Rușinică mie, doar trei cărți citite în luna august 🙁 A fost o lună cam dificilă, ne-am reîntors la București, unde am avut o groază de chestii de făcut, am fost singură cu copiii acasă cea mai mare parte din zi, iar în week-end am fost prea obosită ca să mai citesc, așa că fie am ieșit prin parc, fie am abuzat de Diva și Netflix.
Așa că am reușit să citesc doar trei cărți, dintre care două în prima jumătate a lunii și una în a doua jumătate. Am mai început o carte dar deocamdată nu m-a prins și a rămas doar începută.
Între surori, Kristin Hannah, editura Litera
Neverosimilă ca zăpada vara, dar asta nu înseamnă că nu poate totuși să te bucure. E povestea a două surori: Meghann este aparent ”realizată”, cu mulți bani, o carieră și un apartament luxos în centrul orașului. Claire este (conform surorii ei, cel puțin) o ratată: a fost exmatriculată de la facultate, s-a apucat de un curs și apoi a renunțat la el, are un copil care nu-și cunoaște tatăl și se ocupă de un complex de căsuțe pentru camping unde își petrece zilele desfundând toalete, reparând acoperișuri și curățând mucegai de pe pereți.
Și cu toate astea, care dintre cele două credeți că este mai fericită? Meghann, în marele oraș, care își câștigă existența din divorțuri urâte și își alină singurătatea agățând necunoscuți pentru aventuri de-o noapte la beție sau Claire, înconjurată de familie și prieteni într-un orășel de provincie? Mai clișeistic de atât nici că se poate, deja sună a film Diva de Crăciun (minus Crăciunul), doar cu o doză mică de promiscuitate pe care n-o găsești în astfel de producții cinematografice.
Și apoi universul ambelor surori este dat peste cap: Claire întâlnește un tip, e dragoste la prima vedere și peste o lună se căsătoresc. Iar Meghann este un avocat de divorțuri cu multă experiență care insistă să semneze un contract prenupțial. Relația încordată a celor două surori, despărțite una de alta când aveau 9, respectiv 16 ani, devine și mai fragilă. Claire încearcă să o convingă pe Meghann să creadă în dragoste, dar poate oare un om părăsit de mamă, de tată și de un soț din trecut să mai creadă că dragostea necondiționată există?
Un roman ușurel, previzibil, optimist și trist, în același timp, despre faptul că viața are modul ei de a curge mai departe, în ciuda tragediilor personale care ți se întâmplă. Și despre faptul că depinde doar de tine cum alegi să ți-o trăiești. În ciuda intervenției destinului, în cele din urmă, viața pare să fie o sumă de alegeri făcute, în special, atunci când ți-e greu.
Cea care se întoarce, Donatella DiPietrantonio, editura Polirom
Am terminat de citit cartea asta într-o zi dar mi-a luat vreo două săptămâni să-mi dau cu părerea despre ea pe Goodreads pentru că, pur și simplu, nu știam ce să spun. Este atât de dureroasă, încât am așteptat un pic să-mi treacă sentimentele de furie și frustrare pe care le-am avut citind-o, ca să pot scrie ceva la rece despre ea.
Este un roman destul de scurt dar intens: ca protagonistă avem o fetiță de 13 ani care este, brusc și fără explicații returnată familiei biologice, după un trai privilegiat alături de o familie adoptivă. Întoarsă în sânul unei aglomerate familii biologice, unde privațiunile sunt multe și momentele frumoase puține, protagonista (care nu are nume în carte) trece în revistă aproape doi ani dintr-o nouă viață în care se simte străină.
Mutată de la oraș la țară, o copilă studioasă și cuminte care lua lecții de balet și înot, ea ajunge într-o gospodărie unde toată lumea muncește, unde trebuie să te lupți pentru mâncare, unde lipsa de intimitate e la ordinea zilei și la fel și palmele aplicate cu generozitate de capul familiei.
Protagonista nu este șocată doar de noile condiții de trai dar și de faptul că nu cunoaște motivul pentru care a fost returnată. Își face tot felul de scenarii, își imaginează că mama adoptivă este pe moarte sau că ar fi greșit ea cu ceva, dar motivul real este mult mai banal și îl aflăm abia la final.
Lipsită de afecțiune de ambele părți (nici adoptivii nici biologicii nu sunt afectuoși cu copiii), protagonista se apropie foarte mult de sora mai mică, Adriana, dar și de frățiorul Giuseppe. Și, fără să vrea, se lasă prinsă și într-o relație pseudo-sexuală cu unul dintre frații mai mari, care îi acordă un soi de atenție deplasată din prima zi în care ajunge acolo.
Cartea e o felie de viață, crudă și dureroasă, o radiografie a abandonului și a consecințelor sale, în ciuda faptului că încearcă să identifice și anumite momente mai bune, acele scântei luminoase care mai apar câteodată chiar și în negrul cel mai negru.
Librăria magică a dorințelor, Katja Frixe, editura DPH
O carte extrem de curajoasă în ceea ce privește temele abordate.
“Uneori trebuie să ajungi în vârful tristeții pentru a putea apoi coborî muntele cu îndrăzneală și a deschide ochii spre frumusețea din jurul tău.”
Volumul tratează cu delicatețe subiecte dificile, precum divorțul părinților (mai ales dacă tatăl se îndrăgostește de alta femeie), despărțirea de cea mai bună prietenă, adaptarea la o școală nouă, dar și multe alte aspecte mărunte ale vieții de familie și de școlar.
Clara este foarte supărată pentru că prietena ei cea mai bună trebuie să se mute din oraș, deoarece părinții au divorțat si mama nu dorește să se întâlnească prin oraș cu noua iubită a tatălui. Singurul ei refugiu este libraria magică a doamnei Eule, dar până și aceasta ajunge sa fie în pericol din cauza unui anticar răutăcios.
Și, pe deasupra, noua ei dirigintă este iubita tatălui Lenei. Clara nu prea stie cum sa faca față acestor lucruri dureroase și chiar ajunge să se certe, pe Skype, cu Lena. E tare greu sa îți păstrezi prietena când ea este la distanță, e greu să te mai bucuri de lucrurile pe care altă dată le făceați împreună și e greu să găsești pe altcineva cu care să ai atâtea lucruri în comun.
Dar totul e bine când se termină cu bine, iar copiii vor învăța din cartea asta că uneori lucrurile sunt așa cum sunt și nu ai ce face decât să le accepți. În plus, așa cum spune mereu doamna Eule, “astăzi nu este o zi pentru proastă dispoziție.”
Adulții cititori o pot vedea ca pe o versiune pentru copii a cărții Mica librărie de pe Sena, pentru că funcționează exact în același mod: librarul intuiește ce stare de spirit ai și îți recomandă fix cărțile de care ai nevoie