Cancerul de sân nu se previne, ci se descoperă la timp!

Dacă vă șochează titlul, dați-mi voie să fiu mai explicită: cancerul la sân (și orice cancer, în general) nu este o răceală. Nu poți să iei vitamina C, să nu circuli cu metroul toamna și să bei ceai fierbinte dacă te-a prins ploaia și să fii sigură că nu faci cancer la sân.

În ultimii ani, atât studiile cât și experiențele personale ale unor oameni dragi în jurul meu au demonstrat că o boală precum cancerul de sân a început să lovească absolut aleatoriu. Factori precum genetica sau alăptatul prelungit sau mâncatul sănătos nu mai contează atât de mult. Pot ajuta dar nu-ți pot garanta că nu vei face niciodată cancer.

Singurul lucru care ajută este depistarea la timp a acestei boli pentru a interveni cât mai repede. Și atunci de ce multe românce nu ajung mai repede la medic?

Vina este împărțită, din punctul meu de vedere. În primul rând că atunci când te duci la ginecolog, medicul nu te întreabă de sănătatea sânilor tăi, nu recomandă investigații preventive mai devreme de 50 de ani (rar găsești medic care să recomande și de la 40+) și nu-ți explică ce să faci acasă pentru a depista eventualele lucruri în neregulă.

De cealaltă parte, noi, femeile, suntem adesea prea ocupate, prea sigure pe noi că nu ne vom îmbolnăvi, considerăm că nu avem buget pentru asta, nu știm că trebuie să facem asta sau pur și simplu nu acordăm atenție acestui lucru. Eu sunt (sau eram până de curând) în această categorie.

Dacă eu, care merg la privat și îmi permit și să dau ocazional sume de 200-300 de lei pe investigații suplimentare, nu merg să îmi verific sânii în mod regulat, o femeie mai săracă de ce ar merge?

Femeile din clasele defavorizate nu merg la medic pentru că statul nu are un program concret de prevenție a cancerului mamar. Singurele programe la nivel național cu accent pe educație, prevenție sau depistare precoce au fost făcute de companii private (cărora le mulțumim foarte mult!)

Știați că România este una dintre țările est-europene cu cea mai mare rată de mortalitate pentru cancerul de sân din cauza screeningului redus care se face pentru această boală?

Una dintre aceste instituții private este și Nativia, o clinică pentru femei, care m-a ajutat să scriu acest material. La întrebările mele, poate ceva mai tranșante, a răspuns foarte bine doamna doctor Laura Mustață, specialist în obstetrică-ginecologie, la care puteți merge special pentru un consult senologic.

Da, clinica are așa ceva în portofoliu, ca să știți exact unde să mergeți. Consultația senologică costă 200 de lei și este pe lista mea pentru lucruri de făcut pentru luna octombrie, pentru că în septembrie începe școala, am de plătit asigurările la casă, aparatul dentar al Elizei, plomba mea… Vedeți ce fac? Până și eu, care încerc să educ pe tema asta, îmi găsesc scuze.

Dar promit solemn aici pe blog că în octombrie mă duc (deși sunt zilele de naștere ale copiilor și... Nu, chiar mă duc!). Să mă întrebați în octombrie dacă m-am dus, da?

Iată video-ul realizat de doamna doctor pentru a-mi răspunde la întrebări și mai jos o să transcriu și întrebările, ca să știți ce informații puteți afla dacă urmăriți clipul.

Întrebări:

  • La momentul acesta foarte putine femei fac investigatii preventive pentru a descoperi din timp un potențial cancer la san. Care este, în experiența dvs, portretul femeii care face deja lucrurile astea?
  • Care credeți că sunt principalele motive pentru care femeile nu merg mai des la un medic pentru a face investigații preventive?
  • În absența unui comportament preventiv, care sunt principalele semne care trebuie să ne trimită urgent la medic?
  • Mai este auto-palparea suficientă? Din experiența unei prietene, am realizat că uneori nu ne dăm seama la auto-palpare dacă există noduli, mai ales daca exista țesut adipos mai mult care o acoperă sau nu facem corect auto-palparea.
  • Ecografie sau mamografie? Care este mai indicată în cazul unui consult preventiv?
  • Am realizat la un moment dat când am avut o problemă că nu știu care este medicul căruia trebuie sa mă adresez. Deci unde mergem prima oară? La ginecolog sau la medicul de familie?
  • Are medicul ginecolog o responsabilitate față de pacientă? Eu de exemplu îmi fac anual controale regulate dar nu am fost întrebată niciodată de starea sânilor mei. Facem educație și pentru medici sau doar pentru paciente?

Și dacă doriți mai multe informații și să adresați și alte întrebări, puteți urmări live-ul doamnei doctor din 08 septembrie 2020 pe pagina de Facebook Nativia.

De asemenea, clinica Nativia derulează campania de feminitate Înapoi la corpul tău (#InapoiLaCorpulTau) prin care femeile sunt încurajate să aibă mai multă grijă de ele. În cadrul campaniei au loc diverse provocări și activități interesante, așa că dacă vreți să vă țineți la curent cu ele, accesați pagina Nativia.

 

.

.

.

Cover photo by Brett Sayles from Pexels

One Reply to “Cancerul de sân nu se previne, ci se descoperă la timp!”

  1. Marina Bliderisanu says: Reply

    E si pe lista mea programarea la consult. Urmaresc acusi interviul, cat e mandra ocupata.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.