Turist în România: circuit cu mașina prin țară

Pentru că simțeam că nu mai rezist acasă și am vrut să profit de faptul că abia începuse vacanța copiilor și sigur nu avea să fie aglomerat pe nicăieri (plus vremea incertă), am planificat un circuit cu mașina prin țară (mă rog, e mult spus prin țară), să vizităm diverse obiective.

Ideea a fost foarte inspirată. În viața mea nu am văzut așa pustiu la obiective turistice altminteri de mare interes și aglomerație. Nu am stat la cozi pe nicăieri, nu ne-am înghesuit cu nimeni și, ce-i drept, nici nu prea am avut pe unde mânca, dar ne-am descurcat 😀 (Și nu vreți să știți cum arată mașina noastră acum, ne-ar trebui o armată de găini să strângă firimiturile!)

O să trec în revistă, pe scurt, traseul pe care l-am făcut, urmând ca, în zilele următoare, să detaliez despre unele dintre obiectivele vizitate.

Iar ca recomandare specială: alegeți perioade cu vreme mai închisă sau incertă ca să vizitați diverse lucruri, o să fie mult mai puțină lume peste tot.

Ziua 1

Plecare din București la ora 10 dimineața. Am mers spre Mănăstirea Arnotă, jud Vâlcea, o mănăstire aflată sus, dincolo de o carieră de piatră.

Am găsit un petic de zăpadă acolo și o bancă frumoasă de unde se putea admira priveliștea. Vlad a fost încântat de fabrica de piatră și chiar am oprit să vadă cum circulă piatra pe banda transportoare.

După Arnotă, am mers spre mănăstirea Hurezi (Horezu). Aici, Vlad s-a jucat la fântâna cu cumpănă, iar eu m-am bucurat de imaginea covoarelor oltenești scoase la aerisit în balcoanele chiliilor.

Am oprit apoi la atelierul de olărit Laurențiu Pietraru din Horezu, dar era închis, așa că am luat un castronel de la chioșcurile de peste drum unde nu e sigur dacă ceramica e originală din România, sau făcută în China, mai ales că e cam ieftină.

Următoarea oprire a fost la Grădina Paradisului, proiectul Artland din județul Gorj. Eram cam lihniți de foame și am fi făcut un picnic dar erau mulți câini vagabonzi și ne-am gândit că nu era o idee bună să scoatem mâncare.

Până la urmă am vizitat Căsuța Răsturnată, unde amenajarea aleilor era în toi, și ni s-a permis să le folosim masa de picnic din curte ca să mâncăm ce ne adusesem de acasă.

Revin cu detalii despre aceste două obiective. Dacă nu sunteți pasionați de mănăstiri, în Gorj mai puteți vizita casa memorială Brâncuși de la Hobița și complexul de statui din Târgu Jiu. Am scris despre ele în acest articol: Turist în Gorj pe urmele lui Brâncuși.

Noi am mai fi avut în plan și vizitarea Mănăstirii Tismana, dar copiii mei au refuzat total să mai vadă ”încă o mănăstire”, așa că am sărit-o.

Ne-am continuat drumul până la Ponoarele, unde am oprit la Podul lui Dumnezeu. Acolo m-am bucurat să văd spânz pentru prima oară în sălbăticie. M-am și înțepat într-un mărăcine dubios (și mi-au ieșit niște bubițe dubioase) încercând să-l pozez dar nu mai contează 😀

Niciodată în viața mea nu am văzut Podul lui Dumnezeu gol de oameni (și l-am văzut de câteva ori), a fost așa de frumos să putem respira puțin aer proaspăt și să ne bucurăm de liniște și de natură, fără alți oameni în jur.

După Ponoarele, ne-am îndreptat spre destinația finală, o comună din Mehedinți unde locuiește soacra mea, care s-a vaccinat și am putut, în sfârșit, s-o vizităm în siguranță.

Am încheiat ziua rupți de oboseală, flămânzi și înfrigurați și ne-a prins bine focul de sobă, mâncarea caldă și somnul prelungit. Dacă urmați același traseu ca noi, vă puteți caza la Ponoarele. Noi am dormit anul trecut la Casa Iilor, dar mai sunt și alte pensiuni.

Ziua 2

A doua zi a fost ceva mai lejeră. După un mic dejun îndestulător și ceva treabă în curte făcută de soțul meu, am plecat spre Eșelnița, să vizităm Cazanele Dunării dintr-o plimbare cu catamaranul.

Odată ajunși acolo, ne-am panicat că nu vom găsi vaporaș pentru plimbări pentru că nu era nimeni și totul părea închis. Și la Cazane am fost de câteva ori și de fiecare dată era un balamuc cu parcarea și cu găsitul unui loc pe vreo ambarcațiune.

Din fericire, a apărut repede un nene care ne-a primit pe barca lui, am fost doar noi și încă o familie, fiecare pe jumătatea ei de ambarcațiune.

Cu ocazia asta, mi-am alocat în palmaresul de plante rare văzute și laleaua de Cazane (Tulipa hungarica), o lalea foarte rară, unică în Europa, care crește doar pe versanții stâncoși ai Ciucarului Mare, care străjuiește Cazanele Mari ale Dunării, în zona Peșterii Veterani.

