Turist în România – 5 atracții pentru cei mici și cei mari în Mehedinți

Nu cred că o să încetez vreodată să scriu despre Mehedinți, unul dintre județele mele preferate din România, mai ales atâta timp cât mergem acolo de minim două ori pe an și de fiecare dată descopăr locuri și atracții noi.

Cel mai recent am fost acolo în iunie, într-o mini-excursie, când am zburat cu avionul deasupra Cazanelor Dunării și m-am gândit să notez pe blog și alte atracții naturale din zonă, unele făcute de om, altele de natură, și să vă conving că e un județ în care merită să zăboviți.

Apusuri de soare

Mehedințiul are niște apusuri de soare superbe. Fie că sunt peste Dunăre sau peste un lan de grâu sau din grădina unei pensiuni minunate, cum e Casa Iilor de la Ponoare (despre care am scris aici), merită să vă opriți undeva să le admirați.

Apus de soare de la Hinova, peste Dunăre

Apus de soare peste lanurile de grâu, undeva de-a lungul râului Blahnița.

Apus de soare din grădina Casei Iilor de la Ponoarele

Istorie

Județul Mehedinți este unul încărcat de istorie, în fond pe aici au intrat în țară romanii când au început să cucerească Dacia și aici au construit poate cel mai faimos pod peste Dunăre (pe care tot ei l-au și distrus). Despre ce poți face o zi în Drobeta Turnu Severin am scris aici.

Noi de data asta am fost la Festivalul de reconstituire istorică Drubeta. Astfel de festivaluri se țin în mai multe locuri din țară, iar următorul de care știu eu se va ține la Iași și se cheamă Festivalul Getodava.

Vlad a fost extrem de încântat să se plimbe printre corturi și să facă diverse activități, să-și bată monede romane și să primească un medalion cu Legiunea Gemina, dar mai ales să vadă luptele de gladiatori, dansurile și bătăliile între daci și romani.

Și, ca o paranteză, aș vrea să recomand și un restaurant foarte fain, dacă tot ajungeți prin zona Parcului Dragalina (lângă Cetatea Severinului). Se numește Agape și se află lângă Palatul Culturii Teodor Costescu. Mâncarea a fost foarte bună, servirea amabilă și mi-a plăcut mult și amenajarea.

Și am băut și un cocktail delicios, aveau o selecție foarte faină de băuturi.

Grădini de lavandă

Sunt mai multe în Mehedinți, de data asta noi ne-am oprit la LavanDivine, în Șimian, unde ne-am pozat, deși tocmai se încheiase evenimentul lor de poze în lavandă. Dar au fost super drăguți și ne-au lăsat și pe noi, chiar dacă deja recoltau.

Vin

Sunt multe crame în Mehedinți, aproape la tot pasul dai de una și nu înființată ieri-azi, ci cu multă istorie în spate: Corcova, Stârmina, Vânju Mare, Oprișor. Printre cele mai noi se numără Rogova (chiar în satul de unde provine soțul meu) și care are doar câțiva ani de activitate.

Dunărea

Evident, de-a lungul Dunării se întâmplă foarte multe lucruri faine (am scris despre Festivaluri de-a lungul Dunării, de exemplu), dar să nu uităm că Dunărea trebuie protejată dacă vrem să continuăm să ne bucurăm de ea. Din păcate, primarii din orașele mari situate pe Dunăre încă nu înțeleg ce capital turistic au acolo și nu fructifică la maxim potențialul Dunării. Oare nu ne-ar plăcea și nouă o croazieră pe Dunăre ca cele de la Budapesta, cu plecare din Drobeta Turnu Severin sau Orșova?

Mi-a plăcut mult această pictură murală din Șimian (e chiar la șosea) făcută în cadrul proiectului Cu apele curate.

Și pentru că într-o zi căutam ceva pe blog și am realizat că n-am postat nicăieri o poză cu laleaua de Cazane, o specie de lalea unică în Europa și care se găsește doar în Mehedinți, în zona Cazanelor, las aici și poza cu laleaua văzută în aprilie 2021 la Peștera Veterani.

Din păcate telefonul meu nu face poze bune la distanță sau cu zoom, dar cam așa crește laleaua de Cazane, pe versanții Ciucarului Mare. Anul viitor vreau să merg în drumeție să găsesc laleaua și pe jos, atunci am văzut-o doar când am ajuns cu catamaranul la Veterani.

.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.