Cărțile lunii ianuarie 2022 – opt cărți citite

Hai că sunt pe cai mari din nou! După ce am lălăit-o cu câte o carte, maxim două pe lună de prin septembrie 2021 încoace, în ianuarie chiar mi-am făcut timp pentru citit. Închei luna ianuarie cu 8 cărți citite. 8 doar în Goodreads, pentru că nu mi le trec pe toate, mai ales pe cele romance pe care le mai devorez pe ascuns când am creierul prea obosit ca să citească teancul ăla serios de pe birou 😀

Trandafirul alb, Pădurea Neagră, Eoin Dempsey, editura Corint

Citisem jumate din ea în decembrie, cât am stat în tren ca să ajung nicăieri pe vremea marii greve CFR și jumate am terminat de citit în ianuarie.

O poveste de dragoste aparent imposibilă, situată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, între Franka Gerber, o disidentă germană, și un bărbat pe care îl găsește noaptea în pădure, rănit, și care pare să își asume o identitate falsa de pilot în Luftwaffe. Cele două personaje își împărtășesc reciproc viața și opiniile la adresa războiului și decid să ducă la capăt misiunea lui inițială, chiar și cu Gestapoul pe urmele lor.

Deși Franka este o femeie germană ariană, fostă membră în Liga Fetelor Germane, cititorii o vor îndrăgi, pentru că Franka reușește să vadă dincolo de propagandă și să înțeleagă cât rău face nazismul poporului german. Ca ea au fost mulți, care au luptat prin metode subversive contra regimului nazist, și care au plătit cu moartea sau cu închisoarea.

Moartea celor dragi, din vina naziștilor, o face pe Franka să fie și mai înverșunată în ura ei contra unui sistem totalitar, dezumanizant, care îi întoarce pe oameni unul contra celuilalt. De altfel, chiar Franka este în pericol de câteva ori din cauza unor vechi prieteni sau vecini care decid sa își toarne aproapele la Gestapo. Interesant e ca primul obiectiv al Frankai nu este să fugă, ci sa se întoarcă în țara aia sa pună umărul la reconstrucția acesteia. Noțiunea de patriotism este ceva dezbătut pe tot parcursul cărții, noțiune pervertită de naziști pentru a-i face pe oameni sa se supună orbește.

Deși am citit jumătate în decembrie și jumătate în ianuarie, a fost o lectură interesantă, pe care o recomand și adolescenților, pentru că în cea mai mare parte a textului, protagonista este adolescentă sau foarte tânără și e interesant de urmărit cum poate fi influențat un tânăr de anturaj și cum ajunge sa i se dezvolte liberul arbitru și capacitatea proprie de a analiza ce se întâmplă și de a trage propriile concluzii.

Ana și cele 1906 povești, Iulia Negroiu, editura Aramis

Despre această carte am scris deja aici.

Suntem inevitabili, Gayle Forman, editura Nemira

O carte pe care am început-o și am continuat-o cu un sentiment permanent de enervare. Mi-a fost greu sa empatizez cu Aaron Stein, protagonistul de 19 ani al cărții, dar pe măsură ce avansam cu lectura, am realizat câte traume îl apasa pe Aaron și cât de mult s-a străduit să le gestioneze de unul singur, când ar fi trebuit să ceară și să primească ajutorul necesar de la specialiști. Într-atât de mult s-a însingurat și îndepărtat de alte ființe umane, încât atunci când apare comunitatea în sprijinul lui, el nu știe cum sa primească acest ajutor.

Aaron și cu tatăl său sunt proprietarii unei librării falimentare într-un orășel în care nimeni nu pare să aibă nevoie de librărie. După moartea fratelui său și plecarea mamei sale, Aaron și cu Ira, nu se mai ocupă de librărie asa cum trebuie, așa că sunt înglodați în datorii. Tot ce-și dorește Aaron e sa vândă librăria și să plece din oraș, dar când oamenii vin să-l ajute, realizează că nu doar oamenii s-au îndepărtat de ei, ci și ei de oameni.

Aaron trăiește mereu cu impresia că ceva rău e inevitabil să se întâmple și că nu poți face nimic să preîntâmpini asta. De altfel, el pare ca un spectator in propria viața: lui i se intampla lucruri, nu face lucrurile sa se întâmple. Recitește obsesiv o carte despre dispariția dinozaurilor la impactul unui asteroid cu pământul, întrebându-se dacă dinozaurii au știut ce li se va întâmpla și ce au simțit în acel moment și simțindu-se exact ca acei dinozauri, gata sa fie anihilat de ceva ce nu poate controla.

Cartea conține multe referințe literare și este o lectura potrivita pentru cei care iubesc cărțile despre librării, biblioteci și despre cum cărțile salvează sufletele celor care le citesc.

