au inceput si s-o urmareasca. Dpdv fizic, evident ca nu erau periculosi, insa aveau toate sansele sa se transforme in periculosi la adolescenta. Nu pot spune ca sunt de acord cu reactia femeii respective (le-a spus ceva gen ca ii sunt dragi, ea fiind o persoana empatica si toleranta), dar tind sa cred ca reactia ei ar fi putut pune gaz pe foc si mai tare, pentru ca le-a dat de inteles ca e ok ce au facut si ca asa ajung indragiti de femei. Nu am realizat atunci cand a postat, dar m-a urmarit mult timp reactia asta.
N-am vazut pe facebook, ci am citit o postare chiar pe blogul doamnei despre intamplarea pe care o mentionezi tu. Nu divulg blogul pentru ca vad ca nici tu n-ai facut-o si … poate e bine asa, sa n-o expun.
Era vorba despre un grup de cativa baieti cu varste intre 9-12 ani care fumau si erau galagiosi.
Unul dintre ei s-a luat de ea. Eu am inteles ca, prin atitudinea ei, mentionandu-i ca are si ea acasa un copil de varsta lui si ca de aceea ii este drag de el, a trezit in acel baiat un sentiment de rusine. Ceea ce e mare lucru. Pentru ceea ce e in interior te opreste sa faci rele.
Eu am sa fac un test cu copila de 6 ani, cum am facut si cu sora-sa mai demult. O sa rog o persoana pe care nu o cunoaste dar o cunosc eu, sa se duca la ea in parc, sa se recomande, sa fie prietenoasa, sa o intrebe daca ii plac animalele, daca o poate ajuta sa isi caute catelul pierdut sau ceva de genul. Eu voi fi pe banca observand. Vreau sa vad cum va reactiona copilul meu si ce alte masuri de siguranta se impun explicate. Ca uneori le explici, dar nu o faci toata ziua, logic, copilul mai uita sau o zbugheste pe neasteptate, e foarte important sa facem astfel de lucruri ca sa discutam apoi practic.
Copiii trebuie sa stie ce sa faca si daca se pierd de parinti si fiica noastra cu prietena ei chiar s-au pierdut acum cativa ani la mare si au vorbit cu o doamna care il suna pe tatal prietenei iar el cand vedea numar necunoscut si disperat le cauta isi spunea ca nu-si pierde timpul razpunzand…. deci si mintea iti joaca feste cand te panichezi. In cele din urma, dupa insistente, a raspuns. Ca sa nu mai zic ca la noi regula era: cand realizezi ca te-ai pierdut, ramai acolo, nu pleci mai departe fiindca noi oricum refacem drumul si contactezi o doamna cu un copil sau ceva de genul si rogi sa ne sune dar prietena ei panicata, a inceput sa alerge in alta parte plangand si ea incerca sa isi linisteasca prietena….
Jocurile de rol cu persoane din afara familiei sunt foarte bune pentru tot felul de situatii.