Buchet din creioane și flori pentru doamna învățătoare sau educatoare

Stăteam ieri acasă cu Eliza și nu știu cum se face că atunci când stă singură acasă și face binging pe Netflix la Soy Luna nu se plictisește niciodată, dar când stă cu mine, n-are absolut nimic de făcut! Așa că a venit la mine și mi-a spus: ”Putem să facem ceva creativ? Că n-am mai făcut demult ceva creativ.”

Asta cam așa e, ce-i drept, dar nu prea mi-a ars de înșirat diverse materiale, pentru că Vlad vede tot și vrea tot și după aceea nu mai găsesc nimic și zici că a trecut taifunul prin sufrageria mea. Așa că i-am zis Elizei că facem și i-am propus să încercăm un suport de buchet din creioane, la care mă și gândisem de ceva vreme.

Materiale buchet din creioane

o rolă de carton rămasă de la prosoape de bucătărie (are gura cam largă și e cam subțire, dar nu știu ce altceva să vă zic, a mea nu știu de la ce e, e din carton mai gros și nu are circumferința așa de mare, posibil s-o fi reciclat Eliza de la vreun magazin cu role de linoleum sau de la coli de hârtie pentru ambalat cadouri), creioane colorate (în jur de 24 ne-au intrat nouă), pistol cu silicon fierbinte, un cutter. Și dacă nu vreți să ascuțiți manual creioanele, o ascuțitoare electrică.

Mod de realizare buchet din creioane

Se ascut toate creioanele. Ale noastre erau foarte puțin folosite, dar vârfurile tot erau tocite. Se taie rola de carton astfel încât să fie mai scurtă decât creionul cu tot cu vârf (eu am tăiat-o un pic sub linia de unde e ascuțit creionul).

Apoi se lucrează repede în doi: se întinde siliconul fierbinte și se lipește creionul, având grijă să le aliniați bine.

Noi florile le-am luat din piață și au fost 3 lei. Creioanele le-am avut în casă. Deci, pe noi, toată povestea ne-a costat, de fapt, doar 3 lei. Dar găsiți și seturi de creioane ieftine, ce-i drept nu de cea mai bună calitate, dar ca decor sunt foarte bune. Doar să fie din acelea hexagonale, nu perfect cilindrice, pentru că nu se vor așeza așa de bine.

Se pun florile înăuntru și se ajustează cozile astfel încât să nu iasă din suport.

Când vreți să puneți florile în apă, le scoateți din suportul de creioane și le puneți în vază. Evident, puteți face același model și cu o vază mică, dacă aveți ceva perfect plat și atunci florile pot rămâne acolo.

2 Replies to “Buchet din creioane și flori pentru doamna învățătoare sau educatoare”

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.