Maria, Regina României este un film artistic lansat în cinematografele din România pe 8 noiembrie și pe care l-am văzut și vreau să vi-l recomand ca pe un film la care e musai să mergeți.
În general, evit să folosesc cuvinte prea mari când laud un film. Uneori îmi mai scapă, recunosc, pentru că aprecierea unui film este un act subiectiv, iar alteori chiar simt că vreau să vă conving să-l vedeți.
Așa e și cu Maria, Regina României, un film absolut superb și emoționant, o co-producție în regia lui Alexis Sweet-Cahill, cu Roxana Lupu (extraordinară în acest rol) și Daniel Plier în rolurile principale.
https://www.youtube.com/watch?v=Ze0r6DLXSyw
Filmul nu este o biografie a Reginei, ci o mărturie ușor romanțată a felului în care Regina a contribuit la formarea României Mari.
Ne aflăm în zilele post-mergătoare Primului Război Mondial, după 1 decembrie 1918, când politicienii români se luptă să se facă auziți la tratatele de pace de la Paris.
Prim-ministul de atunci, Ion I.C. Brătianu, se lovește de nepăsarea francezilor, englezilor și americanilor, atunci când face lobby pentru recunoașterea noilor granițe ale țării. În acest context delicat, Regele și Guvernul cad de acord, deși nu din toată inima, s-o trimită pe Regină la Paris, în speranța că intervenția ei va întoarce marile puteri în favoarea României.
Filmul tocmai asta documentează: acele zile în care Regina Maria a încercat să se facă auzită, o singură femeie într-o mare de bărbați care îi atribuiau un rol pur decorativ, ignorând-o sau întorcându-i, pur și simplu, spatele.
De altfel, personajul se și plânge în film, la un moment dat, că presa franceză nu scrie decât despre ținutele ei, despre plimbări și despre activitățile ei culturale, și niciun cuvânt despre misiunea ei (asta în timp ce presa română o toca mărunt în țară, la ordinul miniștrilor, nemulțumiți de faptul că Regina plecase la Paris).
Maria, personajul și omul pe care îl reprezintă, ni se arată ca o femeie puternică, inteligentă și hotărâtă. Filmul nu încearcă s-o zugrăvească pe Maria ca pe o icoană: relația ei cu Prințul Știrbey este sugerată destul de limpede și ea însăși recunoaște, la un moment dat, că nu a fost o mamă foarte bună pentru Prințul Carol. De altfel, atât istoria, cât și filmul ne arată că Maria nu a avut o relație foarte bună cu fiii ei.
Maria este Regină, dar este și mamă. Atât cât îi stă în puteri, încearcă să aleagă drumul cel mai bun pentru copiii ei. Este o secvență în film în care fiicele Mariei, foarte entuziasmate la vederea unor rochii noi, le iau de pe umerașe și încearcă să le probeze. Și Maria le spune, știind că nu are bani pentru acele rochii: ”Puneți-le la loc!” O mamă, deși regină, la fel ca multe dintre noi.
Maria a iubit enorm de mult această țară, chiar dacă nu s-a născut în ea. La un moment dat se întâlnește cu vărul ei, Regele George, și acesta îi reproșează cumva (deși pe un ton fals admirativ) că își bate atâta capul pentru țărișoara asta săracă a cărei Regină a ajuns din întâmplare.
Chiar și propriul ei fiu, Nicky, folosește cele mai urâte cuvinte pentru a descrie România, însă Maria nu se lasă doborâtă. Cere și, în cele din urmă, primește respectul care i se cuvine.
Nu cred că există film mai potrivit pentru vizionare în această perioadă tulbure a istoriei României decât Maria, Regina României. Dacă ea, o venetică pe aceste meleaguri, a putut iubi atât de mult această țară, dacă a putut să se lupte atât de mult pentru ea, cred că îi datorăm și noi, ca urmași ai poporului pe care ea l-a apărat atât de mult, să ne protejăm țara și să facem tot ceea ce putem în beneficiul ei.
Și putem începe prin a merge la acest film și a învăța ceva din el, apoi la vot și apoi făcându-ne zi de zi datoria de cetățeni.
Notă: dacă vreți să vă luați copiii la film, în general este ok, cu excepția unei scene de sex explicit (fără nuditate frontală). Voi decideți de la ce vârstă pot copiii voștri să vadă astfel de scene, însă altminteri filmul este chiar foarte cuminte.
Din punct de vedere tehnic (sonor, imagine, decoruri, cadre), filmul este impecabil și, deși se mănâncă și ciorbă în el ( 😀 ), nu se încadrează nici pe departe in tiparele filmului românesc modern.