Turist în România – Rezervația de zimbri Hațeg-Slivuț

Am ajuns să vizităm Rezervația de zimbri Hațeg-Slivuț întâmplător, treceam pe acolo, am văzut un semn și am zis ”hai”. Norocul nostru a fost că era duminică, pentru că zimbrăria se vizitează doar în week-end.

Zimbrăria Hațeg-Slivuț este prima rezervație de pe teritoriul României unde a fost reintrodus zimbrul european, dispărut din fauna țării noastre după 1852.

Deși, de-a lungul timpului, au avut mai multe exemplare, în prezent cred că sunt în jur de 7 (șase adulți și un pui). Sper să nu greșesc, îmi dau seama că nu i-am numărat atunci și am încercat să-mi dau seama de număr după poze.

Alte zimbrării din țară pe care le-am mai vizitat:

Valea Zimbrilor din Vama Buzăului – am povestit aici despre ea.

Zimbrăria Dragoș Vodă, Neamț – am povestit aici.

Rezervația Hațeg-Slivuț este foarte mare și, în afară de zimbri, am putut admira pe domeniul ei și o mulțime de flori sălbatice. Plimbarea prin rezervație până la zimbri durează puțin și implică un urcuș lejer.

Noi am avut noroc să-i vedem foarte aproape de gard, nu știu dacă era ora lor de relaxare sau ceva. Dar când ne îndreptam spre ieșire, am văzut că deja se îndepărtau mai spre pajiștea largă și sigur n-aș fi reușit așa poze frumoase, dacă erau acolo 😀 Și cu siguranță nici filmulețul de mai jos:

Tarife valabile pentru luna aprilie 2021: 9 lei adulți, 5 lei copii/elevi/pensionari.

Zona aceasta este foarte ofertantă din punct de vedere turistic, așa că vă recomand să vă programați un circuit în care să includeți mai multe obiective.

4 Replies to “Turist în România – Rezervația de zimbri Hațeg-Slivuț”

  1. Nu știam de ea. Au vreo varsta minima a copiilor pentru a putea intra?

    1. Laura Frunză says: Reply

      Nu, se poate intra cu copii de orice varsta.

  2. In ce interval orar se pot vizita? Tot caut de ceva vreme si nu gasesc nicaieri. Multumesc

    1. Laura Frunză says: Reply

      Zimbraria e deschisa doar sambata si duminica, imi aduc aminte ca scria asta pe undeva. Cred ca incepand cu ora 10 dimineata pana pe la maxim 18.00. Pe net scrie zilnic 8-18.00, dar imi aduc aminte clar ca era mentionat program de vizitare doar in week-end.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.