Am aflat despre tradiția cu spălatul ritualic al picioarelor acum un an, de la o prietenă din Teleorman, și mi-am propus de atunci să merg să documentez la fața locului acest obicei. Așa că anul acesta, de Moșii de Vară (care a picat în sâmbăta dinaintea Rusaliilor) am mers la prietena mea în ospeție, să văd la fața locului cum se practică obiceiul ritualic al spălatului pe picioare.
Pentru că eu nu mai auzisem de acest obicei și nu aveam unde să citesc despre asta (doar pe net, dar cam peste tot spune același lucru), am rugat-o pe prietena mea să-mi povestească de când știe ea de această tradiție și cum s-a desfășurat de-a lungul timpului în familia ei.
Origini:
Obiceiul se desfășoară în amintirea primirii și spălării picioarelor “celor trei îngeri”, care semnificau Dumnezeirea (Sfânta Treime), de către patriarhul biblic Avraam. (sursă: internet)
Amintirile:
”M-am născut în Videle acum 36 de ani. De pe la 4 ani am început sa petrec cea mai mare parte a timpului la țară (com. Scurtu Mare, la 34 km de Videle), alături de cele doua surori mai mari. Veneam acasă la Videle destul de rar până am început școala.
După ce am început școala mergeam la țară doar în vacanță. Stăteam acolo de la început până la sfârșit. Nu-mi aduc aminte foarte multe lucruri din perioada pre 8 ani, dar după 8 știu sigur ca munceam de ne săreau capacele – adunam corcodușe, făceam curat la porci, dădeam apa la animale, mergeam cu vaca.
Cred că cel mai așteptat moment din copilăria petrecuta la țară era cel al Moșilor de vara, când ne spălau babele pe picioare. Nu știu cum se făcea, dar în fiecare an ploua. Și pe uliță se făceau niște băltoace, de n-aveai pe unde să calci.
În formație de 7-8 copii, mergeam din poartă în poartă, ne încolonam și așteptam frumos să ne vina rândul ca să fim spălați pe picioare. Ce ne mai beșteleau babele :)))) – eram plini de nămol uscat :))))
Femeia care ne spăla era pregătită cum se cuvine: albie din lemn sau tablă, săpun de casa, frunze de lipan sau bozii. Ne spălau picioarele, ne scoteau pe frunzele alea de lipan așezate în jurul albiei, apoi ne invitau la masă, unde pregatiseră colarez sau orez cu lapte.
Familiile mai înstărite făceau orez cu lapte, îl puneau în vase noi, pe care ni le împărțeau la final. Celelalte doar ne invitau la masă. Ne spălau, mâncam și plecam. An de an făceam treaba asta. Pe măsură ce creșteam, ne mai șmecheream. Nu mai mergeam din poartă în poartă, ci doar la babele care ne dădeau cireșe și care făceau orez cu lapte.
Trecut-au anii, rămas-au amintirile…. Eu am crescut, am plecat la oraș, dar țara nu mi-am lăsat-o de izbeliște. Până când bunicii mei s-au mutat la ceruri. De atunci, s-a cam rupt firul. Dar multe din lucrurile pe care le fac acum, le fac de dragul celor care m-au crescut. Am avut o copilărie frumoasa chiar dacă atunci o uram, din cauza muncilor pe care le prestam.
În timp ce colegii mei mergeau la mare și la munte, eu, la 12 ani, stăteam la sapă la porumb, de dimineață până seara târziu. Stăteam 20 min să ne odihnim la prânz, beam apă stătută din bidon, mâncam oua fierte cu ceapa și brânză, și o luam de la capăt. Mi-e dor de vremurile alea, mi-e dor de copiii care erau atunci. Copiii mei, deși sunt copii buni, nu sunt ca mine. Cred ca dacă aveau niște bunici ca ai mei, aveau mai multe șanse sa trăiască ce am trăit eu.
Deși mă străduiesc sa fac cu ei lucrurile pe care eu le-am făcut la vârsta lor, parca nu merge. Ceva scârțâie 😀 Dar nu mă las. Am două-trei obiceiuri la care țin: vopsitul ouălelor de Paști, moșii de vara și colindele din perioada iernii.
Din fericire, până acum, am reușit să țin ritmul și să fac ce mi-am propus. De când avea băiatul meu cel mare vreo 4 ani (de 7 ani adică), am început sa spăl și eu pe picioare. Pana acum am reușit sa ne ținem de obicei în fiecare an. În Videle nu prea se mai întâlnește obiceiul asta… S-au împuținat babele :))) dar prin cartierele vecine încă e în floare. L-am întrebat pe tatăl meu cum era când era el copil. Mi-a zis ca femeile fierbeau colivă sau păsat în lapte. Habar nu aveam. Era lumea mai puțin avută atunci. 🙂
Tradiția merge mai departe
Am mers și noi la prietena mea de Moși/Rusalii. Când am intrat, în curte era întinsă o masă luuuungă, aranjată cu castronele din ceramică smălțuită, cănuțe mici și linguri de lemn. O parte dintre oaspeți veniseră deja, alții au sosit mai târziu.
Alăturea, era un lighean cu apă de fântână, câteva bucăți de săpun de casă (făcut chiar de prietena mea) și frunze de brustur. Pe drum, copiii se lăfăiau deja cu picioarele până la genunchi într-o clisă moale care s-a și uscat pe ei și le-a dat mâncărimi până au ajuns la spălat 😀
În spatele casei, în grădină, un ceaun uriaș a început să sfârâie pe foc, cu promisiunea unei delicioase tocane de iepure cu măsline în el. Mămăliga se făcea în casă, pe aragaz, iar brânza era la frigider.
Limonada cu vișine a fost consumată în cantități industriale, mai ales când s-a servit orezul fierbinte. A fost cel mai bun orez cu lapte pe care l-am mâncat!
Toată atmosfera a fost minunată, mă bucur enorm că am putut să iau parte la asemenea sărbătoare și îi mulțumesc prietenei mele că ne-a invitat!