Grădina secretă. Taina gândului bun, Frances Hodgson Burnett, editura Predania

Grădina Secretă se înscrie pe aceeași linie de cărți pentru copii din care mai face parte și Heidi, fetița munților. Tiparul este același: un copil care ajunge la o rudă îndepărtată și prinde drag de natură alături de un localnic (Mary Lennox cu Dickon, și Heidi cu Peter, păstorul de capre), apoi salvează un copil bolnav oferindu-i posibilitatea de a petrece timp în aer liber și de a mânca sănătos (Colin este copilul cu boli închipuite în Grădina Secretă și Clara în Heidi, fetița munților – ambii în scaun cu rotile și ambii se însănătoșesc bând lapte proaspăt de capră).

Grădina Secretă se deosebește totuși de Heidi într-o privință: există foarte multe referințe la părinți indiferenți față de copiii lor. Mary Lennox nu a primit niciodată iubire din partea nimănui, așa că a crescut să fie egoistă și răutăcioasă. După ce i-a murit mama, Colin a fost lăsat de tatăl lui în seama servitorilor și a crescut la fel de egoist și răutăcios, un copil izolat și ipohondru. Prietenia dintre cei doi, dar și pasiunea pentru grădinărit, îi va transforma și îi va face să fie mai deschiși și mai veseli, să-și trăiască copilăria așa cum trebuie ea trăită: cu joacă, mișcare, înconjurat de prieteni și cu suficiente ocupații să țină mintea și corpul active.

La polul opus, Dickon, deși provine dintr-o familie monoparentală cu 12 copii, a fost crescut cu iubire și cu blândețe de mama lui și transferă acea blândețe asupra plantelor și animalelor de care se ocupă și, încet-încet, și asupra lui Mary și Colin.

Sunt multe lecții pentru copii și părinți în cartea asta, dintre toate, cel mai mult mi-a plăcut asta: cel mai rău lucru care i se poate întâmpla unui copil este să i se facă toate voile, sau să nu i se facă niciuna.

Înaintea Coroanei, Flora Harding, editura Paralela 45

Să scrii ficțiune istorică mi se pare cel mai greu lucru din lume. Dacă pentru a scrie ficțiune ai libertatea de a-ți crea personajele și întâmplările așa cum dorești, pentru a scrie ficțiune istorică nu ai aproape niciun fel de libertate, mai ales dacă personajele în chestiune sunt personalități binecunoscute pe plan mondial și mai și trăiesc. Flora Harding a reușit o narațiune excelentă și sunt convinsă că vine în urma a ani de zile de documentare și cercetare. Totul în carte sună natural, ca și cum s-ar fi întâmplat în realitate, ca și cum autoarea ar fi stat de vorbă chiar cu Regina și cu Prințul Philip și le-ar fi aflat povestea direct din gura lor.

Mi-a făcut mai mare plăcere decât mă așteptam să citesc cartea asta. E o poveste romantică absolută și, mai presus de toate, reală. Elisabeta e o prințesă care își cunoaște foarte bine datoria și nu se abate de la ea. Philip e un prinț fără țară, captiv între presiunile unchiului său de a-și asigura o poziție căsătorindu-se cu moștenitoarea tronului și dorința de a fi liber și neîngrădit.

Ceea ce începe prin a fi un pact de afaceri se va transforma într-o căsătorie din dragoste, care va dura decenii întregi, în ciuda faptului că nimeni nu a fost de acord cu căsătoria lor la început. Cartea urmărește parcursul acestei relații din momentul în care Elisabeta are 17 ani și decide că pe Philip îl vrea de soț (se pare că moșenitoarea tronului era cea care trebuia să facă propunerea bărbatului ales pentru a-i fi soț), felul în care sentimentele lor se transformă în dragoste adevărată, cu toate piedicile de rigoare, și până în ziua nunții.

Ce e interesant e că noi, oamenii de rând, mereu am văzut viața regalității ca fiind foarte luxoasă și plină de strălucire. Însă foarte mulți oameni de viță regală au suferit enorm de-a lungul istoriei, în special în preajma și după WWII. Philip este descendentul unei familii regale sărăcite, exilate și deloc bine văzută la nivel european. Este angajat în Marină, cu un venit mic, locuiește într-o baracă și valeții de la castel îl privesc cu superioritate pentru că are ciorapii rupți și cizmele găurite. Are un singur rând de haine și este adesea luat în râs de suita regală pentru faptul că se îmbracă inadecvat.