Mai multe despre ce puteți vedea în zonă am scris în acest articol: Un week-end de-a lungul Dunării

După plimbare ni s-a făcut foame, așa că am încercat să găsim un loc să mâncăm. Singura pensiune cu terasă deschisă a fost la Dubova (Melba), unde am fost singurii clienți la ora aia. Mâncarea a fost decentă și personalul amabil. Am mâncat o saramură de pește privind la Dunăre, iar copiii s-au jucat cu pisicile de pe acolo.

La întoarcere, am făcut o oprire la Mănăstirea Sfânta Ana din Orșova.

După-amiază ne-am întors în Drobeta Turnu Severin să rezolvăm niște treburi, dar voi, dacă sunteți simpli turiști și nu mergeți acolo cu treburi personale, puteți citi în acest articol ce găsiți de făcut în acest oraș străvechi: O zi pe urmele istoriei în Drobeta Turnu Severin.

Seara s-a încheiat cu un apus superb de soare pe malul Dunării, în apropiere de Hinova (aproape de dealul Stârmina, pe care poate îl știți de pe sticlele de vin 😀 )

Ziua 3

Am plecat spre Sarmizegetusa Ulpia Traiana, în județul Hunedoara și am trecut și prin Herculane, să admirăm clădirile vechi și statuia lui Hercule. Nu am zăbovit mult pentru că ploua.

La Sarmisegetuza am ajuns târziu și ne-am cazat la pensiunea Sarmis. Am avut noroc că aveau restaurantul lor, unde am putut mânca o ciorbă caldă. Am închiriat un soi de apartament, dar nu am fost așa încântată pentru că baia era doar într-o cameră (cei din camera alăturată trebuiau să treacă prin dormitor pentru a ajunge la ea) și nu aveau niciun fel de chicinetă.

Nu am putut face un ceai sau să încălzesc lapte pentru Vlad. Mă rog, nici n-am găsit lapte, nu se vinde lapte UHT nicăieri în comună. Dar ca idee, când închiriezi apartament, te aștepți și la aceste facilități.

Aveau și piscină și spații exterioare amenajate pentru relaxare în aer liber, dar nu ne-am folosit de ele deloc.

Am profitat că a stat ploaia puțin și am vizitat situl arheologic Sarmizegetusa Ulpia Traiana, unde am fost singurii vizitatori. De altfel, când am terminat vizita, nici măcar la casierie nu mai era nimeni 😀

Ziua 4

Am plecat spre Biserica Densuș, construită cu piatră luată de la Sarmizegetusa.

După Densuș, am oprit la Mănăstirea Prislop, unde a început să plouă și apoi am văzut fenomenul de ploaie înghețată. Aici a fost singurul loc mai aglomerat, pentru că era duminică și era slujbă. Nu știu cum era înainte de pandemie, dar sunt sigură că nu era nici pe departe atât de aglomerat cât ar fi putut să fie.

După Prislop, am oprit la Zimbrăria Hațeg-Silvuț, o zimbrărie deschisă doar sâmbăta și duminica. Am văzut zimbrii de foarte aproape și chiar ne-au oferit un mic spectacol.

Următoarea oprire a fost la Sarmizegetusa Regia. Am parcat mașina la poalele muntelui și am urcat un kilometru și ceva per pedes. A fost frig, dar frumos. A început să ningă spre finalul vizitei și acum e deja înzăpezit totul pe acolo. Ne-am umplut de noroi, dar a meritat, cel puțin pentru mine, pentru că am pozat multe specii de flori.

Înfometați și congelați, am pornit spre Alba Iulia. Am oprit pe drum pentru niște langoși și am mai mâncat niște sandvișuri cu ce mai aveam prin mașină și leurdă culeasă de pe lângă Sarmizegetusa.

Am ajuns la Alba Iulia seara, pe la 6 fără ceva. Până ne-am cazat (la pensiunea Matia Resort), s-a făcut 6 fix și s-a închis totul. Deja ne vedeam mâncând Oreo cu ceai (aici apartamentul avea bucătărie), dar am avut noroc să găsim într-un dulap un pic de orez într-o pungă (probabil lăsată de alt turist căruia îi spunem bogdaproste) și am încropit o masă cu ce resturi mai aveam prin sacoșe.

Am vizitat centrul istoric al orașului (Cetatea Alba Carolina) vreo oră și jumătate până când apropierea unei furtuni ne-a trimis acasă. Alba Iulia este un oraș superb (cel puțin partea văzută de noi) și chiar vă recomand să faceți o oprire.

Ziua 5

Dimineața am făcut grevă că eu nu plec până nu mănânc ceva cald, așa că am pierdut vreo două ore ca să luăm micul dejun în Alba Iulia. Am mâncat la un bistro, Gavroche, și a fost ok, îl recomand, doar că e cam la trotuar terasa și e gălăgie, dar măcar dă spre parc.

Am plecat apoi spre ultima noastră destinație din această călătorie, Salina Turda, un loc minunat despre care o să vă povestesc separat. Și aici a fost liber, fără niciun fel de coadă și cu extrem de puțină lume în interior. E drept că era și luni, zi lucrătoare, dar tot era prea gol pentru cum auzisem că este în mod obișnuit.

Am stat la salină până aproape de închidere, apoi am plecat spre București. Am fi vrut să oprim și la Mănăstirea Cozia la întoarcere, dar deja se făcuse târziu și nu voiam să depășim ora de stingere în București.

De la Turda, puteți prelungi vacanța spre Sighișoara, Sibiu sau Brașov sau chiar spre vreo stațiune din defileul Oltului (Călimănești, Căciulata), în funcție de cât timp aveți la dispoziție.