Moda de toamnă friguroasă: cardigane lungi și rochii-pulover

Brrr! Ce frig s-a făcut dintr-odată! Adică nu dintr-odată, că doar e octombrie, dar parcă mai speram și noi la căldură solară, dacă prin calorifere nici n-o să vedem, nici n-o să vrem prea curând, mai ales cu scumpirile anunțate. Eu mă cam obișnuisem să stau chiar și iarna în tricou prin casă, dar acum deja caut puloverele și hanoracele, că nu se mai poate.

Sunt zile în care e mai frig în casă decât afară și deja pun caloriferul electric noaptea, chiar dacă asta înseamnă să pun un ban în plus în plicul pentru factura la curent. Voi cum faceți? Stați în frig cu gândul la factură sau mai tăiați din alte părți ca să puneți bani pentru electricitate?

Așa, și dacă tot a venit toamna și e frig și mi-am înlocuit deja rochiile de in sau rochiile-cămașă din șifonier cu cardigane și rochii-pulover, am zis să povestesc un pic și despre ele, în articolul meu deja trimestrial realizat în colaborare cu Bonprix.

De data asta, mi-am comandat un costum de baie (nu, n-o să-l vedeți, dar era un tankini superb la reducere), un cardigan lung cu nuanțe de roșu închis, dintr-o fibră moale și plăcută la atingere, și o rochie neagră cu dantelă, cu gândul la evenimente/spectacole la teatru (că deh, nici ei n-or să prea dea căldură).

Îmi plac la nebunie cardiganele lungi dar durata lor de viață e scurtă, pentru că nu-mi place să iau pe deasupra geaca scurtă. Practic le port doar până trec la geacă și apoi fie îl iau în geantă și mă îmbrac când ajung undeva (la birou, într-o vizită, la un evenimen), fie îl agăț în cui până la primăvară. Nu am pardesiu sau trenci lung, am doar un palton pe care îl port la înmormântări și ar cam trebui înlocuit. Și nici vreo geacă drăguță până în talie, care să meargă peste ceva lung, clar trebuie să-mi revizuiesc garderoba cu haine groase 😀

Voi purtați cardigane mai lungi decât geaca? Cum le combinați?

Legat de rochie, am ales una care să fie și călduroasă, dar și elegantă, iar combinația tricotaj+dantelă mi s-a părut suficient de interesantă cât să risc s-o comand. Surpriza a fost să descopăr că chiar arată bine și îmi și vine bine. Probabil că voi căuta și o curea mai finuță, pentru că e cam largă și nu merge mereu purtată așa. O găsiți aici.

Avantajul unei rochii-pulover negre e că o putem accesoriza foarte variat, cu broșe mari, curele și coliere statement și chiar cu dresuri mai deosebite, cum am încercat eu în pozele de mai jos. Eu am răscolit după o broșă prin cutia de bijuterii când am fost nevoită să prind un decolteu cam rebel și am descoperit că am foarte puține și mici, clar trebuie să-mi iau vreo două broșe mai măricele pentru a-mi completa ținutele.

La rochia asta neagră am pus niște botine negre cu toc pe care mi le-am cumpărat recent și care sunt îngrozitor de incomode, le port doar la evenimente și mă duc cu ele în sacoșă, e exclus să merg pe stradă cu ele. Nu știu de ce or face producătorii de încălțăminte pantofi așa incomozi, că doar nu e doar despre cum arată. Am niște botine vechi cu toc care sunt super comode, doar că nu mai arată așa de bine și le țin doar așa, pentru purtări care nu necesită ținută chiar impecabilă, pentru că sunt genul de om care nu se poate desprinde de încălțămintea comodă chiar dacă nu mai arată așa bine 😀

Dar am vrut să văd cum merge rochia și cu o pereche de pantofi roșii, așa că am încercat ținuta asta când am avut o filmare pentru editura Litera (un proiect de care o să vă povestesc în curând).

Voi cum stați cu garderoba de toamnă? O mai înnoiți sau investiți direct în pături și pilote călduroase? 😀

One Reply to “Moda de toamnă friguroasă: cardigane lungi și rochii-pulover”

  1. Port cardigane tot timpul anului, de diferite lungimi si grosimi. Majoritatea au o lungime mai jos de talie cu vreo 15 cm.
    Nu port cardigane mai lungi decat geaca.
    Nu am cine stie ce garderoba de toamna. Anul trecut am cumpart de la Reserved o haina lunga de toamna care este mai grosuta decat un trenci obisnuit, dintr-un material ce imita pielea intoarsa, catifelata, care nu se sifoneaza si se spala foarte bine la masina de spalat.
    Nu mai este disponibil, acum e sold out, dar acesta este:
    https://www.reserved.com/ro/ro/trenci-din-piele-ecologica-intoarsa-1112i-80x

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.