Elisabeta stă în frig pentru că nu vrea să consume cărbune pentru încălzire. Tot ce-și dorește este un săpun întreg cu miros de lăcrămioare, dar se spală cu coji subțiri de săpun. Mâncarea este frugală pentru toată lumea, iar răsfățurile sunt puține. În timpul și după cel de-al Doilea Război Mondial, familia regală a suportat consecințele raționalizării la fel ca toată lumea (sau mă rog, aproape la fel) și fiecare și-a adus aportul în sprijinul poporului, așa cum a putut.

Mi-ar fi plăcut să se fi păstra coperta originală, aceasta nu mi se pare că ar reprezenta-o pe Elisabeta, perlele alea pe spate sugereaza o cochetărie pe care ea nu o avea.

Iernile sufletului, Katherine May, editura Nemira

Nu prea citesc cărți de dezvoltare personală sau motivațională, de altfel nici asta nu știu dacă se încadrează foarte bine în genul acesta, e mai degrabă un tip de carte care se află la intersecția a mai multor genuri: memorialistică, eseu, documentar, psihologie, lifestyle.

„Iernile sufletului” este despre acele perioade din viața noastră în care ne merge prost, indiferent pe ce plan. Fie că trecem printr-o despărțire dureroasă, fie am pierdut pe cineva, printr-o boală sau pierderea job-ului sau pur și simplu pierderea motivației, singurătate, tristețe, acele momente în care viața ni se pare mai degrabă o iarnă, când sufletul pare să ne înghețe, când părem pierduți și izolați în casele sau în mințile noastre.

Trecând ea însăși prin asta, Katherine May încearcă și reușește să ne demonstreze că iarna nu este un anotimp mort, că își are rostul ei și că trebuie să acceptăm și să ne descurcăm cu ce avem, nu să încercăm mereu s-o evităm. Eu sunt la a doua lectură deja și mi-am subliniat o grămadă de pasaje (spre absoluta oroare a fiicei mele, care nu suportă ideea de a scrie pe o carte), vreau să le recitesc mereu când am nevoie să-mi amintesc că sub ger, frig și pustietate, viața continuă să freamăte, să rodească și să existe.

Cartea e destul de complexă, pe alocuri unele pasaje se pot dovedi plictisitoare, a trebuit să le citesc de mai multe ori ca să fiu sigură că nu-mi scapă nimic. Sunt multe trimiteri la mitologia gaelică, nordică sau engleză, referințe la cărți de ficțiune sau studii, multe comparații sau paralele cu natura, cu schimbarea naturii iarna, cu moartea și renașterea acesteia.

Veți afla și multe lucruri interesante despre lupi, albine, furnici, măcălendri, balene și hibernarea pârșilor de alun, dar și despre concepte nordice precum ”talvitelat” și ”hygge”. O veți însoți pe autoare când se încălzește la saună sau într-o baie termală ori când face baie în apa rece a mării, iarna, veți vedea prin ochii ei luminile nordului, Stonehenge și răsăritul de soare și poate că veți învăța să găsiți motive de bucurie chiar și în cele mai negre momente (evident, nu vorbim aici despre traume profunde).

E o carte de ținut la îndemână și de recitit des, ca să ne intre bine în minte că există lumină după întuneric și soare după frig, dar și că întunericul și frigul nu sunt neapărat ceva rău.

Anul în care am căzut, Sarina Bowen, editura Litera

O carte pe care am citit-o în câteva ore, o lectură ușoară pentru fanii lui Colleen Hoover (dar minus partea de thriller), deci Young Adult 18+.
”Anul în care am căzut” este despre Corey Callahan, fostă jucătoare de hockey, accidentată, acum în scaun cu rotile, în primul ei an la facultate, încecând să se adapteze unei vieți definitive cu mobilitate redusă, și Adam Hartley, student în anul trei, jucător de hockey, cu piciorul rupt și încercând să se adapteze unei vieți temporare cu mobilitate redusă.

Cei doi se împrietenesc, prietenie care trece granița spre dragoste la un moment dat. Evident, ambele personaje au demonii personali cu care se luptă și care îi împiedică să dea tot ce au mai bun în această relație.

Am citit și alte review-uri și am văzut că e considerată o carte despre înșelat. Sincer, cred că la 20 de ani faci foarte multe greșeli în relații și cred că purtarea lui Adam poate fi scuzabilă într-o măsură foarte mare, mai ales că iubita îl înșela foarte public și se menționează la un moment dat că au un ”aranjament”.

Eu n-am văzut-o ca o carte despre înșelat, ci ca o carte despre acceptarea și gestionarea traumei, despre cum încerci să fii tu când nu mai simți că ești tu, despre ieșitul din zona ta de confort, despre prietenie și discuții reale și sincere cu prietenii, despre cum toți avem ”rahaturi” cu care ne luptăm, doar că la unii sunt la suprafață, pe când la alții sunt în interior.

Per total, o carte drăguță, o lectură agreabilă pentru o duminică după-amiaza.