De data asta n-am întârziat o lună sau juma de an să scriu un articol, ci chiar un an întreg 😀 Am tot vrut să scriu despre vizitele noastre la culturi de lavandă din diverse zone, dar n-am apucat, apoi lavanda s-a trecut și n-avea rost și tot așa până s-a făcut iunie 2021 și lavanda e pe cale să înflorească.
Fotografiile și informațiile sunt din 2020. Pentru a verifica evenimentele, condițiile de vizitare și tarifele pentru 2021, urmăriți paginile de social media ale destinațiilor indicate în articol.
Fleurane, sat Bărăganul, jud Brăila
Se pare ca este cea mai mare cultură de lavandă din țară, noi am vizitat-o în cadrului unui eveniment, un Festival al Lavandei. A fost foarte aglomerat, pentru că era printre primele evenimente organizate după ridicarea stării de urgență și cred că toți eram disperați să ieșim din orașe. Mi-a plăcut că au permis camparea la marginea culturii de lavandă, nu-mi pot imagina cum a fost pentru cei care au întins corturile să se trezească dimineața în mirosul câmpului de lavandă.
Grădina de Lavandă, Tipărești, Prahova
Am fost aici la un eveniment (o lansare de carte) într-o vineri seara. A fost atât de frumos, cu vreme bună, soare, lume puțină. Câmpul este mărginit de o pădure și am stat la umbră puțin, până s-a lăsat seara.
Aveau un mic magazin cu o toaletă ecologică încorporată, așa că dacă veți merge acolo la evenimente, să știți că treaba asta e asigurată 😀
Cea mai frumoasă parte a fost, însă, joaca la pârâul din apropiere. Vlad a intrat în apă, desculț, a aruncat cu pietre, am prins un apus de soare splendid. Ne-a plăcut foarte mult și sperăm să revenim și anul acesta.
Bicicleta cu lavandă, Siliștea Snagovului, Ilfov
Am trecut pe la Bicicleta cu lavandă întâmplător, când am petrecut un weekend la Pensiunea Lupului Snagov. Mi-a plăcut la nebunie aici. Nu e o cultură foarte mare, dar e situată fix pe malul lacului Snagov. Și am cumpărat un sirop de lavandă delicios de aici, miere și buchețele de lavandă.
În general, cam toate zonele au câte o cultură, am descoperit una și în județul Iași – Lavandă Hărmănești-Iași și dacă vom ajunge în zonă în perioada de înflorire, cu siguranță o vom vizita.
Ca să nu fiți dezamăgiți când ajungeți să vizitați o cultură de lavandă, luați în calcul următoarele:
- lavanda crește în smocuri, deci nu e un lan nesfârșit ca la rapiță sau mai știu eu ce. Prin urmare, fundalul nu va părea niciodată perfect unitar.
- în general, culoarea mov intens pe care o vedeți în pozele altora se datorează prelucrării ulterioare a fotografiei. În realitate, pozele vor ieși destul de spălăcite, mai ales dacă e în plină zi și bate soarele. Vedeți mai jos o încercare a mea de a prelucra o poză.
- dacă aveți posibilitatea, alegeți să vizitați cultura mai pe seară, măcar o să reușiți să stați cu ochii deschiși la poze 😀
- în cadrul evenimentelor vor fi mulți oameni prezenți. Încercați să vă rezervați tururi private, dacă vreți poze fără o mulțime de alți oameni în ele.